miercuri, 4 decembrie 2013

10. Fragment Gușterele. Cap Cutia cu chibrituri



Vara se terminase. În curte la Cornel străjuia o căpiţă mare de fân cât căciula lui Dumnezeu. Aveam în mână cutia cu chibrituri pe care mi-o lăsase în păstrare să nu-i sune în buzunar şi să-l audă tanti Leana care începuse să-l bănuie. Ţinea in casă câteva ţigări ascunse. Drăcoaica de Maria îl spurcase şi la tutun, iar acum îl aştepta peste gârlă cu caprele. Semnalul sonor, un ţiuit înalt şi drept, cu un singur ocol scurt ce se dorea ca un tril de pasăre mai ciudat, venise deja dinspre pădure. Cornel zăbovise mai mult înăuntru. Se pare că nu reuşise să găsească momentul prielnic să-şi strecoare ţigările.

Am aprins un chibrit în mijlocul căpiţei, după ce smulsesem o pală de fân, făcând o gaură destul de mare. Căpiţa era mai înaltă de cinci şase ori cât mine. Îmi încălzeam mâinile, flăcărui albastre, vioaie, se căţărau jucăuş. Pala de fân de la picioarele mele era gata pregătită să înăbuşe focul. L-am mai lăsat o clipă, flăcările se căţărau ca nişte şerpi luminoşi. Când am pus fânul deasupra focului, stăpân pe mine, a pornit vâlvătatia. Cornel a văzut şi a ţipat de pe sală. Treceau pe drum nişte oameni, au sărit să ajute. De peste drum, băieţii lui Menghel au adus furci. Tanti Leana a leşinat în scară. O ţigancă, nu ştiu de unde apăruse, mai veneau pe uliţă să vândă linguri de lemn, o uda cu apă.

Realizând în sfârşit dezastrul, după minute de buimăceală, am sărit peste fânul negru împrăştiat prin curte ce fumega încă. Ieşind în drum nu m-am oprit din alergătură decât pe vale. Cornel s-a ţinut o vreme după mine, dar nu m-a ajuns. Tata nu dărâmase camerele de sub pătul. Cu inima ce se zbătea să iasă din piept, am încuiat uşa.

Focul se putea întinde din casă în casă şi putea cuprinde satul întreg. Aşteptam ţipetele care să anunţe prăpădul. Norocul a fost că vântul s-a uitat adormit peste Priba, poate sub picioarele Mariei. Mă ghemuisem sub masă. Nu mă mişcasem de acolo când au ajuns împreună spre seară mama şi tata. Mama ţipa prin fereastră ca să-i deschid c-o să-mi rupă urechile. Eu le înfundasem şi le ţineam strâns în mâini.

– Lasă-l tu, cu mine are să vorbească, nu vezi cât de speriat e? Vocea tatei liniştită mi-a cerut să-i deschid, promiţându-mi că nimeni nu mă va atinge. Doar şi el, parcă în oglindă, când era ca mine, gata-gata să aprindă casa lui tata-mare. Se pare că asta vine din neam.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase