luni, 9 decembrie 2013

13. Fragment Gușterele. Cap Nicolae



.
......
                Şi uite că acum personjul meu se ceartă cu mine.

            – Ce şti tu despre viaţa mea ca să scrii în cărţi? E adevărat ştiam foarte puţin. Auzisem că şi-a împuşcat nevasta, prima nevastă. Parcă să zic am cules dintr-un zvon, îl înşelase imediat după nuntă. Sau când eram copil, mama mare Păuna, am realizat mai târziu ce voia să-mi spună, îmi povestea că nopţi la rând s-a chinuit s-o iubească şi n-a reuşit. Mama-mare se chinuia şi ea biata să-şi potrivească astfel cuvintele să nu sugereze vulgarităţi. Cum adică să te chinui să iubeşti pe cineva până înnebuneşti?

            Din cărţi am aflat mai târziu că se poate. Să fi împuşcat-o din prea multă dragoste când a venit pe neaşteptate din vreo misiune? Sau era prea urâtă? De unde să ştiu eu? Poate că doar o rănise şi apoi au divorţat. Nici măcar asta nu ştiu. El n-a păţit nimic, era şef de cuib. S-a întâmplat în lunile alea când erau la putere legionarii. A trecut timpul. Războiul, vremile tulburi, s-a uitat. Nu s-a mai ţinut socoteala faptelor.

            Ţaţa mi-a zis că a fost nuntă mare în Merişani când s-a însurat unchiul Nicu. Ar fi venit însuşi Horia Sima cu mulţi camarazi fruntaşi, iar Gica noastră s-a îmbrăcat într-un costum verde şi a dansat cu toţi. Mai târziu când a devenit comunistă, i-au reproşat unii momentul, dar fiind puştoaică s-a trecut cu vederea.

            – Nerecunoscătorule! Te-am întrebat atunci cu casa şi n-ai vrut să-mi dai bani! Acum te răzbuni în carte? Pentru ce să te răzbuni? Furios, unchiul Nicu îl instiga pe Burtilă, apăruse şi el de pe undeva, împotriva mea, promiţându-i jumătate din casa ridicată pe pământul meu. Pentru cealaltă jumătate îi facuse act de proprietate lui Cornel, pentru că o îngrijise pe Mimi înainte să moară.

            – Tu nu eşti un Tobârlan adevărat, Burtilă, dacă il laşi pe Toma să scrie cartea.

            – Ba, eu sunt! Bastardul de Cornel nu e şi tot lui i-ai dat partea de la drum!

            – O să te facă de râs şi pe tine. Scrie în carte că Gică al Oanţei a violat-o pe Maria în faţa ta când eraţi copii.

            – Nu este adevărat, nimic nu este adevărat. Ştiam că nu mă pot lupta cu el şi de-aia am plecat să prind guşterele.

            Ochii aceea ai Mariei parcă mă paralizaseră, mă urmăreau şi acum, nu ştiam ce vor, nu cerşeau ajutor, se încălziseră blând şi parcă voiau să-mi spună ceva tainic. Şi unchiu Nicu ăsta ce vrea să-mi spună? Când mi-a adus la ţaţa cadou stofa aceea lucioasă pe care o pipăia cu mâna să-mi arate ce calitate e-n ea, cu pătrăţelele mărunte maro cu alb, din care urma să-mi fac costum să-l îmbrac la şcoală, l-am crezut altfel. Nu mă puteam prezenta oricum fără costum, în uniforma de liceu în faţa elevilor, să predau. Mi s-a părut un dar uriaş, salariul mamei pe toată luna. Nimeni nu-mi mai făcuse aşa un cadou, dar la ce-mi trebuia o stofă pretenţioasă? Aş fi preferat un tergal obişnuit cu o culoare mai puţin fistichie. În costumul ăla m-am simţit ca într-o puşcărie.

            Nu m-am împăcat niciodată cu el, cu costumul zic! Eram slab, stătea pe mine ca pe gard. Mi se părea când treceam că lumea întoarce ochii după mine. Scoteam mâinile de pe mâneci şi puneam haina direct pe umeri. Se aşeza parcă mai bine. Scriam cu creta la tablă şi se întâmpla să-mi cadă haina pe jos. Atunci copii râdeau. Terminam ora prea repede, îmi era greu să umplu restul de timp până ce suna recreaţia. N-am rezistat la şcoala aia mai mult de două luni; făceam naveta cu autobuzul, din salariu nu-mi rămânea nimic şi oricum pentru iarnă n-aveam palton. M-am angajat în Piteşti la o intreprindere comercială recepţioner, până ce am plecat în armată.

            Am tot gândit la personajele cărţii. Rezervasem pentru unchiu Nicu un rol principal. Meandrele vieţii lui mi se păreau că merită să-i dau mai multă atenţie. Trecusem de mult peste faptul că mie personal mi-a făcut o nedreptate şi nu vreu încă să apreciez cât rău ne făcuse la toţi. Cămaşa lui legionară atârna în dosarele tuturor ca o piatră de moară. Am hotărât să studiez arhivele CNSAS. Dacă n-am să-l găsesc şi constat că in jurul lui a fost doar un mit, iar după ce şi-a împuşcat nevasta s-a pitit în puşcărie ca să fugă de lume, de noi? Abia atunci să vezi ceartă adevărată.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase