Două lumi, nicidecum paralele. De o parte – entuziasmul şi bucuria dezlănţuită a constelaţiei fotbal, cu
civilzaţia spaniolă, robustă, luminoasă, caldă, coborâtă din cer pe toboganul
de la Otopeni, luat cu asalt de culorile alb-roşii, ritmurile flamenco, băştile
başcilor şi glasurilor multiplicate a miilor de Placido Domingo.
De cealaltă – încrâncenarea măruntă, autohtonă, cu troglodiţi precum Bornescu sau
Cadu, împrăştiind în jurul lor ură şi violenţă şi cu un individ anxios cu
sufletul îmbrăcat în negru, incapabil să-şi depăşească condiţia de cioclu, îngheţat
de spaima că i se poate lua fluierul fermecat.
Lecţia practică ni se dă gratuit. Înţelegem
ceva din ea? Puţin probabil. Câte lecţii am primit degeaba în istorie!
Mâine Platini va părăsi Bucureştiul la bordul
avionului prinţului Felipe. El o fi văzut meciul de la Cluj? Sau preşedintele
Sandu, prevăzător, a dat ordin să se scoată din salonul recepţiei oficiale,
toate plasmele înfestate cu microfoanele ălora de la DNA.
Am aflat pe surse că nea Mitică s-a prezentat în timpul recepţiei la mare
înălţime. Personal
a pregătit sarmalele pentru boss la bucătărie şi-a dat cep butoiului cu ţuică, adus
de Mititelu ca să stingă conflictul cu federaţia.
Se-aude în târg că preşedintele Ligii a
aranjat ca mâine, indiferent cine câştigă finala, o selecţionată alcatuită din
jucători de la Atletico de Bilbao şi Atletico de Madrid va juca un meci cu
Universitatea Craiova şi-n caz de victorie, oltenii vor fi înscrişi la anul
direct în Primera Division.
Şi-n timp ce spectatorii spanioli, în
televizorul meu, pregătesc gradual fiesta, apare în ecranul lăţit, observatorul meciului de la Cluj, Nedelescu,
acela cu banerul smuls copilului în urmă cu două săptâni, cu figura senină şi nevinovată,
să ne dea explicaţii.
“Nu s-a-ntâmplat nimic aseară la Cluj! Tudor a oprit meciul, dar nu s-a-ntâmplat
nimic! Totul e sub
control!
Noi dăm titlul tot la comisii, nu l-a voia întâmplării
pe terenul de joc!”.
