„–
Unchi-tu Gogu a fost om umblat mamã. Era prim grefier la Curtea de Casaţie. A
făcut şcoala, parte din ea la Curtea de Argeş. Fugit la Bucureşti, stătea
într-o cameră cu Constantin Drăgan, ăla care a ajuns mai târziu mare. Foarte
mare. (Nu-mi era clar care, cel ajuns în Comitetul Central, sau marele
afacerist, istoricul? O intreb altădată)
„–Tăticu
se împãcase cu gândul. Gogu îi semãna leit, n-aveai cum să-i impui ceva. Nu-l
mai puteai întoarce de pe drumul lui. Acceptase situaţia simţindu-l cã ştie ce
face. Practic, financiar, i-a susţinut o vreme pe amândoi. Şi pe el şi pe
Costică. Îi îmbrăca, îi încălţa. Erau mai apropiaţi ca fraţii, ăştia doi. Încã
unul în plus, ce mai conta. A stat şi tãticu o vreme în Bucureşti. Nu mă
întrebaţi ce învârtea pe-acolo. Nu mai erau ţânci. Cum sã-i struneşti? Cum sã-i
supraveghezi? Gata-gata să dea nas în nas cu ei o dată, la Crucea de piatrã.
„–Rostul
lui Gogu în amănunt n-am de unde să-l ştiu. Eu am stat la el după ce s-a mutat
la Piteşti. Terminase de mult cu învăţătura, avea servici. În timpurile alea
tulburi, la aspiraţiile lui, la cheltuielile lui... Să fi făcut politică
legionară, greu de zis. Apoi a venit războiul.
„– Nu cred
sincer, văd că insişti, ca în mintea lui unchi-tu Gogu, pe lângă aventurile
galante, să aibă loc şi alte însufleţiri. Ştiu unde baţi. Dacă te duci la
CNSAS, la arhivă poate găseşti ceva...
„–Poate că
Nicu, sau prietenul lui Costică, avea şi el înclinaţii legionare (m-am dumirit,
e vorba despre istoric!) or fi încercat să-l convingă, dar dacă nu s-a convins
singur, sunt sigură că nu l-au tras. El ştia să trăiască şi să aprecieze
frumuseţea şi viţelul gras. Iar Micul Paris, Slavă Domnului, oferea destul...
„–Viaţa i-a despărţit. A început războiul. Şapte ani
a stat pe front. A avut servici bun şi pe front. Băiat deştept, şef tehnic la
aviaţie. Avea un cap, fi-i-ar capu-al dracului, dar a fost un curvar.
– Unchiu
Gogu curvar?...
„– Dac-aţi
ştii voi! Nu i-a ajuns Bucureştiul, a plecat cu Sandu Leră, un prieten, fost
prefect în Transnistria la Ovidiopol, undeva pe lângă Odesa. Atunci aveau bani,
cu toate rusoaicele după ei. De acolo a adus „ociciornaia oci craci avea...” de
ne spărgea urechile când lua un pahar în plus şi începea să ne povestească. Şi
tot de acolo i-a cumpărat şi servieta aia de piele lui tăticu. Avea har la
poveşti. Ţineţi minte că îl apucase şi la nunta lui de pomină.
„– Mamă,
Dănuţ, tu nu ştii, a avut o nevastă extraordinar de frumoasă. Lenuţa noastră şi
cu Tanţi. Amândouã. Noi ăstelalte am fost mai urâte, dar am avut sufletul şi
dacă gândeşti aşa că eşti om cu carte, nu vezi frumuseţea, dar vezi sufletul
care te face mai frumos decât tot ce e pe lumea asta.
„– Nenea
Gogu ştie c-a trăit şi a iubit. Eu le-am cunoscut pe toate, mă rog, la Piteşti,
cele mai multe că eram confidenta lui. Odată l-am văzut cu Puşa, nevasta unuia,
era săracu în puşcărie, avocatul Ion Gheorghe. Frumoasă femeie şi asta! S-au
dus la ea mai mulţi, ca să joace poker ziceau. Ce crezi că făceau acolo? M-am
cocoţat pe geam sã vãd. Or fi jucat şi poker ce să zic, dar ea era în pielea
goală şi ei trei îi turnau în cap şampania şi sorbeau cu buzele licoarea de pe
corpul ei. Când am văzut-o, să mor! Am bătut în geam.
– Hai,
nene Gogu vin-o acasă!...
„– I-am spus eu ceva lu Tanţi? Niciodată.
Cred că în felul ei mă ura. Numai pe Gogu l-a iubit. Nu şi-a iubit nici
copilul. Ea l-a omorât, n-a vrut să-i dea piept ca să nu-şi deformeze bustul.
Nişte chestii!... După ce a luat în Piteşti Trustul de Construcţii ca şef la
aprovizionare, mergea să contracteze materiale în ţară sau în Ungaria. În tot
locul unde ajungea, avea câte o iubită. Tanţei îi aducea la întoarcere ce era
mai bun.
.........
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu