joi, 5 decembrie 2013

11. Fragment Gușterele. Cap Gogu



            „– Unchi-tu Gogu a fost om umblat mamã. Era prim grefier la Curtea de Casaţie. A făcut şcoala, parte din ea la Curtea de Argeş. Fugit la Bucureşti, stătea într-o cameră cu Constantin Drăgan, ăla care a ajuns mai târziu mare. Foarte mare. (Nu-mi era clar care, cel ajuns în Comitetul Central, sau marele afacerist, istoricul? O intreb altădată)

            „–Tăticu se împãcase cu gândul. Gogu îi semãna leit, n-aveai cum să-i impui ceva. Nu-l mai puteai întoarce de pe drumul lui. Acceptase situaţia simţindu-l cã ştie ce face. Practic, financiar, i-a susţinut o vreme pe amândoi. Şi pe el şi pe Costică. Îi îmbrăca, îi încălţa. Erau mai apropiaţi ca fraţii, ăştia doi. Încã unul în plus, ce mai conta. A stat şi tãticu o vreme în Bucureşti. Nu mă întrebaţi ce învârtea pe-acolo. Nu mai erau ţânci. Cum sã-i struneşti? Cum sã-i supraveghezi? Gata-gata să dea nas în nas cu ei o dată, la Crucea de piatrã.  

            „–Rostul lui Gogu în amănunt n-am de unde să-l ştiu. Eu am stat la el după ce s-a mutat la Piteşti. Terminase de mult cu învăţătura, avea servici. În timpurile alea tulburi, la aspiraţiile lui, la cheltuielile lui... Să fi făcut politică legionară, greu de zis. Apoi a venit războiul.

            „– Nu cred sincer, văd că insişti, ca în mintea lui unchi-tu Gogu, pe lângă aventurile galante, să aibă loc şi alte însufleţiri. Ştiu unde baţi. Dacă te duci la CNSAS, la arhivă poate găseşti ceva...

            „–Poate că Nicu, sau prietenul lui Costică, avea şi el înclinaţii legionare (m-am dumirit, e vorba despre istoric!) or fi încercat să-l convingă, dar dacă nu s-a convins singur, sunt sigură că nu l-au tras. El ştia să trăiască şi să aprecieze frumuseţea şi viţelul gras. Iar Micul Paris, Slavă Domnului, oferea destul...

            „–Viaţa  i-a despărţit. A început războiul. Şapte ani a stat pe front. A avut servici bun şi pe front. Băiat deştept, şef tehnic la aviaţie. Avea un cap, fi-i-ar capu-al dracului, dar a fost un curvar.

            – Unchiu Gogu curvar?...

            „– Dac-aţi ştii voi! Nu i-a ajuns Bucureştiul, a plecat cu Sandu Leră, un prieten, fost prefect în Transnistria la Ovidiopol, undeva pe lângă Odesa. Atunci aveau bani, cu toate rusoaicele după ei. De acolo a adus „ociciornaia oci craci avea...” de ne spărgea urechile când lua un pahar în plus şi începea să ne povestească. Şi tot de acolo i-a cumpărat şi servieta aia de piele lui tăticu. Avea har la poveşti. Ţineţi minte că îl apucase şi la nunta lui de pomină.

            „– Mamă, Dănuţ, tu nu ştii, a avut o nevastă extraordinar de frumoasă. Lenuţa noastră şi cu Tanţi. Amândouã. Noi ăstelalte am fost mai urâte, dar am avut sufletul şi dacă gândeşti aşa că eşti om cu carte, nu vezi frumuseţea, dar vezi sufletul care te face mai frumos decât tot ce e pe lumea asta.

            „– Nenea Gogu ştie c-a trăit şi a iubit. Eu le-am cunoscut pe toate, mă rog, la Piteşti, cele mai multe că eram confidenta lui. Odată l-am văzut cu Puşa, nevasta unuia, era săracu în puşcărie, avocatul Ion Gheorghe. Frumoasă femeie şi asta! S-au dus la ea mai mulţi, ca să joace poker ziceau. Ce crezi că făceau acolo? M-am cocoţat pe geam sã vãd. Or fi jucat şi poker ce să zic, dar ea era în pielea goală şi ei trei îi turnau în cap şampania şi sorbeau cu buzele licoarea de pe corpul ei. Când am văzut-o, să mor! Am bătut în geam.

            – Hai, nene Gogu vin-o acasă!...

„– I-am spus eu ceva lu Tanţi? Niciodată. Cred că în felul ei mă ura. Numai pe Gogu l-a iubit. Nu şi-a iubit nici copilul. Ea l-a omorât, n-a vrut să-i dea piept ca să nu-şi deformeze bustul. Nişte chestii!... După ce a luat în Piteşti Trustul de Construcţii ca şef la aprovizionare, mergea să contracteze materiale în ţară sau în Ungaria. În tot locul unde ajungea, avea câte o iubită. Tanţei îi aducea la întoarcere ce era mai bun. 
.........

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu