duminică, 22 decembrie 2013

Aurul dacilor






Dinspre nord vin cuvintele,
soldaţi în refacere
obosiţi, sub pielea lor transparentǎ.
În sângele gros, coclit,
în loc de steguri
bandajele albe abia mai fluturǎ


Pâlcuri, pâlcuri
în propria umbrǎ
se așeazǎ pieziș,
potrivindu-și timpul
dupǎ mușchiul copacilor
și sunetul cornului, dupǎ clopotul mut.


Soarele însemnat de suliţi
se zbate la capǎtul zilei.


Doar nordul nu minte,
literele ies în lumina lǎptoasǎ
ca râmele.
Calea Lactee e un câmp arat.
În urmǎ, pǎsǎri de noapte
rǎscolesc brazdele
cu ciocurile flǎmânde
cǎutând aurul dacilor

4 comentarii:

  1. Maria Nicorescu si vin si vin...tu le asterni,e placut patul cuvintelor...poti astepta osti....
    acum aproximativ o oră ·

    RăspundețiȘtergere
  2. Ostiri pagane...patul, acum de sarbatori...

    RăspundețiȘtergere
  3. Petre Anghel Frumos poem. Consistent, fara sa fie declamativ. O reusita stilistica!

    RăspundețiȘtergere

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase