Fotografii mişcate la Ateliere în paragină

 

în rama gândului meu,

 

se împrospătează

absenţele.

fotografii mişcate de vântul călduţ,

sentimente contrarii care adie

din când în când

să-şi încerce rezistenţa

la reîncarnare

a memoriei

 

şi memoria surdă

precum carnea trupului sterp,

trage în dungă

clopotul,

scuturând

rugina

de pe frunze

*

          Parcă-l aud pe poetul ADRIAN SUCIU rostind la capătul  de început al unei alte după amiezi a Direcţiei 9 – oază apărută în deșertul de frig al iernii – la petrecerea organizată sub semnul numelui Traian T Coşovei;

          “Pentru toţi poeţii mari care au trăit şi trăiesc încă în limba română sǎ păstrăm 9 secunde de liniște!”

          Dar în spiritul adevărului deplin, cea care a invocat de această dată secundele de reculegere, a fost unul dintre invitaţii de marcă, Mioara Bahna.

          Atâta tăcere, după ce dinainte cuvinte libere,

exersaseră în aerul cu diamante, împletituri de lână .

 

          Și parcă am văzut atunci o ninsoare electrică, fulgi de zăpadă coborând lin din tavan, peste rănile prin care sângeraseră cuiele.

          Direcţia 9 pare să fi regăsit la Atelierele în paragină într-un spaţiu nou, locuinţă înaltă poeziei vii. Nu mă gândisem că ne vom strânge atât de mulţi şi personal pregătisem un set mai mare de fotografii mişcate pe care speram să le pot prezenta. N-a mai fost cazul căci fiecare dintre mulţii participanţi adusese cu sine gânduri de bine, poezii originale sau din portofoliul celor omagiaţi, mărturii cu ce rămânem după noi.

          A doua zi într-o pledoarie de final mă aflam în faţă lângă coşciug. Un preot dedicat ţinea în mână cartea ca şi cum  ar fi ţinut coarnele unui plug, apreciind că singura certitudine în viaţă e moartea. Măcar poezia mai lasă o viaţă după ea!

 

          În prejma zilei sale de naștere, Domnul Mihai Eminescu însuşi, pururi tânăr, cel ce învăţase taina nemuririi, venise să petreacă împreună cu cei trei Traian T Coşovei, Ciprian Chirvasiu şi George Mihalcea. Se aşezase la o masă lungă împreună cu  Nichita Stănescu, Nora Iuga, Magda Isanos, Lucian Vasilescu, Dan Ion Marta, Dimitrie Stelaru, Ciprian Chirvasiu, Traian Chiricuţă, Valeriu Mircea Popa, Emil Brumaru, Eugen Pohonţu George Mihalcea, Costel Stancu truditori ai cuvântului ce însemnaseră şi însemnau locul.

          Tineri risipitori de frumoși, Tudor, Irina, Corina Daşoveanu, Gabriela Bădescu, alături de ei statui vii, plantau puieţi în ogorul de fum, împădurind dimineţi

 

*

 

!vânt e vântul

care ne vântură

în cele patru vânturi

!şi pământ pământul

ce ne pământură

în mormânturi

!apă e a apa

care ne sapă

şi ne îngroapă

în groapa de apă

lângă corabie…

!scut fără sabie

şi arc de curcubeu

în noaptea lungă

a lumii gemene

!dumnezeu scapără

amnarul pe cremene

(vânt e vântul

 

 

Lui Eminescu              

 

!Praful stelar acoperă timpul

!Linişti din adânc limpezesc apele

!Eminescu scoboară ca o candelă

în ianuarie iluminând

în aproapele

 

!Unii l-au asemuit cu un voievod

!Alţii l-au nemurit pe boltă, luceafăr

!Eu îl ştiu în salina limbii române

izvod, săpând

viu şi teafăr 

 

!Scara lui nu ajunge în înaltul ceresc

!Adânceşte dedesubt în oglindă

!Flori de mină, sori de ger tăinuiesc

încuibând

sub grindă

 

!Destinul în munte e fără sfârşit

!Timpu-şi răstoarnă ţărmul în mare

!Vieţi după vieţi în aceeaşi lucrare

sapă, împădurind

dimineţi

(Tropar)

 

Lui Ciprian Chirvasiu

 

!nici nu apuca soarele

să-şi spele-n rouă sudorile nopţii

când pleca la muncă.

!ciocanul, canciocul pentru smoală,

foarfeca de tablă,

găleata, scripetele,

aşteptau de cu seară

în sacul de rafie.

!ţigara în colţul gurii scotea fum…

 

!la prânz mormăia:

,,cu răbdarea treci marea”

când îl strigam.

!fără barcaz

în mintea mea

puţine şanse ...

!de la un timp

ploaia grozavă şi-o ameţeală

îl ţinea legat de pat

până-ntr-o zi când zise:

!tu Ondină, să-mi aduci sacul

 

!urc!musai că s-a spart

acoperişul ăl mare

şi dumnezeu n-are răbdare!…”

*

 

 

Lui George Mihalcea

 

!sunt cel mai iscusit vânător

!vânătorul de nopți

dintr-o vamă

!dacă-mi intri-n vizor

și sunt strugurii copți

!gloanțele mele

de-argint

n-au nici tată

nici mamă

 

!sunt cel mai îndrăgit vânător

!vânătorul de nopți

dintr-o dramă

!am în vizor

Numai struguri necopţi

Aguridă fără tată şi mamă

Şi-n piept port

Un glonţ de aramă

 

La vămi

Lui Eugen Pohonţu

 

Ce mică e viaţa!

Cât numeri silabele

unui haiku.

Cuvintele nu-mi ajung

şi lăcrimez

cu sufletul înmărmurit

şi ciung.

Drum lin, Eugen!

Prietenii tăi din Direcţia 9,

George Mihalcea

Ciprian Chirvasiu

Marius Dumitrescu

te vor primi negreşit

cum se cuvine, la vămi!

În sensul copilului,

la pagina 42,

redeschid cartea.

Tocmai ce se vede o

moarte asistată.

„de ce m-ai născut Doamne pustiu?

pe marginea sihăstriei vechilor ape

se risipesc făpturile nopţii.

în numele lor.

mă simt ucis în feluri inventate de mine,

la umbra cailor logodiţi cu vămile”

 

Zepelinul

 

De la o vreme

mi se pare că port

în spinare

un sac de vânt.

 

Am a mă teme

şi nu pot să ştiu

dacă zbor devreme

sau prea târziu.

 

În sacul acela

ca-ntr-un cort

am pus toate

visele mele.

 

Sunt nacela, cu plinul

de pământ şi păcate

ce trage dintre stele

zepelinul în jos.

 

Când şi când

părţi din mine

trebuiesc aruncate

peste bord.

 

Uneori plutesc,

alteori în dezacord

mă trânteşte-n ţărână

o rafală de vânt

 

Dezleg cu o mână crispată

Gura sacului

Şi o dogoare globală

Mă aruncă fix

 

La mama dracului

În cazanul cu smoală

 

Lui Pavel Azap

Un strigăt ca un îngheţ
mult prea devreme
răstoarnă rolele

stivuite în ceaţă

Şi lacrimi de tablă strivesc

zăngănitul mut

în arhiva de filme

a cinematografiei

Estetul şi poetul Azap
general al ultimului
ostaş de elită

n-are cum ascunde

vestea insolită

că nimeni nu va mai

şterge de praf
încet şi cu grijă
peliculele magiei,
nicăieri în vreun

cinematograf

celuloidul s-a topit
şi arginţii s-au scurs

pe ecranul pergolă
Minţile înfierbântate
şi-au ieşit din minţi,
nu pot înţelege
de ce nu porneşte

cea de-a doua rolă

S-a oprit curentul.
Aparatul de proiecţie
se învărteşte în gol
obol clipelor zădărniciei
ultimul spot de lumini
oferind rădăcini
primei lecţii de umbră

a veşniciei

Afară a nins

Ca un sărut suspendat
în întunericul
de dincolo de consolă
eroina din film a plecat,

cu o rolă  sub braţ

Dumnezeu să-l odihnească pe Pavel!

 

Pară spinoasă

 

 Ne învârtim în jurul

unei pere spinoase.

Dulce pară amară,

fruct de cactus,

un dar al lui T S Eliot.

Zaruri jucau pe bani

de arginţi

şase mâini...

Sunt atâţia ani

de când drumurile

se pot împiedica în vorbe

şi vorbele

pe radar par

drumuri înfundate cu îndoieli

pentru deschizătorul de zări.

Măcar ne-am câştigat

dreptul la întrebări,