luni, 1 ianuarie 2024

Perpetuum nobile. LA MULŢI ANI 2024

 














Ai putea tu să crezi
că frunza copacului
e o lacrimă?
(în memoria tulpinii
lacrima cade
în cercuri concentrice)
Că iarba e o ninsoare
subterană?
(cât sânge albastru
atâta rană)
Că aerul e o dovadă
uitată a atlanţilor?
(cuneiformă
necercetată)
Ai putea tu să crezi
că piatra este oglindă
retrovizoare
(a începutului lumii
luminii)
Şi grindă casei
e femeia
(trupul ei curcubeu
ca o amforă
unde m-astâmpăr
de Dumnezeu)
Să iei noaptea
de la capătul ei
cu înţelegerea de pe urmă
(şi apoi dimineaţa
să-ţi reiei viaţa
de la celălalt capăt)
Fiul măslinului 2023.
Foto Cristina Maria.
LA MULŢI ANI 2024!






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu