miercuri, 28 august 2013

Steaua şi Valul lui Traian.



          Nu am pretenţia să fiu chiar cel mai bun oracol, dar numai dacă luăm înapoi le refec postul de ieri al Păsării ceţii, organul oficial al subsemnatului, suspendat de Google+, se poate vedea de la primele rânduri că am nimerit fără greşeală scorul în partida de fotbal a Stelei de la Varşovia. Ba chiar susţin că Steaua a pierdut victoria în ultimul minut al reprizei a doua din senin, fix din cauza mea, forţele oculte ce îmi conduc destinul aducându-şi  aminte de previziunile astrogramei mele „Crinul dacă nu-i fudul” (cam absconsă ce să zic!) pe care le postasem pe blog cu o zi înainte

          O să-mi spuneţi că nu am nimerit-o cu Chiricheş! El nu numai că nu a dat un gol cu călcâiul, dar nici măcar nu a jucat şi am să vă răspund că nu-i adevărat şi că încă nu ştiţi să citiţi printre rânduri partea hieratică. Aveţi o problemă cu receptarea oraculară a comunicării. Păi când am spus călcâiul, deja trebuia să înţelegeţi că am pus degetul pe rana lui Ahile, punctul nodal energetic al spiritului de echipă şi am întărit comunicarea, aducând pe la spate în prim plan, vizibil, golul. Era de câteva zile doar o perdea de fum, nămolul pentru forţele răului. N-aţi înţeles nici acum?

          Vorbeam de un gol mare în echipă lăsat de călcâiul lui Chiricheş care trebuia să stea în tribună tuns şi fercheş. A fost mişcarea nebună ce i-a scos la rampă, la foc automat, deschis, pe Stanciu şi pe Piovacarii, ascunşi într-o gaură neagră de vis ca interplanetarii.

          La 2-0, leşii încă îl mai căutau în teren pe Chiricheş.

          De aici înainte toată treaba a trecut la Greuceanu pardon Bourceanu, cu gura tot timpul pe colegi. Ba că şanţul nu e adânc, ba că plugul a dat într-o stâncă, construind cu migală Valul lui Traian. (Nici vorbă de fudulul Crin, v-o spun dinainte. El are somnul ca o cocoaşe pe destin şi n-are boaşe! nicicând nu-i va bate pendulul de preşedinte!)

          Leşii veneau peste noi şi dădeau înapoi.  Mă-nţelegi! De era gata gata să-mi strice egalul. Era minutul 90 şi nu se mai surpa malul.

          Reghe a strigat atunci la ei:

          Lăsaţi-i să mai dea un gol, că sunt prietenii mei!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ma intereseaza comentariile ,fie si rautacioase