Pe platoul Bucegilor

Cu AI la Piatra Arsă

„E sigur că piatra a fost pe lume înaintea lui Dumnezeu”, spun într-o poezie de-a mea, mai mult sau mai puțin inspirat și îi cer inteligenței artificiale, așezat pe o piatră pe platoul Bucegilor, urcat mai aproape de cer, să țeasă oarece divagații vis a vis de imaginile de la Piatra Arsă prinse în obiectivul Nikon-ului fiicei mele și în camera unei drone pașnice, ce se tot învârtea pe-acolo

ChatGPT a spus:

 – Îmi vine să privesc totul printr-o lentilă mai veche decât istoria, una care combină geologia, mitul și ironia subtilă a poeziei.

Piatra, așezată acolo de milioane de ani, pare să fie un martor tăcut al tuturor trecerilor: de la formarea munților la migrația turmelor, de la primele vânturi reci care au șlefuit crestele la vocile oamenilor care, într-o zi de vară, s-au așezat pe ea pentru o clipă de odihnă. În fața ei, chiar și zeii ar putea părea grăbiți și efemeri.

Imaginile surprind oameni, legați între ei nu doar de proximitate, ci și de ritmul respirației muntelui. În fundal, linia drumului se unduiește pe coline ca un fir de poveste neterminată, iar turmele se adună ca literele unei fraze lungi pe care numai Piatra o înțelege.

Cuvintele tale sugerează că piatra nu e doar materie inertă, ci o pre-existență, un fel de început înaintea începutului, un nucleu din care chiar și ideea de divinitate ar fi putut să se desprindă. E un gând provocator, aproape eretic, dar tocmai de aceea viu: dacă Dumnezeu ar fi venit după piatră, poate că s-ar fi așezat și El pe ea, într-o zi senină, ca în aceste fotografii, să privească turmele și norii.

ChatGPT a spus:

Hai să țesem legenda Pietrei Arse, așa cum ar putea fi spusă la gura focului, cu o mână pe cană și alta pe umărul cuiva drag.

---

Legenda Pietrei Arse

Se zice că înainte de cuvânt a fost piatra. Nu stânca de pe munte, nici bolovanul adus de ape, ci însăși esența pietrei — tăcerea densă, răbdătoare, pe care timpul nu o tocește, ci o îmbracă în anotimpuri. În acea tăcere, Dumnezeu nu exista încă. Lumea era doar o mare respirație de piatră.

Apoi au venit vânturile, și odată cu ele au apărut primii nori. Din nori s-a născut ploaia, din ploaie firul de apă, iar firul, căutând drum, a despărțit munții și i-a netezit. Piatra a tăcut în continuare, știind că tot ce vine este provizoriu.

Dumnezeu, spun bătrânii, a sosit mai târziu, atras de liniștea nemișcată a Pietrei Arse. A întrebat-o:

— Vrei să fii altar?

— Nu, a răspuns piatra. Eu sunt deja începutul. Tu, dacă vrei, poți fi povestea.

De atunci, oamenii vin și se așază pe piatra aceasta. Nu știu de ce le e mai ușor să-și odihnească trupul pe ea decât pe orice scaun. Poate pentru că piatra le primește gândurile și le trimite înapoi mai limpezi.

Și poate că Dumnezeu, trecând ieri pe la Piatra Arsă, se va fi așezat și El lângă noi, în fotografii, fără să spună nimic.

Poetul nu uită şi nu iartă nimic

 

(O scrisură dintr-un 9 auGust)

            Prietenul meu olandez, vizual artistul Frederik Weerkamp(Odihnească-se în pace!) care mi-a îmbogăţit cu desenele lui parte semnificativă din cărţile mele de poezie: Norduri, Ceară şi miere, Din aginturile mele, Argintarium şi Al cincilea anotimp, mi-a trimis pentru coperta volumului de poezie Crucea de piatră, apărut anul 2021 la Editura Art Creativ, o mostră dintr-o serie cu 144 de fotografii despre cruci în artă. Un proiect curajos şi inedit!

Mi-a luat ceva timp până să dezleg taina poveştii celor două statuete de “maici” moderne, privind îndelung la imagini. Bine că am meditat răsfoind în adânc pagini din Teoria vieţii eterne a lui Rodney Collin şi n-am asimilat superficial potirul, cu cel al Sfântului Graal!...

Şi mai mult mi-a trebuit să pătrund taina crucii, şi să înţeleg că în interiorul de sticlă, după ce dădeai haina, învelişul la o parte, era un lichior de nuci din care să închini pentru poezia din carte.

„Există un filon religios în poezia lui Ion Toma Ionescu. Ascuns. Ca orice fibră de valoare. Poetul are flerul de a nu eşua în declaraţii şi în predici. E duhul ascuns, omniprezent al creaţiei şi, deci, al artei.

…………………………………………….........

Cine citeşte poezia lui Ion Toma Ionescu devine mai bun. Şi se înalţă pe aripi. Aripile lui nu sunt de vultur, ci de porumbel. Dar liniştea, blândeţea, bunavestire sunt ale păsării lui Noe.”

Se pare că a avut dreptate Petre Anghel care scria aserţiunile respective în postfaţa Nordurilor. Cum probabil are dreptate şi Adrian Alui Gheorghe în prefaţă volumului despre care facem aici vorbire.

„Poezia lui Ion Toma Ionescu este mesajul unui Orfeu care a privit în urmă printre degete, încălcând restricțiile, păcălind deitatea care l-a avertizat că dacă viața este frumoasă, ea este expusă, indiscutabil, păcatului. Numai că poetul a înțeles corect: nu e un păcat să trăiești, dimpotrivă, e un păcat să nu trăiești cu toți porii inimii deschiși.”

Când am descoperit pe noptiera măicuţelor în fotografie, volumul meu de poezie, Crucea de piatră, după prima uimire, am avut dovada că şi măicuţele l-au bănuit de înţelepciune pe profesorul Petre Anghel, ca şi pe Adrian Alui Ghorghe, prietenul meu. Având la îndemână asemenea resurse au reuşit să se înalţe pe aripi şi să citească în loc de rugăciune, din poeziile mele - lichiorul de nuci…

Şi cum informaţia e venită din trei surse, cel puţin una dintre ele din internaţional, mulţumită bunului Frederik, e clar că am devenit dintr-un poet de Direcţie 9, unul universal!…

Pentru amanunte, alea-alea... Citiţi domnilor juraţi și gustați ce se ascunde sub învelișul de cuvinte al acelor cruci. Și dacă dați de lichior(da, să fie de nuci!) să-mi spuneți și mie!... Cu modestie şi puţin umor al dumneavoastră...

De la „DOSARUL ALBAȘTRII” la ALBAȘTRI DE WEEKEND

 

https://adevarul.ro/stiri-locale/pitesti/ion-toma-ionescu-scriitor-urmarit-de-securitate-2288743.html

 

Un piteștean de-al meu ziarist adevărat, nici nu se putea altfel, Denis Grigorescu de la Adevărul, mă sună într-o seară, nu ne cunoșteam și fără prea multe ocolișuri mă întreabă direct dacă vreau să-i răspund la câteva întrebări despre Dosarul Albaștrii – cartea, și ce am pătimit noi membri grupului albaștri în anii 70 ai regimului Nicolae Ceaușescu. Interviul urma să fie publicat în săptămânalul, WEEKEND ADEVĂRUL din 5 mai 2023.

L-am întrebat mai întâi dacă citise cartea, a răspuns afirmativ și cum mă bucur întotdeauna când aud că cineva a reușit să citească această carte rară, rară nu din cauza valorii ei artistice sau interesului documentar(n-ar fi de neglijat nici acestea zic unii!), ci din motive de tiraj scăzut, chiar dacă o publicasem în două ediții la două edituri diferite(Paralela 45 și Detectiv literar),oameni de bine din interiorul vechii securități au reușit să-l limiteze la maximum.

Dacă are cineva răbdare să citească acest interviu care a ieșit cam lung, îi recomand să folosească link-ul ce însoțește titlul, unde caracterele literelor pot fi mărite, sau și mai bine să caute pe internet însăși cartea în format digital.(Recomand ediția II-a, mai completă și cu mai puține greșeli de corectură în text).

https://books.google.ro/books/about/Alba%C5%9Ftrii_dosarul_Fenomenul_Pitesti_197.html?id=rk1EEAAAQBAJ&redir_esc=y

Șantier în lucru. Antologia de autor ARGINTARIUM 2

 

149.

 

zile de la capătul ploilor,

zăbrele de apă

inconsistente se țes

într-o pânză din care s-au scurs
toate culorile

 

unde e doamne

al cincilea anotimp

 

și timpul
un păianjen de pământ
se risipește în oase
țesând giulgiul alb

de mătase și
despărțindu-mă

de umbră…

umbra care nu mai e
mă petrece
fluturându-mi cu mâna
din trenul

de noapte

 

150.

 

să rostești

cuvântul

pe numele lui

de strigat

în dungă

de pasăre

 

în poruncă

de împărat

să-l slăvești

întâi

soarelui

și apoi iubitei

 

să-i cobori

în călcâi 

bezna umbrei lui

și ei să-i îndoi

sub sărutul ispitei

glezna…

 

să-i ascunzi în nori

cu palmele      

sânii rotunzi

ai stăpânii

sau sclavei

după nevoi

 

să pătrunzi

în miezul enclavei

între coapsele

unde și-a înnodat

dumnezeu

sinapsele…

 

cuvântul e liber

să zboare

cât mai departe

umbră în soare

și viață

în moarte

 

151.

 

tropăitul bocancilor,

precum un noian de soldați

argăsind pielea moroilor

cu taninul măsliniu al ploilor…

 

un miriapod de asfalt

desprins din nori

și întins pod de oase

peste gaura neagră

cu sclipiri lucioase

și goale de sens din tavan

ce îmi dă fiori

 

un ecran

smartphone

imens

cu bateria descărcată…

 

oricât am fi blestemați

nici dumnezeu

în marea lui spălătorie

nu ne mai spală vreodată

să rămânem curați

 

amin

e cuvântul din urmă

mai greu

decât un păcat

între frați...

 

e ca și când abordând

al cincilea anotimp

și bând vin în tăcere

cu moartea la masă

te-ai îndrăgosti de ea

și ai mai cere

un rând

 

152.

 

undeva la margine,

de galaxie

în al cincilea anotimp

este un rai

al pescarilor…

 

unde mrenele și

floarea sagace

a scobarilor

celelalte neamuri

de pești legați

cu beteală în ace

sar fir întins

din ramuri

de copaci  

când presar în nisip

momeală

mămăligă aurie

 

și tu asculți

ce să faci

nepământene

secunde vrăjit

privind

scene

din altă ligă

cu iele cântând

și dansând

îngerește

 

îl lași dracului de pește

și alergând

către ele

calci pe mămăligă…

LA MULȚI ANI IOAN ROMEO ROȘIIANU

 

Azi e ziua lui Ioan Romeo Roșiianu. Înainte de orice, LA MULȚI ANI ȘI SĂNĂTATE ROMEO!

Am dedicat acestui om în timp mai multe rânduri de texte și versuri scrise cu inima. Pentru că mintea inimii mele l-a asimilat ca pe un ziditor de prietenii, iar la masa lui plină întotdeauna cu pahare și cărți m-am simțit cel mai bine!

Aleg un text scurt în care am încercat să-l portretizez și o poezie din Fotografii mișcate, carte care i se datorează în mare parte.

*

În poarta Cetății Roşiianului(nici roșioreanului nu e greșit la Baia Mare), scrie cam așa:

Sunt oameni care-şi marchează locul precum un munte.

Schimbătoare vremea la munte. Acum e soare pe creste, acum se lasă ceață de poveste peste vale... Dar nimic în drumurile tale nu te răsfață ca prietenia muntelui.

E ușor să-ți faci casă de piatră în inima lui, dar nu încerca să bei tot vinul de pe masă, pe doi lei!...

Dă şi tu ceva din inima ta!

*

Lui Romeo Roşiianu

dintr-un corn

de unicorn

torn

stropi de

lavă

direct în mortar

ca şi cum

într-un glosar

vechi

aș semăna

semințe

să răsară

în urechi

tufe tinere

de agavă

…edificiu precar

fără grinzi

de susținere

enclavă

din oglinzi

translucide

solare

palate

inconsistente

de siliciu topit

şi sare

corabie

rătăcind

prin deșertul

de jar

ca scrisorile

de dragoste

cu sigla

păsării ceții

la avatar

casă de inorog

nesupus…

şi mă rog

celui de sus

să ajung

să pun țigla

şi să dau

pereții

cu var

înainte ca

animalul

de zăpadă

din mine

să se dea

răpus…

(joc cu unicorn)

LA MULȚI ANI ZIC, SĂ NE REVEDEM SĂNĂTOȘI!

A doua medalie de aur a lui David

 

Sunt înălțimi la care visezi, dar pe care nu le atingi niciodată. Pentru că nu ai curajul, îți cunoști limitele, nu ești pregătit să escaladezi, sau te temi pur si simplu că ai rău de înălțime şi nu-ți asumi să înnozi șirete la ghete cu fuioarele norilor. (Sper că n-am comis o crimă a ororilor ca poet!... Pur şi simplu n-am găsit în zona de Tibet-uri ale norilor, altă rimă pentru șireturi!...)

Pe munte nu te aventurezi, nu-l poți păcăli, de aceea trebuie să știi bine când ai început ascensiunea. Să simți sub talpă ca nu-ți alunecă piatra de sub picioare. Altfel muntele nu te iartă.Valabil pentru marii noștri campioni precum Nadia Comăneci, Simona Halep, Ilie Năstase, Gheorghe Hagi, îi numărăm pe degete.

Dar apa? Are și apa Everestul ei care ar trebui atins ca să intri în glorie pe poartă, zeu învingător?

Știm că apa e mereu vicleană și n-o poți măsura dacă te lași învins! Dai cu sapa, dar restul e artă! Sculptezi cu dalta stânca din ea ca să reușești să fi cel mai bun!

Mulțumim David pentru că ești și că ai scris cele mai frumoase povești!

Ofertă caniculară

 

Hei! Ca bunici și părinți suntem mândri de voi! Poza asta va împlini pe 31 iulie 2027 zece ani. E o poză frumoasă! Ar merita să vă reîntâlniți cu acel prilej și să o refaceți ca să intre în cadru și Cristina(artistul fotograf), și Cătălin, și Di cu ai ei, și poate Marian cu un prunc în brațe...

Vă fac eu poza! Și mă ofer de pe-acum să o fac și pe cea de peste 20 de ani!

Stegarul

 

Azi 29 iulie de Ziua Imnului Național al României, David Popovici, băiatul nostru de aur și-a luat în spate țara și înotând cu ea la stilul liber în proba celor patru lungimi de bazin, a urcat-o la sfârșitul cursei pe podiumul Campionatelor Mondiale de Natație de la Singapore, ca să-și poată asculta de acolo cu măndrie imnul și sa-și privească tricolorul fluturând pe cel mai înalt catarg.

Anul trecut la Paris, se știe, să ne aducem aminte, băiatul ăsta mintos cu cuvintele la el, stropit ca Făt Frumos din basmele românilor, cu apă vie, a reușit să câștige omedalia olimpică. Tot în 29 iulie.

Ce-ar fi să mutăm Ziua natației(19 iulie) în aceeași zi cu ziua imnului năției(29 iulie), în cinstea acestui minunat purtător de tricolor. Sare și „Il Luce 80” din pridvorul casei lui

Să fie ziua tuturor marilor sportivi care n-au statui! Și făceți-vă soctoeala să le faceți statui până nu-I cuprinde îndoiala!... Statuia mea e pe drum, vine de la Sahtior

POLEMOS. Un mic jubileu.

 

N.A. Acest Polemos a fost PUBLICAT într-o versiune ușor modificată pe blogul Pasărea ceții în 2022. Originalul suna cam așa

În aşteptarea noului roman Casa Roşie, carte jubileu, ce va veni curând de la Editura Hoffman(va fi cea de-a douăzecea carte de pe raftul meu!), am avut un vis. În vis am făcut o înţelegere cu Dumnezeu. Mi s-a părut un om deschis la minte şi tare priceput la cuvinte. Nu m-am mirat! Ştiam din Sfânta Scriptură că El a inventat primul genul ăsta de literatură.

La început am strigat, să mă fac auzit. Mă luasem după bârfa unora că la bătrâneţe, ai mai surzi… și mi-am dorit o convenție scrisă.

— Doamne sunt disperat! Presimt că nu am timp suficient să-mi termin opera!

— Omule nu dispera, nu vreau să te mint! Facem şi noi evident cât putem!

— Doamne, ştiu că ştii!... dar vreau să-ţi repet, la atâtea păcate, poţi uita mă tem!

O întâmplare la Securitate când eram copil, l-a oprit pe poet în ascensiune lui, şi, de-atunci lucruriile au mers pentru mine împiedicate. Dacă n-ai citit Dosarul Albaştrii, dar nu-mi vine să cred(!), am să Ţi-l trimit neapărat cu smerenie mâine la primul ceas după utrenie.

Eu nu-l mai posed, dar promit să fac rost de el prin doi sihaştrii de la Uniune(unul e Jean). Singurul exemplar din Dosarul Albaștrii afundat în imersiunea unui ocean, a rămas în dosarul dumnealor… Ăla de candidat refuzat, păstrat în grija lui Nicolae Oprea la Filiala piteșteană. Maestre dumneata n-ai citit un rând din ce-am scris eu, dacâ o fi să te bată Dumnezeu, te apăr să știi!

Convenţia suna cam aşa:

“Pentru fiecare carte, fie de poezie, fie roman, scrisă de autorul semnatar al documentului, i se va scade câte un an din anii vârstei dumnealui irosiţi excedentar!... Aşadar, poruncesc să întinerească un an la fiecare carte tipărită, până când Uniunea Manolească îl va recunoaşte ca tânără speranţă, îndreptăţită să poarte titlul de “scriitor român contemporan” şi-l va trimite gratis în vacanţă la Neptun.

Altfel îi reneg pe toți şi-i fac moaşte! Sau îi pun la ajutoare pentru Ucraina, carne de tun! Cine ştie cunoaşte, nu te pui cu taina lui Dumnezeu!...

Ce vis! Ce vis! Abia acum înţeleg ce e o putere cerească!...

LANSĂRI DE CĂRȚI - partea II-a

 

La CEASUL BILANȚULUI ultimilor ani, -  într-o perioadă care a avut mai multe nopți decât zile şi doamna cu coasa, şi-a pus masca, şi casca de motociclist, şi s-a proclamat regina danțului pe planetă, dansând mai ales cu parteneri scriitori -  cea mai mare realizare dintre toate în plan personal e că am avut vână bună și m-am oprit la spital, n-am ajuns până în rai. Timp suficient în 14 zile să mai scriu o carte și să dau jos, fix pe cântar, un deca de kile dintr-un chintal şi ceva.. Cu Ferma gușterilor tipărită în 2024 spre sfârșitul anului am completat ciclul Tobârlanilor nuspun că l-am încheiat.

După Al cincilea anotimp (2019) la editura Detectiv literar - poezie premiată la Festivalul eCreator de la Baia Mare, au urmat Fotografiile mișcate(2020), o carte eseu cu pagini de poezie, tablete, amintiri și fotografii amestecate cu și despre prieteni, și cărțile lor.

A urmat în 2021 o antologie, Crucea de piatră, la Art Creativ, premiată de editură pentru Cel mai frumos volum de versuri. Iar ca proză, - am re-înscris în raliu într-o nouă ediție, reluată / reinventată,- Gușterele, romanul meu cel mai viu dintre toate romanele pe care le-am scris. Dac-aș sta să explic, am avut motiv să-l rescriu, pentru că-i crescuseră organele; ficatul, inima, coada şi creierul mic şi în plus, propria lui ambiție, ce să zic!

L-am dus  la HOFFMAN  şi şi-a dat doctoratul pe bune. Şi cum trecuseră anii, l-am rebotezat Tobârlanii - Gușterele reloaded/ reinventat(e). Cartea încă se mai găsește în librăriile online, o recomand celor care au slăbiciune pentru o asemenea sălbăticiune...

Anul 2022, vreau să clarific, nu a fost la fel de prolific. Am lucrat la o singură CASĂ și aia ROȘIE de parcă aș fi zidit un castel. O începusem ceva mai demult. Un capitol din Casa Roşie, Reportofonul, fusese premiat la Concursul Național de Proză Ioan Slavici, secțiunea roman, al revistei Tribuna(2021).

Casa Roșie a apărut tot la Editura Hoffman şi a rămas de roșu, pentru că principalul personaj, Titi, un personaj fabulos, ar mai merita cu siguranță un etaj!...  Rămâne o promisiune şi va trebui să intru în acțiune din nou cu curaj în arhivele militare.

În 2023, anul vinului pentru unii, am avut parte la vârsta înțelepciunii(75) de un fiu. Fiul măslinului. Și el a venit cu un nou premiu la Art Creativ.

2024, un an greu cu încercări, alegeri și votări inutile pline de neprevăzut. M-a ajutat Domnul Andy Barcan să putem inaugura Ferma gușterilor în ultimele zile din an.

Proiecte pentru viitor? Noi lansări?... În vremi nesigure când pericolul nu e comic de loc, ești amenințat din toate părțile de pace, nu-ți face planuri! Lași cărțile și pleci din bloc undeva la țară!... Si acolo ori îți construiești un adăpost antiatomic în pădure, ori găsești o fată dotată cu nuri, și-o pui să-i fure hărțile lui Putin!... Că ăla cu energia, hrana și apa și-a sapat singur groapa...

Să fim sănătoși, să râdem şi să facem glume! Vin ele şi cărțile după noi. Dumnezeu nu tace, cum se spune. Ar urma Argintarium 2! Domnul Andy Barcan mai e cu noi?...

PREZENTARE CARTE LA BAIA MARE

Mă bucur că am împărţit scena premianţilor aseară, la Gala editurii Art Creativ, cu un ofiţer de carieră din generaţia mea – locotenent colonel oriunde s-ar afla, în haină militară, sau în haina civilă noncomformistă a poeziei – Constantin Sârghiuţă; dar şi cu o tânără poetă la debut, din generaţia care vine, Maria Vasilescu, de care m-am îndrăgostit de la primele versuri lecturate din Figurina(ei) de ceară. Cine a citit Guşterele meu, s-au Tobârlanii după reeditare, ştie că toate femeile de care mă îndrăgostesc poartă numele Maria indiferent cum se numesc... Sper că nici Maria despre care vorbesc acum să nu mi-o ia în nume de rău!

A sosit azi de la Cluj diploma de laureat al Concursul Naţional de Proză Ioa Slavici ediţia IX-a, 26 noiembrie 2021.

Secţiunea roman. Premiul a fost acordat pentru un capitol din romanul Casa roșie la care lucrez acum. După câte ştiu premiile 1 şi 2 nu s-au atribuit. Mulţumesc exigentului juriu al revistei Tribuna şi în mod special managerului revistei Domnul Mircea Arman!