sâmbătă, 7 septembrie 2024

Tabletă de colecţie

 


            Căutând în brambureala arhivei mele sentimentale o fotografie cu EA, n-am găsit-o, în schimb am găsit un text de-al meu mai vechi în care se insinuiază EA printre rânduri ,în toată splendoarea.

 

            Îi spuneam Olanda. O necăjeam mereu pierzându-i intenţiont “I–ul” de la începutul numelui. O fată, mai bine zis o colegă, vorbăreaţă, plină de viaţă, tot timpul cu zâmbetul pe buze, iscoditoare şi cu mintea brici care ştia să împletească în echipă spiritul înţelegerii, dar ar fi putut fără îndoială şi pe cel al discordiei, dacă şi-ar fi pus în minte. N-a fost cazul.

            EA cred e cea care mi-a zis prima oară “Nenea”(şi, „Nenea” am rămas la Cutia de viteze), cu o anume şmecherie jucăuşă în glas ce reverbera în sclipirea ochilor ce-şi căutau un anume grad de libertate, trasând o linie punctată, semn că era pe picioarele ei, dar nu înlătura, răsfăţându-se, nevoia de protecţie în care n-ar fi ezitat să se cuibărească.

            Semăna într-un fel cu Ioneasca, nevastă-mea, spun asta doar pentru cei care le cunosc pe amândouă, fără să le pun în oglindă.

            Nu ne-am mai întâlnit tare de mult! Mi-ar plăcea!... Cât am fost la Cutia de viteze în serviciul calităţii, m-am simţit aproape ca într-o familie. Apoi drumurile s-au despărţit.

            Ajuns odată întâmplător în Olanda la Alkmaar, la o sărbătoare în Piaţa de brânză(se sărbătoreşte în fiecare an vinerea în prima săptămână a lunii septembrie), m-a străfulgerat o idee şi nu ştiu ce legături s-au produs în mintea mea oarecum sucită, şi, privind la olandoii aceia ce mimau de-adevăratelea un ritual ca un spectacol, cărând roţile de caşcaval la cântar -  mi-am zis că locul acela de de la Alkmaar, în rol de cantaragiţă, îmbrăcată într-o ie românească de-a nostră, i s-ar fi potrivit Iolandei. Şi odată o văd pe Iolanda oprindu-se să mai noteze greutatea roţilor de caşcaval în registru, şi, adresându-se flăcăilor ălora, ca şi cum s-ar fi ridicat înflorind în zâmbetul ei, şi a strigat:

            - Ce-ar fi băieţi să facem o sârbă!

 

LA MULŢI ANI IOLANDA(!), SĂ PUNEM PUNCTUL PE „I”... ŞI, TOT CE-ŢI DOREŞTI!







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu