miercuri, 31 iulie 2024

Vis cu Dumnezeu.

                La sfârşit de iulie 2022 aşteptam să iasă de la Editura Hoffman romanul meu Casa Roşie. Era cea de-a douăzecea carte pe care urmam să o pun pe raft, o carte jubileu. Cu o noapte înainte avusesem un vis. Mă vizitase Dumnezeu şi pentru că mi s-a părut un om deschis la minte şi priceput la cuvinte am făcut o înţelegere cu El.

            Nu m-am mirat! Ştiam din Sfânta Scriptură că El a inventat primul cuvântul-cărămidă de zidit palate în literatură. La început, să mă fac auzit, am vorbit mai tare. Mă luasem după bârfa veche a unora că la bătrâneţe, ar fi surzit de-o ureche…

            — Doamne sunt disperat! Mă tem că timpul meu limitat e isuficient să ajung să-mi termin opera!

            — Omule nu fi disperat! Facem şi noi evident cât putem, câte ceva din toate!

            — Doamne, ştiu că ştii... Am păcate! N-am postit vai, nici miercuri, nici vineri, dar vream să-Ţi spui că nu-i numai vina mea. Un dosar la Securitate când eram tineri puştani, l-a oprit pe poet în ascensiune lui şi de-atunci lucrurile au mers ani la rând pentru mine împiedicat şi încet. Dacă n-ai citit Dosarul Albaştrii, dar nu-mi vine să cred(!), am să Ţi-l trimit neapărat cu smerenie, mâine la primul ceas după utrenie. Eu nu-l mai posed, dar promit să fac rost de el. Cunosc doi sihaştrii la Uniune, încerc prin ei. Singurul exemplar afundat în imersiune de ani grei, ăla de candidat refuzat a rămas la ei.

            Convenţia ce-am semnat-o în vis între mine şi Dumnezeu suna cam aşa:

            “Pentru fiecare carte de poezie, fie roman scris de autorul semnatar al documentului, i se va scade câte un an din anii vârstei dumnealui, irosiţi excedentar cu securitatea!...     Aşadar, poruncesc şi-i dau libertatea să întinerească un an la fiecare carte tipărită, până când Uniunea Scriitoricească îl va recunoaşte ca tânără speranţă, îndreptăţită să poarte titlul de “scriitor român contemporan” şi-l va trimite gratis în vacanţă la Neptun. Altfel îi reneg pe ei, şi-i fac moaşte! Cine ştie cunoaşte!...A început să se întâmple...

            Ce vis! Ce vis! Abia acum înţeleg ce e o putere cerească!...


 

            










       

marți, 30 iulie 2024

BRAVO DAVID!


Din seara asta de 29 iulie ar trebui schimbat sistemul valorilor cu unităţile sale de măsură, altfel riscăm să nu putem înţelege cum David Popovici este doar un băiat simplu care înoată repede şi n-am putea realiza câtă imensitate de parcurs încape în două sutimi de secundă. Başca, greutatea întreagă pe care a pus-o pe umerii săi un popor care nu are prea des prilejul să se bucure.
Să ne bucurăm aşadar de victoria acestui băiat minunat, să-i dăm un drapel să-şî şteargă lacrimile descătuşate la sfârşitul cursei şi să ascultăm împreună cu el imnul. BRAVO DAVID!



duminică, 28 iulie 2024

CEASURILE MAGIEI

 












        Sunt ceasuri magice ale planetei când oamenii îşi dau pe faţă măsura întreagă a bucuriei şi frumuseţii vieţii, luându-şi libertatea de a o sărbători în deplină armonie cu arta, cu natura, cu zeii, cu valorile perene şi idealurile care ne călăuzesc.  

              Nu iese întotdeauna fericirea visată, dar încercarea de a ne desprinde de ternul zilelor pline de conflicte, nedreptăţi sociale, anomalii climatice, crize economice, diversităţi culturale şi religioase, nu ne poate opri să ne reunim din patru în patru ani sub acoperişul cercurilor olimpice, să întreţinem vie flacăra unei idei geniale pusă în operă de mintea omenească.

              Nori negri au deversat deasupra Parisului vineri o ploaie mocănească, dar cu atât mai mult ceremonia de deschidere a strălucit. Nu se putea altfel într-o Franţă mereu a spiritului deschizător de drumuri!

              Nu am să spun nimic despre simbolurile alese de creatorii acestui măreţ spectacol, despre aluziile culturale şi religioase, despre personalităţile trecute în revistă care au marcat istoria şi arta Franţei, despre efervescenţa spumoasă a modernismului şi libertarismului manifest francez în capitala iubirii...  

              Am să aleg dintre imaginile memorabile, barca în care Nadia Comăneci cu ceilalţi trei sportivi de legendă, Carl Lewis, Rafael Nadal şi Serena Williams au purtat făclia olimpică pe apele Senei luând în stăpânire locurile meritate în istoria de ieri, de azi, de mâine şi dintotdeauna a olimpismului.

              Primele zile au început bine pentru sportivii români. Să sperăm că bilanţul ne va face să fim mândri!

joi, 18 iulie 2024

Fiul măslnului la Radio Vocativ

Această frumoasă întâmplare a venit de nicăieri. Şi în fond era păcat să nu se întâmple, pentru ca emoţia şi tensiunea din glasul realizatoarei să se poată întâlni cu o muzică răscolitoare a tinereţilor autorului şi cu versurile sale culese din coroana unui măslin... Mulţumesc pentru o bucurie a tristeţii, Carmen Popescu!

 https://soundcloud.com/.../ion-toma-ionescu-emisiune...




sâmbătă, 13 iulie 2024

Fastuoasa zi de 13

             













             Au trecut multe nopţi şi zile, au trecut cinci şi vor mai trece ani peste sărbătoarea zilei de 13 iulie 2019. Rar se întâmplă  ca realitatea să întreacă frumuseţea visului şi să se demonstreze astfel că fantezia visătorului are şi ea limite. Ce s-a întâmplat la Wimbledon, ce a reuşit cu adevărat Simona Halep, nu doar victoria în sine, pare că în anumite momente a rescris atunci dimensiunile perfecţiunii.

              Alura sportivei noastre, agilitatea şi eleganţa formidabilă a mişcărilor, decenţa, modul ei firesc de a se comporta, uimită ea însăşi de performanţa realizată, cu respect pentru partenera de competiţie, montrul sacru al istoriei tenisului, Serena Williams(era nevoie de victorie ca să se demonstreze că nu forţa brută trebuie să primeze între oameni!)

              Cu modestie dar şi bucurie sinceră că i se deschid larg, meritat, porţile grele ale gloriei Simo a descoperit cu emoţie şi uimire nedisimulată, imediat după finală, numele său înscris în şirul lung nemuritor al campionilor din templul Wimbledonului şi s-a înclinat rezonabil dar cu demnitate  în faţa rangurilor regalităţii care au onorat cu prezenţa o frumoasă tradiţie.

              Toate acestea la un loc au plăcut fără exagerare întregii planete aducând în prim plan tricolorul şi numele României.

              Dacă ar fi să rezum la capătul acelei zile de neuitat într-o singură frază desfăşurarea finalei, aş spune că am avut privilegiul să fim martorii, să vedem ca într-un miracol, cum un vulcan clocotind se stinge realizând că dincolo de fileu înfloreşte în iarbă regina nopţii.

              Fata asta născută la Constanţa din spuma mării ne-a reînvăţat să ne bucurăm. Mulţumim Simo!


sâmbătă, 6 iulie 2024

Acul de păr

 



 



Adevăr spun vouă.                              Foto Popei Ioan

 

Linia fierbinte

dintre două

inimi

poate fi un

transfăgărăşan

aiuritor

de cuvinte.

 

Oricum

la urcare

peisajul

sacru şi profan

e un joc

de culori

la un loc

 

Când cobori

mesajul

se schimbă

şi evident

dulcele devine

ceva mai acru

pe limbă

 

Mai bine taci

şi fi atent

să nu calci

într-o groapă

când desfaci

acul de păr,

că înţeapă