Tomistul

La Cafeneaua lui Virgil

Neagră ca noaptea, tare ca moartea şi dulce ca iubirea, glasuieşte un proverb turcesc despre cafea. Fără savoarea tabietului, împrumutat de la Înalta Poartă, cum ne-am mai dedulcii dimineţile închipuind armonia din clipele rare ale fericirii!?...

S-a întâmplat în Cafeneaua lui Virgil Diaconu – strânşi la un eveniment (100 de numere ale revistei), între oameni de litere – armele să nu vorbească, să domine doar aromele fără seamăn din aburul cafelei învăluind cuvintele de har ale vorbitorilor, fără tăiş şi fără patimă.

Meritul lui Virgil a fost că şi-a pus alături o amfitrioană dăruită (Denisa Popescu),  cea care şi-a deschis petalele de trandafir chemând în sprijin mai întâi Mâna Maicii Domnului(pe Liliana Rus) şi apoi o floarea de bujor(Simona Fusaru), din gradina proprie unde schimbase confortul urban pe libertatea rurală. A fost o pace peste aşteptări. Domnul Marin Ioniţă, patriarhul a recunoscut că a vărsat cucută la radăcina arborelului de Cafea la începuturi, dar fructele Cafelei sau Cafenelei i-au dovedit în timp c-au fost din soiul cel mai bun.

Şi domnul Sachelarie, directorul bibliotecii, a glosat frumos despre cele doua reviste de anvergură naţională ce cresc separat şi împreună în gradina Centrului Cultural – Revista Argeş şi Cafeneaua Literara – dar i-a transmis scorţosului Virgil şi tot la fel taciturnului Doman,  că nu fac destul  împreună şi separat – purtându-şi fala doar în zona elitismului, discriminând hatâruri şi abonamente implicit publicului larg – astfel vor nemurii săraci, catarg lângă catarg.

Cu o pată de culoare studiată artistic, aşezată în regula de aur a prieteniei a venit Ion Pantilie şi i-a stârnit  entuziasmul bine temperat editorului Frangulea, merituos, dar îngrijorat puţin la cerinţa expresă a lui Sachelarie de a sporii tirajul – "cum să faci creştere pe lei puţini, oficiali, obţinuţi greu, din ce în ce mai greu" – din banul public, de la cei neînvredniciţi măcar cu laude şi osanale pe măsură de spaima opoziţiei, să nu crâcnească tabăra cealaltă în consiliu la vre-o cotitură.

“Financiar, proiectul de calibru ar necesita un mic aport la echilibru, am căzut de-acord”.

S-au exprimat şi Eremia ce-şi pierduse gara, şi Stanciu ce-şi pierduse primăvara, şi alţi asemeni paşnici combatanţi care parcă ne pierduserăm cu toţii minţile.

Am bănuit vorbind cu Sibiceanu la final, că la Aniversarea Cafenelei în ceştile de cafea Virgil a strecurat ceva etnobotanice. Prea a ieşit bine!

Gasiti aici Cafeneaua literara nr 6 _2011

Calul troian 2 - Zilele Pitestiului

Al doilea eveniment, la care am participat joi 19 mai în cadrul Zilelor Piteştiului, a stat sub semnul prospeţimii culorilor şi tinereţii veşnice. Şi, tot Centrul cultural a fost cel care ne-a povestit pe simeze, că lumea copiilor este cu totul surprinzătoare.
         Două grupe de elevi din clasa a zecea de la liceul de artă, coordonaţi cu mult suflet şi har de profesorii lor, pictorii Ion Pantilie si Daniel Preduţ şi-au deschis tezaurul de comori, ca să ne lase să pătrundem cu respiraţia ochiului întretăiată, tainiţele încântătoarei lumini. Nu am răbdare acum să potrivesc cuvintele îndeajuns, şi, ca să nu impietez _ las imaginile să vorbească singure:

                 Deie Dumnezeu să nu mai fie privită cultura ca un cal troian!

Calul troian la Pitesti

                                                                                      Ne împodobim zilele participând la manifestări care ne luminează, din când în când spiritul, oferindu-ne gratuit pastile de oxigen. La două astfel de întâmplări fericite am participat azi, uitând de griji, de politică şi de televizor. Se întâmplă des în ultima vreme, semn că Piteştiul nu e un oraş adormit şi că în el mai sunt oameni optimişti ce gândesc pentru viitor.

Ca să nu risipesc cuvintele, la orele prânzului, într-o sală neîncăpătoare a Centrului cultural, revista Argeş, după o chibzuinţă matură (cred si eu, dacă nici la 45 de ani, atunci când!!!...) şi-a împărţit premiile, alegând trei nume solide care au contat şi contează în continuare în literatura romana: Dumitru Radu Popescu, Leo Butnaru şi Adrian Alui Gheorghe. Comiţătorii de laudaţio, adica: Nicolae Oprea, Augustin Doman şi Mircea Bârsilă au reliefat, nici nu le-a fost prea greu, meritele premianţilor. De amintit ca pe un lucru bun, grupul de studente ovaţionându-l pe Bârsilă, după ce acesta şi-a încheiat discursul; dovadă că îşi iubesc profesorul. Nimic rău în asta că doar nu e director la FMI.

Primăria a ţinut să decerneze diplome, meritat, tuturor redactorilor-şefi ai revistei prezenţi în sală: Mihai Diaconescu, Sergiu I Nicolaescu, Jean Dumitraşcu şi actualului redactor-şef, Augustin Doman.

           Gheorghe Tomozei, încă supărat pe cei de la revistă pentru procesul cu iz financiar inventat, n-a vrut să coboare din cer să ia diploma.        

           Dintre răspunsurile de mulţumire, ca să nu lungesc, în notă proprie cu ochii rătăciţi la studentele lui Bârsilă, DRP-ul  şi-a imaginat că participipă la un concurs de miss, cam al treilea după socotelile sale. La primul, Adam i-a pus panglicuţa cu frunză Evei, a premiat-o cu mărul şi _ s-a dărâmat raiul. La al doilea, grecii au venit cu calul troian(nu ca pe vremea noastră cu găleţi de plastic), i-au dat toate voturile Elenei şi _ s-a dărâmat cetatea Troiei. Iar acum la al treilea, încurcat DRP-ul necunoscând locurile, se pierduse puţin, până când i-a sărit în ajutor Sergiu I Nicolaescu în logica lucrurilor, arătând-o pe doamna viceprimar _ ca să se dărâme nu de-alta şi Centrul cultural.

Să vină Manole, fără licitaţie, prin încredinţare directă cu meşterii lui mari, calfe şi zidari, să ridice o cladire-naltă cum n-a mai fost altă, să fie loc şi pentru Uniunea Scriitorilor.

Chiar a fost un eveniment frumos de zilele Piteştiului.

Despre cel de-al doilea, s-o lăsăm pe mâine că s-a făcut târziu.

Vanatorul de sacru _ Magda Grigore