Am descoperit astăzi pe Facebook, la amintiri, un text de-al meu mai vechi. Viața însăși se alcătuiește din amintiri. Și o nuntă de aur, dacă ai prins-o implicat direct, e o înșiruire în cuvinte și imagini a retrăirilor. “Căci nimeni dintre noi nu trăiește pentru sine și nimeni nu moare pentru sine!”
Dacă adevărul ar fi acesta, singur și suprem, noi am fi altă lume.
V-aș propune un exercițiu simplu. Să mergem înapoi pe frază, să lăsăm ghilimelele să se desprindă de text ca o fâlfâire de aripi și să purcedem prin oblăduirea Domnului întru cercetare și analiză.
Cuvintele, știm fără îndoială fiecare dintre noi, sunt alcătuite din sunetele sfinte dintâi. Să destructurăm cuvintele și să lăsăm literele să se amestece și să se combine singure, liber din nou. Am putea distinge în ecou că liniile line sau contorsionate, despletite și reîmpletite cu puțină imaginație, ar putea contura o hartă cu munți și văi și cu râuri izvorâte din inimă. Poate fi și o pâine rumenită și aburindă scoasă din țest, care ar semăna cu o țară întregită dincolo de inimă.
Privind înapoi, realizez că am locuit cu Ioana mea în aceeași inimă cincizeci de ani secetoși și, focalizând, admit că cincizeci de ani sunt lungi, dar trec repede!... Împreună am semănat cu o cumpănă de fântână ce astâmpără setea.
Mulțumiți de noi, poate că ne-am odihni după o asemenea concentrare și am povesti cu siguranță fetelor noastre dragi și nepoților, ce lucru bun și frumos am trăit acești cincizeci de ani.
“Căci nimeni dintre noi nu trăiește pentru sine și nimeni nu moare pentru sine!”
Așadar să ne bucurăm de viață înainte!
Foto BY TIA
