Poezie în Acolada

 

        Cum poţi răspunde ceremonialului de investire în paginile Acoladei ca poet, decât printr-o îmbrăţişare şi o atingere cu latul spadei... Mulţumesc domnilor Radu Ulmeanu şi Gheorghe Grigurcu!

https://www.editurapleiade.ro/.../2024%20Acolada%20nr.7-8...

Comunitatea artelor

 

(Foto. Bucureşti. Muzeul Literaturii, 13 septemrie 2024)

Lui Adrian Alui Gheorghe

Din punct de vedere firesc,
poetul şi poezia adună
întuneric şi tăcere
împreună,
din raze de lună(sau stropi de ploaie, după caz...)
şi din livresc.

Doar viaţa se ia după soare
se dedulceşte la miere
cârcoteşte o vreme
colorând umbra lui,
umbra ei
şi dispare

Frazând poeme
cioplind statui
balansând nepereche
dintr-unul într-alta,
ritmul ei, ritmul lui
din înalta

O clipă egală cu sinele când
înţelege răul şi binele
dându-şi silinţa să dezlege
în libertate, fiinţa lui
de umbra ei
mişcătoare

Numai artele din comunitate
pot aduce un strop
de culoare şi un dram
de candoare
pe cruce,
din departele

Pe o pagină cu TOM

 

              O onoare să mă întâlnesc în Cafeneaua lui Virgil pe aceeaşi pagină cu TOM, cel care m-a debutat cu o poezie  în revista Argeş(1971) şi care în 1995 a avut amabilitatea să-mi scrie pentru copeta patru a cărţii mele de debut, Pasărea ceţii, cuvinte deosebit de preţioase. Adaug la ARHIVA Cleopatrei Lorinţiu, pagina îngălbenită de vreme cu scrisul caligrafic al maestrului. Mulţumesc Virgil Diaconu pentru prilejul oferit!

https://centrul-cultural-pitesti.ro/.../Cafe-09-24-rgb...

Tabletă de colecţie

 

            Căutând în brambureala arhivei mele sentimentale o fotografie cu EA, n-am găsit-o, în schimb am găsit un text de-al meu mai vechi în care se insinuiază EA printre rânduri ,în toată splendoarea.

 

            Îi spuneam Olanda. O necăjeam mereu pierzându-i intenţiont “I–ul” de la începutul numelui. O fată, mai bine zis o colegă, vorbăreaţă, plină de viaţă, tot timpul cu zâmbetul pe buze, iscoditoare şi cu mintea brici care ştia să împletească în echipă spiritul înţelegerii, dar ar fi putut fără îndoială şi pe cel al discordiei, dacă şi-ar fi pus în minte. N-a fost cazul.

            EA cred e cea care mi-a zis prima oară “Nenea”(şi, „Nenea” am rămas la Cutia de viteze), cu o anume şmecherie jucăuşă în glas ce reverbera în sclipirea ochilor ce-şi căutau un anume grad de libertate, trasând o linie punctată, semn că era pe picioarele ei, dar nu înlătura, răsfăţându-se, nevoia de protecţie în care n-ar fi ezitat să se cuibărească.

            Semăna într-un fel cu Ioneasca, nevastă-mea, spun asta doar pentru cei care le cunosc pe amândouă, fără să le pun în oglindă.

            Nu ne-am mai întâlnit tare de mult! Mi-ar plăcea!... Cât am fost la Cutia de viteze în serviciul calităţii, m-am simţit aproape ca într-o familie. Apoi drumurile s-au despărţit.

            Ajuns odată întâmplător în Olanda la Alkmaar, la o sărbătoare în Piaţa de brânză(se sărbătoreşte în fiecare an vinerea în prima săptămână a lunii septembrie), m-a străfulgerat o idee şi nu ştiu ce legături s-au produs în mintea mea oarecum sucită, şi, privind la olandoii aceia ce mimau de-adevăratelea un ritual ca un spectacol, cărând roţile de caşcaval la cântar -  mi-am zis că locul acela de de la Alkmaar, în rol de cantaragiţă, îmbrăcată într-o ie românească de-a nostră, i s-ar fi potrivit Iolandei. Şi odată o văd pe Iolanda oprindu-se să mai noteze greutatea roţilor de caşcaval în registru, şi, adresându-se flăcăilor ălora, ca şi cum s-ar fi ridicat înflorind în zâmbetul ei, şi a strigat:

            - Ce-ar fi băieţi să facem o sârbă!

 

LA MULŢI ANI IOLANDA(!), SĂ PUNEM PUNCTUL PE „I”... ŞI, TOT CE-ŢI DOREŞTI!

Publicat în Revista Nouă

 Mulţumesc Florin Dochia! Sunt sigur că numărul acesta din Revista Nouă îl vor citi şi prietenii noştri din cer

https://www.calameo.com/read/003821790f5b7b09306b2...

Vezi statistici

Promovează o postare

Toate reacţiile:

36Daniela Toma, Florin Dochia şi alţi 34

Povestea mandarinului

Un pamflet doct din Plai bălai, tablete

 

            Mi-a sugerat cineva, persoană însemnată, să nu mai fiu pe blogul meu personal, „Pasărea ceţii”, niciodată criticul cu consideraţiuni inconfortabile şi acide, ăla din „Plai bălai”. Să nu mai amestec literatura cu politicul şi să nu mai cataloghez drept minciuni, dacă sunt amabil, măsura intenţiilor dumnealor stimabile din punct de vedere gonflabil, nici măcar întâmplător până în prag de alegeri.

            Să consemnez doar, fără ură, vag, vise. Nu realităţi veridice şi analitice ca istoricul grec Tucidide, descrise în războiul ateno-spartan, dacă vreau să-mi scot „Pasărea ceţii” din ceaţă la liman şi să-mi ţin traficul viu cât de cât în loc cu verdeaţă...

            Să scriu eventual despre agricultură, chiar dacă anul ăsta nu promite belşug, e un an urât! Altfel, risc să rămână locul pustiu şi eu în arătură cu nodul în gât, fără cal la plug...

            Sunt zone de drept interzise - zonele puterii spre exemplu. Ochii şi gura le ţii închise în templu, n-ai nevoie de sticle incendiare în vremi deschise încălzirii globale! Rişti să te topeşti în mijlocul verii! Recipientele berii le foloseşti matale mai bine reci, la terasă(!), nu aştepţi să vină pompierii de la greci, că nu le pasă de tine!...)

            Mǎ gândesc tot mai aplicat să las dracului politica asta de rahat!

            A venit toamna, doamna mea pregătește borcanele pentru magiun și murături. Se îngroașă raţia de tărâţe în lături, la porcine. Ţuica s-a dat deja jos din pruni şi s-a ascuns în beci, stă pe vine în damigene borţoase de rușine. Mustul și el pe mărăcini în boaba de struguri nu tace, bolborosește după poloboace...

            Ar trebui să fac pace în consonanţă cu naţia tăcută. S-o las dracului de politică, că nu se face gaurǎ-n cer şi nici în drapel, dacă preşedintele se alege de la un partid sau de la celălat partid paralel.

            …Cum rămâne cu mandarinul independent? Ce dacǎ a luat-o pe drumul mătăsii solo ca nebunul de Marco Polo și se plimbǎ în aia mă-sii ca pe un zid chinezesc? Poate rǎmâne acolo, gândesc!...

            În Poiana lui Iocan Moromeţii mormǎie, se sfǎdesc:

            – Bǎi Tobârlane, tu ce crezi? Ce vrea să vândǎ mandarinul nostru la chinezi?

            – Nu știi mă Cocoșilǎ?... Capra cu trei iezi…