Final de campanie - Povestea lui Alexandru

                      15 mai. Inchei aici campania pentru 2% dedicată lui Alexandru. Am să vă fac o mărturisire şi cu acest prilej, mea culpa.

                      Nu credeam că în zbuciumul apelor tulburi care ne inundă din păcate, şi devălmăşeşte aceste timpuri de criză profundă, ne-am mai putea desprinde de obiceiurile definitorii la o adică, ce ne fac uneori să fim stânjeniţi de faptul că suntem români.

                      Nu credeam că veşnica noastră nemulţumire, capra vecinului şi stârnirea câinilor cu bâta printre ulucile gardului, pot fi depăşite. Iată că m-am înşelat.

                      Susurul izvorului de munte unde stăpâneşte armonia, frumosul, dar şi omenia, mai poate fi auzit. Sentimentul înalt al dăruirii cu bucurie din puţinul tău, a biruit lăcomia şi avariţia.

                      Mai putem fi salvaţi, mai putem deveni învingători uniţi într-o clipă de gând, într-o idee, într-o luptă cu noi înşine şi cu destinul.

                      Cândva, prea mari cuvintele, dacă ne va ajuta Dumnezeu îi voi povesti şi lui Alexandru cerându-i să nu-şi piardă niciodată încrederea.

P.S. S-au strâns peste 600 de Declaraţii de care avem cunoştinţă. Mulţumim !

Pensionarul

http://polimedia.us/trilema/2010/concurs-de-proza-arhiscurta-editia-ii/

Pensionarul, ce fiinţã ciudatã!... Foşgãie ca furnica prin iarbã, la rãdãcina timpului, cãrându-şi în sacoşa lui goalã, tot mai greu umbra.
Toate-i sunt potrivnice!
Azi-noapte, banditul de pãianjen şi-a ţesut pânza în urechile lui clãpãuge. Spre dimineaţã, ceasului din perete i-a fost jefuit tic-tacul, şi ajuns târziu la farmacia din colţ, vãzu cã jandarmii puseserã lacãtul eliberând zona pentru o ameninţare iminentã cu bombe.
Taman azi când trebuia sã soseascã un transport de ceaiuri din fructe de pãdure.

De ce ma uit la Realitatea...Orei de foc?...

                    Mi-am pus de nenumărate ori problema, dar răspunsul oricât pare de ciudat nu a putut căpăta niciodată notă de trecere.

VOCEA DIAVOLULUI ar trebui să fie pe cât de mieroasă pe atât de vicleană, şi este. Gândul mă poartă fără putinţa vreunei sclipiri de îdoială către zâmbetul de gumilastic imberb întins pe faţa de copil bucălat a oanei stancu reflectându-se flasc pe ţeasta lucioasă a ursului în rostogolire catre popicele care stau să cadă una câte una sufocate de spaimă si acoperind apoi tot ecranul cu un nor de cenuşă victorios ridicat dintre ţăndările care se visaseră peste zi cristale Zwarovski.(Uff ce de virgule !...) Dar ce mă fac mai departe, căci imaginea satanei conform perceptelor iadului, trebuie să capete forma unei tinere dezbrăcate, dansând senzual, încolţită de ochii în flăcări, pofticioşi, din jurul mesei rotunde … Şi din păcate, imginaţia mea se opturează jucându-mi feste.

                    Există şi versiunea cealaltă, oribilă, animalică a unei capre şchioape care behăie chinuit vrajbă, şi este din plin postulată şi aceasta prin glasul vânăt al ursului în ora de foc.

                    Mărturisesc ca la spovedanie, că şi eu acum am păcate în faţa lui Dumnezeu răstindu-mă la apostaţi, dar REALITATEA colcăie şi cazanele de ură turate la maxim s-ar putea răsturna periculos. Tare mi-e frică de autostrazile croite în timp de Băsescu că sunt insuficiente să primeasca atâta smoală!

                    Să nu ne trezim doamne fereşte cu ţara acoperită de un deşert de asphalt după ce ne jeluirăm atâta noian de vreme că suntem în coada cozii ca număr de kilometrii.

Povestea lui Alexandru - stare de trafic - corectura

      O briză plăcută pe blogul meu. Departe de norul cenuşii vulcanice, de încălzirea globală cu anomaliile ei, de tornadele economiei mondiale manifeste la greci, de respiraţia îngheţată a FMI în ceafa ministrului Vlădescu, departe de turnirul partidelor în arena moţiunilor de cenzură, departe de lumea dezlănţuită, de DNA, de ANI…departe de departele…

      Povestea lui Alexandru a funcţionat o vreme, ca o corabie cu pânze purtată pe valuri liniştite de un suflu de omenie, căruia nu-i dădusem mari speranţe.

      Ca un bulgăre de zăpadă s-a rostogolit crescănd continuu, într-o recalibrare a unei imagini pe care o crezusem pierdută pentru totdeauna. Tonic sentimentul că semenii mai pot fi mişcaţi, scoşi din încrâncenare şi uniţi într-o cauză simplă, naturală, de corectare a vieţii nobil asumate. Şansa de a găzdui această stare de spirit mă onorează.

      Concret, s-au strâns câteva sute de declaraţii care vor dirija sperăm o sumă rezonabilă în contul Fundaţiei SERA ROMANIA, de unde Alexandru va putea obţine fonduri pentru gestionarea medicală a poveştii lui.  Vă mulţumesc tuturor!

La semafor povestea...

                 Subiectul sensibil al lui Alexandru în teritoriul aparent dezordonat al blogosului a funcţionat câteva zile pe blogul meu ca un semafor blocat pe culoare galbenã. Traficul a crescut brusc preţ de câteva diviziuni, la scara cosmicã, ale clipei, pânã ce parte din navigatori citind povestea s-au dumirit cã dincolo de semafor se întind drumurile neasfaltate şi greu accesibile, pãstorite mioritic hal de Berceanu & co.(Made in Romania da lend av ciois)

                 Ce e aia 2% din impozit ? Si formularul 230 unde e de gãsit ?Cine are timp sã-l completeze si sã-l depunã la Administraţia financiarã? Si Fundaţia SERA ROMANIA (CUI:8327386) cui apartine?...

Cont RO05ARBL200000100745RO11 ce hram poartã, e ea de încredere?...

                 Tehnic un semafor blocat pe culoare galbenã nu e nici rosu , nici verde şi nici mãcar portocaliu, în notã guvernamentalã sã dea speranţe. Speranţe… altceva de unde sãracu Boc, cu sindicatele, pensionarii, FMI-ul şi toate ouale sparte în capul lui!…

                 Ce vreau sã zic e cã apreciez rãbdarea de a citi, dar şi mai mult rigoarea de a cheltui din timpul dumneavoastra pentru a dãrui un final fericit poveştii lui Alexandru.

Scimbaţi culoarea semaforului ! Tehnic o puteti face.