NU E UN CONCURS DE ÎMPREJURĂRI, E UN CONCURS PE BUNE!
joi, 29 februarie 2024
marți, 27 februarie 2024
Mărţişor de Cafenea
Mulţumesc poetului
şi prietenului Virgil Diaconu pentru că mi-a dat posibilitatea să pot oferi un dar
de mărţişor tuturor celor care intră în Cafenea!
luni, 26 februarie 2024
DRAGOBETELE
Sohodol 24 februarie
DRAGOBETELE
Sohodol. 24 febuarie 2024
Cam pişicher Dragobetele
sărută fetele...
Fetele nemăritate,
dar şi nevestele tinere, pe furate...
Ele seamănă ceaţă
şi uitare de sine geamănă,
cât să ceară neîngrădit
o sărutare de la iubit.
Cum să-ţi displacă
să înveţi să tacă
buzele întredeschise
răstignită-ntre flori
în zăpada zânelor,
cum numai în vise
s-a mai potrivit uneori.
Zăpada zânelor e strânsă
apoi într-o căldare
şi cu roua de zână plânsă
din omăt, stropeşti
apa din scăldătoare acasă
amestecând însemne şi rune,
descântece şi cântece
de rugăciune
să rămâi dintre fete
cea mai frumoasă.
Să se bucure hoţomanul
de Dragobete şi la anul!
miercuri, 14 februarie 2024
A venit poştaşul
A
sosit poştaşul. Mi-a adus într-un plic desfăcut, „Zidul de ceaţă” al lui
Augustin Doman. Bine că era desfăcut că ceaţa a dispărut! Nu că n-ar fi avut piatră
de stâncă sau cărămidă arsă pentru zid, în oraşul în care zidurile se dărâmă şi
se revarsă noapte de noapte, doar că i-a venit peste mână să zidească încă o
Ană în carte. Mai bine cu Ana să cinstească o cană cu vin şi să-i şoptească la
ureche şoapte
de noapte fără pereche, din comoara hâtrului Augustin.
Ştiu
că i-a zis odată PreaFericitul Calinic la masă: “Femeia dacă e frumoasă, e ca poezia, întâi o iubeşti şi mai vezi după aceea
dacă o zideşti...” De-aia şi-a ales poetul zidul de ceaţă.
Deschid
cartea. Se deschide la pagina 75(75, anii mei în opinci mă urmăresc, ce să zic!...).
Văd un titlu, „Ochii tăi”. Sunt ai tăi nu mă îndoiesc!
*
„Vai, vai, vai!
Ochii mei,
unde sunt ochii mei?”
Se tânguie, important,
muribundul,
estetul,
cel care a dat note
pictorilor,
fotografilor,
arhitecţilor şi
femeilor tinere de la
recepţii simandicoase şi
de la parade ale modei.
Bătrânul Borges mângâie
măciulia de aur a bastonului
său alb,
îl priveşte din adâncul
câmpiei negre,
zâmbeşte şi-i răspunde alb:
„Vai, vai, vai!
Unde sunt ochii tăi?
Ochii tăi sunt
în punctul negru din
mijlocul creierului tău negru
de metastaze.
Ochii tăi!
Vai, vai, vai!”
*
Mă uit în mine
ca un Narcis într-o
fântână secată…
*
Da,
soarele răsare,
soarele
apune.
Ei,
dar între răsărit
Şi
apus – ce măcel…
Da,
DAD şi în proză,
şi
în poezie e tot el!
Mulţumesc
pentru carte!
vineri, 9 februarie 2024
Un milion de cititori
Se
spune că elefantul poate trăi cel mai mult dintre mamifere, undeva între 150 şi
200 de ani. Greu de dovedit mai ales că nu s-a gândit nimeni în vechime, să
cresteze câte o linie pe tulpina unui arbore sequoia la revelionul dintre ani şi
să desemneze apoia o maimuţă, s-o înveţe mai întâi carte şi cocoţată pe umere
să numere mai departe anii crestaţi de la naşterea unui pupil sau pupilă de elefant…
Nici
mai târziu către noi, nu s-a inventat registru de stare elefantilă.
Abia
în zilele noastre inteligenţa artificială (IA) pare să-şi fi luat măsuri pentru
o maximală cunoaştere. IA ştie tot ce vrea EA.
Eu
am în momentul de faţă un interes pentru păsări. Statistic vorbind, cele mai
longevive păsări sunt papagalii, vulturii şi neamurile de ciori, surori vitrege,
tot din sămânţă de vulture, rătăcită în Lamium purpureum(nu-mi
permit traducere!...).
Ultimul
Te Deum se întâmplă când se apropie ceasul, pe o plajă retrasă lângă apă, după ce păsările ating onorabila vârstă între
50 şi 100 de ani. Plictisite de zbor, cuprinse de îndoială, aşa e jocul, îşi
caută norocul în cimitirul păsărilor. Alte exemple: lebedele se retrag la
temple(deh sunt prinţese!) între 10 şi 30 de ani. Porumbeii au pragul de sus al
vieţii între 10 şi 15.
Dar
Pasărea ceţii, blogul meu personal? Ştiu eu ce-o vrea Dumnezeu să fie, că nu e
nici vulture curajos, nici papagal nu poate să fie, ajungeam primar… Iar cu
ciorile, eu scriu poezie, nu le am cu viorile.
Zece! Zece! Zece! Probă de
microfon… Breaking News
În acest sezon în decembrie Pasărea
ceţii, blogul meu fără stele va împlini 16 ani. Cum trece vremea! Vremuri grele…
A primit estimp la bord 1000000 de cititori(pentru mine o cifră record). Alte
date statistice: 3400 de opriri în gările unde au avut loc manifestări consemnate
în cele 3400 de postări. Iar în jurnalul de bord se pot număra 1556 comentarii
pro şi, mai pro(că pe celelalte varii… le-am şters bro!).
Mă uit la Pasărea ceţii a mea, respiră
greu, abia mai zboară. Au ieşit atâtea cărţi din ea!… S-o caut de boală? Oare s-ar
mai putea repara? Tu ce zici IA?
https://pasareacetii.blogspot.com/
joi, 8 februarie 2024
Reţeaua
(versiune nouă pentru
Argintarium 2)
Eu când scriu, e musai să
aud cuvintele!
Fie şi în gând le scandez
cu voce tare.
Există o traiectorie, un
ritm interior
în urcare pe lungimea de
undă,
care dacă o secundă se
frânge,
plânge Dumnezeu.
Să nu-L supăr, refac
scriitura
înălţând-o cu un diez. Nu
vreau
să pierd din făptura
originală a tainei
şi potrivesc din croiala
hainei
splendoarea nudă
primită magic dinspre
model.
De la un timp nu sunt
ajutat de auz.
Ţiuie vibratil şi confuz
un greier,
ca tăcerea siluită într-un
batiscaf.
L-am aflat de copil cu
urechea ciulită
pe stâlpul de telegraf,
când tastam
semnale morse către cer.
În plus, o căţea lupă
flămândă,
cu dinţi de fier, stând la
pândă
e gata să muşte din inima
mea...
Şi latră, şi mă doare că
în curând
nu voi mai putea intra
cu Dumnezeu în reţea...
luni, 5 februarie 2024
(Poeme de după Fiul măslinului)
În căutarea
metaforei
(poeme
de după Fiul măslinului)
Dincolo
de unde
se
opresc potecile,
sunt
luminişuri
unde
razele strecurate
printre
rugi şi tufişuri
mângâie
pielea
fructelor
pădurii...
Şi-ţi
vei putea potoli
setea
târziului
din
cerul gurii.
La
fel alergând
în
spaţiul dintre cuvinte,
mereu
în urma arsurii,
de
fapt tu îl cauţi
în
gând pe Dumnezeu
Abonați-vă la:
Postări (Atom)