Nu am fost sâmbătă la Noaptea muzeelor, cu toate că mi-aş fi
dorit de teama aglomeraţiei. Am preferat să particip la Ziua traseelor turistice mai
puţin bătătorite, a doua zi. De obicei nu cer indicii, mă las condus de ideile
trăsnite ale fiicei mele ce se declanşează invariabil către ora prânzului, după
ce terminăm de savurat în voie cafelele şi ne punem la punct cu postările şi
lecturile pe facebook.
– În treizeci de minute ridicăm ancora şi mergem la Dunăre! E
cineva împotrivă? De obicei mergem pe mâna ei şi pe volanul soţului, că ea e
ocupată cu Nikonul! Un singur vot al lui Mario ne-a stricat oarecum
unanimitatea. Bietul motan, pe el mu-l lămureşti să iasă din casă, de când tot
urmăreşte la televizor dezastrul cu infecţiile nozocomiale. Degeaba am încercat
să-i explic aplicat că Dunărea are un curs natural, nu trece prin nici un
spital… Acu’ n-o să stăm în lăbuţa micului votant rebel!
Ancora s-a ridicat fix în 60 de
minute, un fel de record pentru pregătirea plecării în familia noastră, astfel
că pe autostrada destul de liberă, ne-am înscris întins în jur de 13 şi un sfert.
Cap compas Călăraşi şi un repaus de etapă pentru îmbarcarea în Bac la Chiţu, ca
să trecem Dunărea pe malul celălalt. Până la Călaraşi, firesc, am mai oprit de vreo
două ori, Nikonul dorind să fotografieze
macii. La Chiţu am aşteptat preţ de o oră până să vină bacul de pe malul celălalt.
Mai trecusem cu feribotul canalul Mânecii, anul trecut când am ajuns în Anglia.
Nu era nevoie să iau piatră în gură, şi totuşi, oleacă de palincă pentru curaj
tot am luat, de udătură!...
În faţă se vedeau blocurile de la
Silistra şi mi-am adus aminte că nu am luat la mine buletinul de identitate. Să
vezi drăcie că bulgarii la vamă ne întorc din drum!
Stai liniştit tată că nu intrăm în Bulgaria!
De aici încolo e mal românesc. Imaginez în minte harta şi mă liniştesc.
Mare mirare e şoseaua în bună stare,
marcată, fără gropi! Ostrov, Devent, Lipniţa, Băneasa, Almar, Rasova. Podgorii
nesfârşite şi pe stânga şi pe dreapta, aliniate îngrijit, n-aş fi crezut dacă
nu vedeam cu ochii mei. Salba de lacuri cu nuferi înfloriţi, berze şi din când
după un deal, sau după un val de pădure, Dunărea arătându-şi strălucirea de
mireasă.(Cam forţată imaginea, dar momentan nu găsesc alta)
Ajunşi
la Cernavodă am intrat pe autostradă şi ne-am grăbit s-o prindem pe Simona
Halep în transmisiune directă de la Roland Garros. De unde să ştim noi că la
Paris plouă şi la Corbeanca se filmează ACCIDENTUL, un film cu un regizor prost.
E rândul Nikonului să declare cum a fost.
