duminică, 29 decembrie 2013

19. Fragment Gușterele. Cufărul



            Am strigat, nu era nimeni acasă şi am ieşit afară în curtea în care am zărit de data asta şi lacul. M-am aşezat sub o umbrelă verde, la o măsuţă, pusǎ acolo parcă special pentru lectură. Balansoarul din lemn, cu braţele îndoite rotund, era confortabil şi prăbuşindu-mă în el am putut în sfrşit să mă afund în lecturǎ. Pe „Simigiu”, ca frate mai mare l-am pus pe masǎ şi am început cu dosarul lui Sima Nicolae.
            Nu era voluminos. Câteva note informative, referate, extrase din procese verbale de interogatoriu, note, declaraţii, o fişă biografică, o caracterizare, douã fotografii de la nuntă, de la cea de-a doua nuntă, nimic spectaculos. Spicuiesc din Situaţia personală întocmită comform datei, în 28.02.1942:

  • Sima Nicolae activează în mişcarea legionară din martie 1936.
  • Contingent 1937, cu grad de caporal, Regimentul 4 Dorobanţi.
  • Între 1939-1941 225 zile concentrare.
  • Între 22.06.1941-01.12.1941 139 zile concentrare.
  • Caracterul tare, temperament sanguin.
  • Nu are nici o autoritate în viaţa publică şi privată
...

15.11.1944. Referat / Postul de Jandarmi Merişani.

                       „Din cercetarea scriptelor postului şi din informaţiile primite cu ocazia investigaţiilor, am stabilit că susnumitul s-a înscris  în mişcarea legionară în 1936. De la înscriere şi până la rebeliunea legionră a îndeplinit funcţia de curier. N-a comis nici un fapt ostil, în schimb a fost de încredere faţă de şefii de organizaţie din Piteşti. În acest timp a luat parte la marşurile ce se făceau de la o comună la alta şi plătea lunar cotizaţie.
            În timpul rebeliunii legionare de la 21 ianuarie 1941 a luat parte la rebeliune în calitate de şef de cuib. La Piteşti când a ajuns în prima zi şi a văzut cum se prezintă situaţia s-a înapoiat acasă. Astfel că nu a fost dat în judecată şi nici condamnat.
            De la rebeliune şi până în prezent nu s-a mai dedat la nici un fel de propagandă în formarea mişcării legionare.
            În prezent este concentrat la Regimentul 4 Dorobanţi. Propuneri:
            Până în prezent nu se vede nevoia de a fi „internat”.(cu sensul clar, bănuiesc)
            Şeful Postului de Jandarmi. Plutonier SS indescifrabil.”
            ...
            Declaraţie Nae Ghinea, 56 ani, căsătorit, 6 copii. / „În perioada cât a fost legionar, Sima Nicolae s-a purtat necuviincios faţă de populaţie şi cu aere. A luat parte la toate activităţile care se făceau.
            În timpul rebeliunii a strâns mai mulţi derbedei mincinoşi din localitate şi a plecat cu ei la Piteşti să participe. A luat parte la rebeliune, dar când a văzut că este chestiunea agravată a fugit acasă. Nu a fost condamnat. După rebeliune nu s-a mai manifestat cu nimic.
            Mai ştiu că până să vină regimul legionar la putere, s-au strâns din mai multe comune apropiate şi au vrut să plece spre Deduleşti Argeş în marş, însă au fost opriţi de jandarmii din Legiunea Jandarmeriei Argeş şi s-au întors.”           

            ...
            Din Fişa biografică / „În timpul guvernării legionare a fost înaintat la gradul de şef de garnizoană dovedindu-se a fi o fire violentă şi fanatică. În timpul rebeliunii a strâns mai mulţi legionari cu care a plecat să ia parte şi el la Piteşti, însă neputând fi arestat, nu a fost înaintat judecăţii
            După 23 August 1944 nu s-a mai dovedit a mai depune activităţi în favoarea fostei mişcări legionare, înscriindu-se de formă în Frontul Plugarilor pentru a-şi camufla trecutul său dubios. În prezent numitul este mutat cu domiciliul, ca agronom, la staţia CFR Bacău, cu scopul de a-şi pierde probabil urma.
            Este un element periculos, capabil de orice când i se va cere.”
            ...
            Inf. CRIP. 19 decembrie 1949 / „Vă informez spre ştiinţă că numitul Sima Nicolae din comuna Merişani va pleca din comună pe considerentul de a nu mai fi urmărit de autorităţi. Numitul în trecut a fost şef de garnizoană şi pentru trecutul său politic dubios, vrea să dispară pentru a-şi ascunde personalitatea
            Sima N în prezent se manifestă contra Regimului Democrat şi nu vede cu ochi buni înfăptuirile făcute de partid şi clasa muncitoare. Este un element feroce şi foarte periculos de felul cum priveşte toate reformele.”
            ...
            Alte diverse Note conţin: 09.03.1951 / „Informăm spre ştiinţă că numitul legionar Sima N a plecat din comună în 1948 în fostul Judeţ Huşi.(În 1948 m-am nǎscut eu. Îmi explic de ce l-am vǎzut prima datǎ pe unchiu Nicu abia dupǎ terminarea liceului). De atunci şi până acum nu a mai apărut...”
            02.04.1951 / „Susnumitul se afla la Clucereasa, Muscel ca pomicultor...”
            09.12.1954 / „Alături vă trimitem dosarul de legionar al numitului Sima D Nicolae ce ne-a fost înaintat de MAI Direcţia IV şi care a fost identificat de noi la staţia CFR Târnavele, în funcţia de impegat de mişcare. Luaţi măsuri spre a fi  supraveghet informativ...”
            29.06.1955 / „La staţia CFR Târnavele obiectivul urmărit de către noi, numitul Sima Nicolae, născut.... fost şef de garnizoană, a funcţionat în calitate de impegat de mişcare. De aproximativ două luni susnumitul a fost mutat la Regionala CFR Bucureşti care l-a încdrat la altă staţie.” (Pe acelaşi document se scrie cu pastă roşie: Identificat CFR Chiajna).
            27.02.1957 / „Susnumitul Sima N este salariat în cadrul Sfatului Popular Raional Târgovişte în funcţie de şef secţie agricolă...”
            11.03.1957 / „Susnumitul Sima N se află cu serviciul la secţia agricolă Brăteşti, raionul Târgovişte.”
            ...


Cufărul


          Cufărul, mare, încăpător, îl avea de la Nilă. Înainte să plece în concentrare la Regiment (Regimentul 4 Dorobanţi), unul, Ştefan, bun tâmplar, dar cam beţiv, nu se ţinea de treabă şi rămăsese sărac. Avea o datorie pe ce consumase la cârciumă:
            – Mă Nilă, în contul datoriei îţi fac un cufăr.
            – Ştefane, nu pot să ţi-o şterg pe toată că e prea mare, îmi faci trei. Vorbă aruncată glumind peste tejghea, nebunul o prinse din zbor şi după două zile aduse cuferele.
            – Pentru încuietorile astea speciale, nemţeşti şi pentru vopsea, mai dai o ţuică. I-a dat, că nu era cârcotaş şi avea de unde. Nu le-a dus pe toate acasă, era şi greu cu toate trei. Unul dintre cufere i l-a dat lui Toma şi cealalt lui frate-său Nicolae.  Nicolae s-a ţinut pe front de al lui; când s-a terminat războiul a adus cufărul acasă şi l-a urcat în pod.
            Acum pare că iarăşi are nevoie de el şi la coborât de cu seară, aşezându-l în mijlocul camerei. N-a fost încântat Tobârlan, când l-a înştiinţat că vrea să plece.
            – Tăticule, nu mai pot răbda să-i văd pe ţopârlanii ăştia de comunişti că-l ameninţă pe şeful postului de jandarmi, cu reclamaţii la partid, dacă nu-mi face dosar să mă trimită în puşcărie. (Se înţelegea bine cu plutonierul, cumsecade, nu voia să-i facă rău.)
            – Şi crezi că dacă speli putina, cum ai făcut-o la rebeliune, spălătura nu pute? Nu dau ăştia de urma ta?... Nu dai înapoi când ai hotărât ceva şi nu poţi linge unde-ai scuipat, eu ştiu că aşa v-am învăţat. Plăteşti pentru faptele tale aici, pe pământ, nu-l amesteci pe Dumnezeu. Nu m-aţi ascultat nici tu, nici Nilă, nici Gogu, cine mai era ca voi? Ai grijă, grijania mătii să nu-mi laşi ascuns prin casă amărâtul tău de pistol.(În grijania aia vinul nu era tocmai aspru, dar înţepa pe limbă.)
            – L-am îngropat în pădure de mult, n-ai grijă matale.
            – Îl îngropi, când nu eşti în stare de el! (A ţinut puşca de vânătoare la vedere, la capătul patului până ce au venit de i-au luat-o.) Se grăbi să iasă din cameră. Nu l-a întrebat unde pleacă. Bine că nu l-a întrebat, n-ar fi ştiut ce să-i răspundă.
            În cufăr şi-a pus lucrurile de trebuinţă; câteva rânduri mai bune de haine şi alte câteva ponosite, de „camuflaj”; un trening, un pantalon bufant, o pălărie, o bască, un fes de lână şi două trei cămăşi. La fundul cufărului a pitit uniforma, cămaşa verde şi centura cu diagonală. Nu reuşise să scape de ele. Cum să le îngroape? Ce-ar fi zis Căpitanul?...
            A plecat de cu noapte, sărind pârleazul în gard, pe sub nuci, trecând gârla, direct prin pădure. Dincolo de peron, peste linie, erau nişte stive de buşteni retezaţi. Nu l-a văzut nimeni când a urcat de pe partea opusă a peronului. Trenul de noapte nu avea navetişti. Ajunse în Bucureşti fără să întâlnească vreun cunoscut. La informaţii, primul tren pleca în cinci minute spre Moldova de la peronul 6. Era bun. S-a predat destinului. În vagon aţipii imediat. Se trezi odihnit, nu ştia cât timp trecuse. Compartimentul plin, ţipa a sărăcie lucie. Undeva între Adjud şi Bacău se hotărâ brusc să coboare. Dădu jos cufărul din plasa de bagaje de deasupra. Era o gară nu prea mare.
            Aşezat pe o bancă se hotărâ să aştepte dimineaţa. Altfel poţi gândi la lumina zilei. După ce dădu trenului semnalul de plecare cu paleta  albǎ cu dungǎ roşie, şeful de gară se aşeză lângă el. Din vorbă-n vorbă (mǎ mir cǎ era cam mut), norocul puse ochii pe Nicolae şi se întrezării limanul. Îşi găsise de lucru. Şeful gării rămăsese singur.
            – Ultimul impiegat de mişcare –, un amărât căruia i-am întins mâna, s-a făcut activist al partidului şi m-a lăsat baltă. Dumneata ce pregătire ai la bază?            
          – Trei ani şcoala tehnică pomicolă.
          – Vedem cum facem, vorbesc unde trebuie şi aranjăm. Hai, ia-ţi cufărul; am o cameră liberă la canton cu un pat, unde a stat până acum „activistul”, să te instalezi.
            S-a rezolvat destul de repede. În trei zile a primit şi uniforma de ceferist apucându-se să facă ce ştia mai bine, în timpul liber, plantând pomi fructiferi şi viţă de vie în grădiniţa din faţă de la canton. Într-o seară, după vre-o nouă luni, când descuie uşa şi intră în casă, găsi cufărul deschis şi îl izbi în faţă cămaşă verde aşezată deasupra. Îl cuprinse îndoiala, poate că el a scos-o de la fundul cufărului şi nu-şi mai aducea aminte. L-a mai ros gândul să scape de ea. Chiar a vrut odată să o împacheteze şi să o pună într-un tren, să i se piardă urma. Dar n-o făcuse.          
            Dimineaţa, şeful gării i-a arătat o hârtie, se înţelegea bine cu şeful, de nădejde om, gospodar. Îl dibuiseră. Seara, de pe scara vagonului, cu cufărul în mână s-a uitat înapoi cu părere de rău. Oare ce va urma, care va fi să fie viaţa lui?

* 
           ...
            În anul 1960 o altă notă îl găseşte căsătorit cu Mimi, locuind cu chirie în Târgovişte pe Strada Nicolae Bǎlcescu, nr159....Nici urmă de puşcărie, cum am bănuit. Nimic spectaculos, o hăituială continuă generată nu de organe, ci de propria-i frică ce nu se mai putea lepăda de cămaşa verde, cu diagonală de piele, necroită se pare pe măsurile lui. La propriu, poate chiar scăpase de obiecte, nu ştiu amănuntul. Şi glonţul, slobozit din pistol, singurul glonţ hotărât de el, ce ar fi trebuit să pedepsească trădarea Ioanei, prima soţie, s-a dovedit un eşec. A ales să rămână în impotenţa lui, mic. Nimic nu i s-a potrivit. Mi-am adus aminte de stofa pe care mi-a făcut-o cadou, când am terminat liceul, nici pe aceea nu a ştiut să o aleagă. Omul şters, cu glas pierdut, ascuns, nu şi-a putut depăşi condiţia, nici măcar în dosar.

   Chiar şi nunta legionară, momentul lui de glorie, cănd s-a deplasat de la Piteşti conducerea legionară a judeţului, aflatǎ în centrul relatǎrilor celor interogaţi şi a informatorilor din dosarul lui, sau al lui unchiu Gogu, sau în dosarul de cadre al mǎtuşii mele Gica, acum ştiu ce spun, nicǎieri nu se comfirmǎ faptul, aflat de la ţaţa, că ar fi fost prezent la petrecere însuşi Horia Sima. În mintea mea, de data asta a scriitorului, aşteptǎrile vizând anvergura personajului m-au dezamǎgit.

*
          Curtea largă din faţa bisericii, de obicei generoasă cu umbra, coborâtă în jos pe crengi din frunjişul stejarilor înalţi şi din cetina brazilor, lipitǎ de iarbǎ şi fixatǎ de tulpinile copacilor, abia de mai fǎcea faţǎ pâlcurilor de legionari venite din satele vecine care nu mai avuseseră loc în biserică. Se înverzise parcǎ şi ea, umbra, strivitǎ între verdele de deasupra, verdele ierbii şi agitaţia celor îmbrǎcaţi in cǎmǎşile lor verzi cu diagonalǎ şi pistol la şold ce parcǎ nu mai aveau rǎbdare sǎ aştepte. Înǎuntru, în bisericǎ, aerul devenise aproape irespirabil. Slujba era pe sfârşite şi urma, partea cealaltă a spectacolului, cea care trebuia să înalţe evenimentul ca un corolar la rangul de nuntă legionară.
            Doar Tobârlan în portul lui alb de ţǎran (şi poate mireasa), fǎcea notǎ discordantǎ acolo, în faţǎ, în strana lui, prima stranǎ de lângǎ altar. Şi mireasa şi el pǎreau încruntaţi. Fiecare de grijile lui. Popa Gheorghe nu îndrǎznise sǎ-l roage sǎ lase azi strana unui invitat. Nici n-avea cum. Era socru mare. Îi citise deja sictirul în tǎişul ochilor. „Oare bǎieţii lui nǎtǎfleţi, n-or fi vǎzut? Casa asta vopsitǎ verde, cǎ e numai faţadǎ... N-are pereţi, n-are acoperiş.”
            Şefii judeţului se aflau cu toţii în biserică invitaţi de naşul de cununie Morărescu, iar şefii de garnizoane din zonă, nu voiau să se facă de râs în faţa oaspeţilor de vazǎ. Se asiguraseră că demersul acelei zile, va pune în valoare ce citiserǎ ei în Cǎrticica şefului de cuib, legăturile strânse cu creştinismul ortodox şi românitatea tradiţionalistă, ale Legiunii. Ecourile unor incidente dramatice, pogromul început, asasinatele şi răzbunările politice întâmplate mai ales în Bucureşti, ajunseserǎ pânǎ la ei, împroşcaserǎ cu ceva pete negre în „soarele sfânt de pe cer”, dar entuziasmul venirii la putere le dǎdea dreptul sǎ-şi facǎ socoteli.            După slujbă, grupurile legionare au mărşăluit aliniate pe uliţele satului, iar de la garǎ pânǎ în dreptul parcului, pe porţiunea asfaltatǎ şi-au arǎtat adevǎrata mǎsurǎ a maiestriei. Cântecele şi cuvintele înflǎcǎrate, au rǎsunat puternic din piepturile lor semeţe şi nu s-au oprit decât în curte la Morǎrescu unde tronau douǎ butoaie cu vin.



*
            Nu ştiu dacǎ cititorul acestei cǎrţi va gândi ca mine. Încerc sǎ mǎ dumiresc şi dacǎ  personajele mele schiţate, se pot aşeza comod într-un roman. Am amestecat planurile, n-am pus personajele sǎ relaţioneze destul, alteori au relaţionat nefiresc, nu le-am conturat suficient ca tipologie, ca epicǎ, psihologie etc. Recunosc uneori am amestecat stilurile, timpii istorici şi cei ai povestirii, spaţiile, am inclus şi un metaroman, nu-i prea mult? Fǎrǎ o succintǎ organizare, de parcǎ am avut numai dubii, nu şi idei.
            S-ar crede cǎ nu am depus nici un efort sǎ salvez lumea Tobârlanilor, în declin.

..............................................

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase