Satul părăsit pe trei sferturi
coboară de pe munte
de o parte şi de alta
a drumeagului rupt de viitură.
Nicăieri glasuri de copii.
Casele înseși, îngenuncheate,
par fantome cu ziduri
şi acoperișuri sparte.
Doar ploaia şi vântul
își mai găsesc refugiul
sub mormanele de cărămizi
acoperite cu șiță.
De mirare cum totuși
au rămas oarecum in picioare
casele, după ce sufletele
s-au băjenit!...
Urnindu-se la deal greu
către cimitir, cu numele
încrustate șters
pe răbojul crucilor
Și la vale de-a rostogolul,
către oraș sau altă zare
deschisă, cu numele
încrustate nicăieri.”
Notă. Aceasta nu este o poezie ci un text rupt, nu din Tobârlanii cum s-ar putea crede, ci din Dosarul Albaștrii...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu