marți, 31 decembrie 2013

20. Fragment Gușterele. Simigiul



Notă: In ultimele ore ale anului postez ultimele pagini ale Guşterelui, romanul meu terminat de curând, care pare că trăieşte frumos. Doamne ajută!

            Radiogramă Nr 33. Piteşti. 11 mai 1946, orele 12,30 / „În strada Libertăţii, nr 15, domiciliază individul Sima Gheorghe, cunoscut legionar fanatic, atât el cât şi familia sa. În prezent este înscris în PNŢ – manist, unde va duce o aprigă luptă politică pentru această grupare, fiind capabil de orice acţiuni contra actualei conduceri. Aproape săptămânal se deplasează la Bucureşti sub pretextul diferitelor comisioane.

            A luat parte la toate răspândirile de manifeste şi în vederea alegerilor va conduce o grupă de partizani ce vor activa la secţiile de votare.

            S-au luat măsuri de supraveghere ale susnumitului.”

            ...



            R.S.R. Ministerul de Interne.Inspectoratul Judeţean Argeş. Serviciul Special „F”.Nr. 022967. 21.03.1987 / „Din verificările efectuate a rezultat că numitul Sima Gheorghe, fiul lui Dumitru şi Ilinca născut la data de 30.04.1910. în comuna Merişani, judeţul Argeş, cu domiciliul în Piteşti, strada Livezilor, bloc 7, apartamentul 4, cunoscut în baza de lucru la „problema legionară” a decedat şi se află înregistrat cu actul nr 21/1986 în cadrul Consiliului Popular Municipiul Piteşti.

            Ofiţer investigaţii, Lt. Colonel Gheorghe Petre”

           

            Între aceste douǎ documente, pe file disparate suprapuse ordonat şi numerotate cu pastǎ roşie, ca nişte plǎci tectonice (pretenţios!) desenate oarecum superficial, este expusǎ viaţa lui unchiu Gogu din care iatǎ, a rǎmas doar un dosar, Dosarul „Simigiu”. Îmi pot închipui cunoscându-i temperamentul nǎvalnic, aparent de un calm imperturbabil, cum se comporta el natural, în momentul când se ciocneau în interior faliile, la trecerea periculos de apropiatǎ a unui asteroid, potenţial declanşator de cutremure. Sunt sigur cǎ nu şi-a pierdut niciodatǎ simţul umorului.



*

          Dosarul se deschide cu o fişa personală. La rubrica, Activitatea compromiţătoare, stǎ scris cu pixul, după liniuţă, îngrijit:

          – Fost membru legionar, semnalat cu carenţe şi comentarii duşmănoase la adresa politicii interne şi externe ale R.S.R. După multe alte consemnări lapidare, documentul se încheie cu semnătură Şefului Serviciului I, Maior Paraschiv Ion şi a ofiţerului, Lt. Col. Vâlcu Ghe. 29.06.1985.

            ...

           

Extras dintr-o autobiografia aflată la dosar / „Toată activitatea mea politică se rezumă la şase luni de perioadă „Cuzistă”. Ea a constat în următoarele: atunci când conducerea cuzistă pleca în propagandă pe teren, lua câte o echipă de tineri să cânte pe parcursul drumului. Printre aceştia, ca fost cântăreţ în corul bisericii Curtea de Arges, cu glas format deci, mă număram şi eu. De înscrierea mea la tineretul cuzist e vinovat un naş al meu de cununie, avocatul Gorovei care ştia cât de frumos cânt”

            ...

           

„Respectivul în perioada 39-41 a desfăşurat activitate legionară, participând la marşuri, cântând cântece legionare, răspândind manifeste etc”.

            ...

           

„În perioada 59-84 a fost informatorul organelor noastre, fiind dovedit că lucra nesincer, s-a trecut la încetarea legăturii cu el”

            ...

           

„Fiind încadrat informativ într-un mecanism reciproc de supraveghere cu alţi foşti legionari, Manolescu Mişu, Gorunescu, Grecu, Florea, rezultă că are atitudini duşmănoase faţă de R.S.R şi ascultă Europa Liberă.”



            Sunt perioade lungi neacoperite, dar descopǎr uimit cǎ prin 1963 existǎ o caracterizare a agentului „Niki Popescu”, alias Sima Gheorghe, primise botezul, deci agent, din care rezultǎ cǎ e trimis în misiune pentru a intra în vorbǎ cu alţi legionari şi a raporta despre ei, dar constatǎ, ofiţerul care a scris caracterizarea, cǎ informaţiile erau neserioase. Din câte îl ştiu, cu siguranţǎ erau savuroase. Totuşi „agent”, nu mi-aş fi putut închipuii

            Prin anii 83-84 devenise „nesincer şi avea păreri cârtitoare la adresa conducerii ţarii”, fiind supravegheat şi provocat la discuţii de alţi informatori, care adunau zeci de pagini în dosarul personal

            ...

           

Sursa Zaharia, 26.09.1980 / „Numitul Sima Ghe a deschis discuţia după evenimentele din Polonia, susţinând că muncitorii din Gdansk sunt de admirat că nu s-au lăsat călcaţi în picioare, au cerut şi au obţinut drepturile ce li se cuveneau...”

            ...



            Sursa Manolescu Mişu, 18.06.1983 /

            „– Azi avem piaţă bogată, a zis sursa.

            – Ehei! Bogată că ne vin musafiri. Ce-o fi văzut la mongolul ăsta eu nu ştiu, a zis Sima.

            – Nu e neapărată nevoie să te gândeşti la ce vezi la cineva. Trebuie să găseşti modalităţi şi posibilităţi de a oferii ce ai şi abia apoi să vezi ce-ţi poate oferii partenerul.

            – Am lucrat în probleme de aprovizionare o viaţă întreagă şi am rezolvat problemele pe acest principiu, dar întâi am zis să mă asigur eu de ce am nevoie şi după aceea să văd ce pot face să asigur şi partenerului ceva. Ce poţi lua de la „sărăntocii” ăştia care vin mai mult să le dai, decât să-ţi ofere. Ce poate să-ţi dea Republica Mongolǎ? Ce să-ţi dea toate ţările acestea din Africa, Asia, care nu au ce mânca?

            – N-am putea spune că nu au ce da. Fiecare are produsele ei. Gândiţivă la arabi care ne dau petrol. Alte popoare ne dau minereuri. Probabil că şi mongolii ne dau minereu, piei de animale.

            – Petrolul care ni-l dau ei, costă „păpica noastră”, iar la mongoli, cine dracului ajunge să le ducă produsele şi să ia minereuri. Le dǎm la toţi produse alimentare şi noi să „strângem cureaua”!

            – Ce să-i faci, când ai nevoie, dai cât ţi se cere. Aşa este comerţul, mai ales în condiţiile actuale când nevoia de valută este atât de mare.

            – Nevoia şi datoriile pe dracu! Ne trebuie, nu ne trebuie cumpǎrǎm şi plǎtim, de-aia am ajuns unde am ajuns.

            Aşa s-a terminat discuţia şi ne-am despǎrţit.



(Discuţia respectivă s-a întâmplat între doi colaboratori bǎnuiesc, măcar unul dintre ei aflându-se în control. Aş fi curios să citesc şi raportul lui Gogu. El tot dialog?... dar nu e. Probabil se aflǎ la dosarul celuilalt. Deh, nu am privilegiul securistului.)     

            ...

           

Tot Sursa Manolescu 02.09.1983. promit ultima, ca sǎ nu plictisesc. Din vorbă-n vorbă despre lucrurile zilnice, cumpărături, abundenţa pieţei, am deschis discuţia despre manifestările din Piteşti şi din ţară cu ocazia zilei de 23 August.            – Frumoase manifestări de solidaritate a poporului în jurul partidului şi a conducătorului!... a zis sursa. (ca din gura crainicului de la televizorul alb negru, am zis eu).

            – Frumoase, foarte frumoase, dar prea personale, prea închinate preşedintelui ca şi când poporul, o serie de membrii de partid n-au făcut nimic. Ca şi cum 23 August a fost doar opera conducătorului iubit.

            – Nu am remarcat acest lucru.

            – Cum domnule nu ai remarcat? Până acum coloanele de manifestanţi purtau pancarde, steaguri, panouri cu realizări şi portretele membrilor marcanţi ai partidului, ai Comitetului Central. Ai văzut dumneata acum alte portrete decât cel al tovarăşului Nicolae Ceauşescu şi al tovarăşei Elena Ceauşescu? Nu! Adică cum, nimeni din cei care au făurit şi au militat pentru partid, şi-au jertfit viaţa pentru clasa muncitoare, nu mai merită nici un sentiment de recunoştinţă?

            – Este greu să judecăm considerentele pentru care s-a ajuns la acest aspect.

            (Parcǎ aud vocea clară, sonoră, de bariton, a unchiului meu însoţită de gesturile cabotine de orator şi vǎd ochii întorşi ai spectatorilor întâmplători, care, după uluiala iniţială, se retrăgeau lăsând în urmă un spaţiu gol, ce se tot mărea în jurul celor care îşi argumentau disertaţia şi se întrebau de zor de ce nu apare miliţia)

            – Ce greu domnule? Dumneata nu vezi că s-a ajuns iar la cultul persnalităţii? Nu vezi că toţi acceptă şi nimeni nu are nimic de spus? Şi când te gândeşti că după moartea lui Gheorghiu Dej, s-a făcut atâta caz de cultul personalităţii!... Sursa a cumpărat ce avea nevoie şi a plecat.

            Ofiţerul de legătura a consemnat cu pastă roşie nedumerirea sa: „Greu de dovedit care dintre cei doi este mai nesincer?”

            ...

           

Sursa Comănescu, 28.12.1984 / „Sima Gheorghe ascultă Europa Liberă, „altfel de unde să ştie că şefului statului, bolnav fiind, îi arde să cumpere o ambarcaţiune personală de la Onassis, pentru zeci de mii de dolari.”

            ...

           

Sursa Florea, 28.05.1985 / „L-am întâlnit pe Sima Ghe în faţa Complexului CEAIR. L-am întrebat ce mai face.

            – Ce să fac, aştept şi eu să se facă „pace”. Dar nu pacea pe care o vor şi o cer ăştia. O pace care să-mi aducă înapoi casa demolată şi care să-mi repare toate nedreptăţile făcute până acum.” (Mai erau doi ani de aşteptat pânǎ ce avea sǎ primeascǎ pacea şi sǎ-şi vadǎ casa.)



            Nici nu simţisem când trecuse timpul, poate cǎ era ceva obişnuit aici unde mǎ aflam. În spatele dosarului „Simigiu”,ca o anexǎ, separate printr-un carton, alte zeci de file scrise pe o hârtie mai îngǎlbenitǎ de vreme. Scrisul se înţelegea mult mai greu, dar m-am descurcat, cât de cât.

            Dosarul fusese întocmit de jandarmeria Ilfov şi cuprindea mai multe procese verbale, interogatorii, declaraţii, trimiteri în judecată, tǎieturi din ziar şi radiograme de urmărire.

            În procesul verbal de interogatoriu din 28 martie 1958 citesc unele răspunsuri interesante cu fapte total necunoscute mie ca de exemplu:

            „Am fost condamnat în anul 1935 pentru furt, o lună de zile şi am fost achitat nefiind vinovat”. Se mai face aluzie într-un alt document despre furtul unui dosar la Curtea de Casaţie, pentru care şi-a pierdut postul de grefier.

            „În anul 1938 am fost trimis în judecată pentru transport de băuturi alcolice”....



           

Nicǎieri o vorbǎ despre excapadele amoroase de care-mi povestise tanti Gica, dovadǎ cǎ organele de cercetare nu au fost vizionare, nu s-au gândit cǎ vreodatǎ cineva ar dori sǎ scrie o carte citibilǎ, cu aventuri şi suspans.



*

            ...

            Legiunea Jandarmi Ilfov. Postul de Jandarmi Ulmeni. Nota / „Cuprinzând trimiterea în judecată a numitului Sima Ghe pentru că şi-a exprimat opinia că Zelea Codreanu nu a murit, ci a fugit prin Bulgaria în Germania şi că Hitler va bate toată Europa.” Şi urmeazǎ documentul de trimitere în judecatǎ, condamnarea, dar şi amnistiere de care beneficiase.

            ...

           

Şi încǎ o Notǎ interesantǎ. O reproduc.Notă / „Individa Gica Sima (niciodatǎ n-a fost Sima; Ionescu sau, Popescu dupǎ cǎsǎtorie) originară din comuna Merişani, judeţul Argeş, fără profesie, cunoscută înfocată legionară, în prezent domiciliată în Piteşti, Strada Libertăţii, nr 15 la fratele său Gheorghe Sima, semnalat cu radiograma nr 33 din 10 mai a.c.(1946)

            Numita, cu asentimentul fratelui său, intenţionează să se înscrie în Organizaţia Partidului Naţional Popular din Piteşti, făcând totodată intervenţii pe lângă profesorul Milici, membru activ din conducere, pe care îl cunoaşte din trecut, să fie numită ca funcţionară la sediul acelei organizaţii.

            Numita şi în prezent îşi manifestă ideea legionară, căutând a se introduce în PNP, cu scop de a culege informaţii spre a fi transmise fratelui său, pentru Organizaţia Naţională Ţărănistă Maniu.

            De asrmeni tatăl său Dumitru Sima zis Tobârlan, domiciliat în comuna Merişani, Argeş, duce o ură neâmpăcată contra guvernului, căutând tot timpul să critice şi să comenteze măsurile luate de guvern.”

(Iacǎtǎ-l şi pe Tobârlan! Mǎrturisesc şi eu în faţa instanţei, cǎ aşa a fǎcut.)

*



Eram către ultimele pagini ale dosarului. Am auzit un clipocit aproape imperceptibil în apă şi pe mal a apărut guşterele. Abia acum zărisem în spatele lacului trei cufere de lemn dintre care cel din mijloc avea capacul deschis. Cu siguranţă un cufǎr din margine aparţinea tatălui meu. Aş fi putut afla în sfârşit manuscrisul lui. Pe cufǎrul din marginea cealaltǎ, un desen ca un cod de bare şi dedesupt, scris cu vopsea, Nilǎ. Cel din mijloc trebuia sǎ fie desigur al lui Nicolae. Al lui se deschidea mereu.

Coada micuţei reptile încă se extrăgea din luciul lacului. Ghearele din faţă se proptiseră în mal şi ochii mari mă fixau scăpărând un verde intens. Picioarele lungi din spate se cambraseră. Cu fiecare clipă, dilatată de atenţia cu care îl studiam ca sǎ-l pot descrie, guşterele creştea în dimensiune gata să ţâşnească să-şi apuce prada. Împrejur liniştea devenise apăsătoare. Pierise şi zumzetul fântânilor arteziene. Pielea verde a guşterului se înegrea vizibil. Frica îmi pătrundea în oase, iar gândul că nu reuşisem să stau de vorbă cu personajele...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase