luni, 12 august 2013

Miclăușeni raiul mireselor


Ȋnainte de a ajunge ȋn Iași după sute de kilometrii anoști, imediat ce am depășit Bacăul, natura pare că dă semne de revenire la sentimente mai bune vis-à-vis de Nikonul lăsat ȋn părăsire deasupra banchetei din spate și ȋncepe să-și limpezească faţa acoperită pȃnă atunci de colbul cȃmpiei.
Oprim  pe dreapta la marginea uneui ȋnceput de pădure și ne atrage atenţia un indicator discret ce deschide un drum strȃmt șerpuind sub bolta verde printre copaci. “Spre Castelul și mȃnăstirea Miclăușeni”. Urmăm drumul și descoperim curȃnd ȋntr-un luminiș că locul e plin de mirese. Greu de numărat, dar și plăcut de constatat că perechile de tineri, respectȃnd tradiţia vin ȋn pelerinaj ȋn locuri de vis să-și caute fericirea.
O liniște nepereche și o fotografie unică lȃngă zidurile blazonate  ale castelului, totul sub regia experţilor fotografi, așezȃnd ȋn cadru cu desăvȃrșită siguranţă, mȃinile parcă prea lungi și picioarele parcă prea ȋnţepenite ale mirilor, ce nu dau bine lȃngă eleganţa naturală cu care miresele ȋși poartă rochiile lor albe, dantelate. Ne strecurăm cu Nikonul și-l lăsăm slobod  să-și caute unghiurile și să se bucure de sărbătoarea neo-gotică ce ne-o dezvăluie castelul.
Moșia vornicului Miclăuș este dăruită de Alexandru cel Bun prin 1410 după cum spun hrisoavele,  dar de prin 1686 ea a trecut ȋn stăpȃnirea familiei Sturza. Castelul, cum s-a păstrat pȃnă azi, este ridicat ȋn 1880 pe ruinele unui vechi conac boieresc.
Pe drumul pietruit, după ȋnca 200 de metrii, intrăm pe domeniul mȃnăstirii cu biserica Buna Vestire 1821-1823,  cu o grădină plină de trandafiri, lac cu nuferi și pești,  și cu măicuţe tinere scăldȃndu- și privirile  ȋntr-o lumină blȃndă.
Un ȋnceput de concediu promiţător.




 














Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase