marți, 4 iunie 2013

Jin Ji Du Li. Medicală



            Corpul uman este fără îndoială o orchestră care interpretează o simfonie sau o sonată. Un şlagăr, sau o geampara, o horă staccato sau o manea, după cum dictează căştile din urechile fiecăruia. Se întâmplă ca părţi din întreg, suflătorii sau instrumentele cu coarde, percuţia, orga sau pianul, chitarele, acordeonul sau cornul englez, să se abată suav anapoda peste câmpul verde cu gardul dărâmat al portativului, părăsind linia melodică spre disperarea dirijorului care, închide ochii şi într-un picior, cu bagheta sprijinindu-se de aer, cu cerul căzut pe el, încercă să ţină totul în echilibru.

          Domnilor/doamnelor, aţi stat vreodată într-un picior cu ochii închişi? Încercaţi vă rog acum şi număraţi clipele. Dacă reuşiţi să rezistaţi până la 10 înseamnă că orchestra dumneavoastră încă performează. Dacă nu, sigur s-au dezacordat clapele, s-a rupt vreo coardă mai sensibilă la vioară, s-a înfundat timpanul cornului englez şi suflătorii s-au dedulcit la tutun sau etnobotanice.  În cazul ăsta, starea de sănătate a corpului arată că aveţi 60/70 de ani, chiar dacă n-aţi împlinit 40 şi credeţi-mă e inútil să mergeţi la doctor. Lăsaţi-l pe Nicolaescu, nu-l disperaţi, să-şi facă reforma în linişte.

          Şansa dumneavoastră sunt exerciţiile Jin Ji Du Li. Staţi într-un picior precum cocostârcul, cu ochii închişi, zi de zi. După cum spun specialiştii chinezi, practicând  zilnic un minut sau două exerciţiul, veţi evita senilitatea, iar hipertensiunea arterială, diabetul, afecţiunile coloanei sau cele cervicale nu vor mai întrerupe peisajul. Memoria şi calitatea somnului se vor înbunătăţii.

          Nu-mi cereţi să dau din casă ştiinţific ce meridiane ale corpului stau în echilibru în picior şi armonizează centrii nervoşi ai diferitelor organe. Nu e casa mea, am primit-o pe net şi o dau mai departe.

          Staţi într-un picior fiţi propriul dumneavoastră dirijor şi dacă tot auziţi în cască o muzică proaspătă, nouă, când schimbaţi piciorul de sprijin poate scuturaţi şi manelele.

          Sănătate multă!



Notă : Pe piciorul drept la prima mea încercare am numărat până la patru, iar pe stângul m-am prăbuşit la trei. Ce să înţeleg de-aici? Că stânga democrată e într-o boală gravă şi dreapta nu se mai repară?... Ce noapte! Mă antrenez Jin Ji Du Li mai mult pe dreptu. Rămân cu Ungurenii mei, eu ca deşteptu…

5 comentarii:

  1. Virgiliu Firescu Deci,daca sunt hipertensiv,trebuie sa stau intr-un picior?
    acum 26 minute · Îmi place

    RăspundețiȘtergere
  2. Virgiliu Firescu De stat intr-un picior ,stam,dar nu mai putem sa ...zburam!

    RăspundețiȘtergere
  3. Cecilia Bejan frumos...si interesant!
    acum aproximativ o oră · Îmi place

    RăspundețiȘtergere
  4. Cand am aflat de exercitiu l-am si incercat..stateam binisor, am numarat cam pana pe la 7-8. a doua zi, mi-am rupt piciorul...parca cautam motiv sa stau intr-unul singur :)

    RăspundețiȘtergere