luni, 26 august 2013

Autostrada muntelui



Nota autorului:


Azi sunt romantic, suprarealist şi postmodernist, toate la un loc.
Văd autostrăzi urcând pe munte.
Sa fie de la noua ministreasă a transporturilor?...



 *
A înflorit ghimpele,
a făcut o floare roză, moale,
deschisă în sinea ei
ca o tuberoză porno
a nopţii.


Invidia pietrei colţuroase
ce-ţi intră în talpă
pe poteci muntoase,
s-a transformat în mândrie deşănţată.
Ea e singura care rămâne
stearpă, când treci.


În urma ta, vine paznicul Caron
şi mângâie piatra, ce scânteiază
însângerată, cu un sărut.
E o piatră rară şi piatra latră
căci a durut.


Îţi spun eu, latri degeaba.
E un destin necesar.
Vezi în lună cum creşte senin întunericul?
Ca o turmă de iezi
scoborând printre brazi?


Zorii nu se mai înfruptă,
azi vin doar asfaltatorii.
Şi ştii, eu nu sunt Caron
ci un drumar
care vopseşte cu var
linia întreruptă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu