luni, 4 martie 2024
joi, 29 februarie 2024
marți, 27 februarie 2024
Mărţişor de Cafenea
Mulţumesc poetului
şi prietenului Virgil Diaconu pentru că mi-a dat posibilitatea să pot oferi un dar
de mărţişor tuturor celor care intră în Cafenea!
luni, 26 februarie 2024
DRAGOBETELE
Sohodol 24 februarie
DRAGOBETELE
Sohodol. 24 febuarie 2024
Cam pişicher Dragobetele
sărută fetele...
Fetele nemăritate,
dar şi nevestele tinere, pe furate...
Ele seamănă ceaţă
şi uitare de sine geamănă,
cât să ceară neîngrădit
o sărutare de la iubit.
Cum să-ţi displacă
să înveţi să tacă
buzele întredeschise
răstignită-ntre flori
în zăpada zânelor,
cum numai în vise
s-a mai potrivit uneori.
Zăpada zânelor e strânsă
apoi într-o căldare
şi cu roua de zână plânsă
din omăt, stropeşti
apa din scăldătoare acasă
amestecând însemne şi rune,
descântece şi cântece
de rugăciune
să rămâi dintre fete
cea mai frumoasă.
Să se bucure hoţomanul
de Dragobete şi la anul!
miercuri, 14 februarie 2024
A venit poştaşul
A
sosit poştaşul. Mi-a adus într-un plic desfăcut, „Zidul de ceaţă” al lui
Augustin Doman. Bine că era desfăcut că ceaţa a dispărut! Nu că n-ar fi avut piatră
de stâncă sau cărămidă arsă pentru zid, în oraşul în care zidurile se dărâmă şi
se revarsă noapte de noapte, doar că i-a venit peste mână să zidească încă o
Ană în carte. Mai bine cu Ana să cinstească o cană cu vin şi să-i şoptească la
ureche şoapte
de noapte fără pereche, din comoara hâtrului Augustin.
Ştiu
că i-a zis odată PreaFericitul Calinic la masă: “Femeia dacă e frumoasă, e ca poezia, întâi o iubeşti şi mai vezi după aceea
dacă o zideşti...” De-aia şi-a ales poetul zidul de ceaţă.
Deschid
cartea. Se deschide la pagina 75(75, anii mei în opinci mă urmăresc, ce să zic!...).
Văd un titlu, „Ochii tăi”. Sunt ai tăi nu mă îndoiesc!
*
„Vai, vai, vai!
Ochii mei,
unde sunt ochii mei?”
Se tânguie, important,
muribundul,
estetul,
cel care a dat note
pictorilor,
fotografilor,
arhitecţilor şi
femeilor tinere de la
recepţii simandicoase şi
de la parade ale modei.
Bătrânul Borges mângâie
măciulia de aur a bastonului
său alb,
îl priveşte din adâncul
câmpiei negre,
zâmbeşte şi-i răspunde alb:
„Vai, vai, vai!
Unde sunt ochii tăi?
Ochii tăi sunt
în punctul negru din
mijlocul creierului tău negru
de metastaze.
Ochii tăi!
Vai, vai, vai!”
*
Mă uit în mine
ca un Narcis într-o
fântână secată…
*
Da,
soarele răsare,
soarele
apune.
Ei,
dar între răsărit
Şi
apus – ce măcel…
Da,
DAD şi în proză,
şi
în poezie e tot el!
Mulţumesc
pentru carte!