Mânia zeilor

           Undeva la Haga, am văzut prin geamul unei Galerii, arta în stare pură. Mitul modern al unui nou Sisif pedepsit de zei să urce o piatră pe Colina Infernului a spart, în mintea întraripată a artistului, sculptor, pictor ce-o fi fost el (dimensiunea operei depăşind limitele unui concept anume ). Libertatea debordantă a novatorului neputând fi îngrădită, mai degrabă alăturarea viziunii sale făcând parte dintr-un sistem integrator îngăduit filozofilor.

          În perplexitatea mea măruntă, am scrutat privind îndelung prin geam să mă luminez asupra măreţiei sensurilor. Din păcate, un soare pieziş interfera acuitatea demersului. Totuşi, matricea vieţii reprezentată de cojile de ouă împrăştiate într-un echilibru al scenariului în cadru, din care plasma osmotică se deversase, amestecând gălbenuşurile colcăind de embrioane gata să se războiască cu timpul, rostogoleau cipul din mintea lor ca pe o piatră sisifică. Fiecare pe propria lui colină.

          În faţa coloanei, ca un cap de pod, un om singur lipsit de cap, călărit de un alt om singur(dedublarea) şi el fără de cap, cu un rucsac în spinare plin cu ouă. Surprinzător, lipseşte violenţa din acest tablou. Nicăieri nu curge sângele, ceeace înseamnă că aşa a vrut artistul, să împace personajul dual cu destinul. Capetele, nevăzute în tablou sunt desigur bolovanii, pedeapsa zeilor, rostogoliţi deja dincolo de colină.

          M-am întrebat de ce uşa galeriei era închisă, dar tot eu mi-am dat răspunsul. Mulţimea de vizitatori prosternată de admiraţie, din cauza aglomeraţiei, ar putea călca pe cojile de ouă.

          S-au schimbat planurile. Perspectiva are altă lumină. Azi arta e pe jos, nu pe sus ca-n Capela Sixtină.

          M-am întors acasă după concediul meu datorat lui Alex si Claudiei. Mă urmăresc încă impresiile. Şi cele două personaje, fără cap din tabloul cu ouă de la Galerie. Fac legături, mă uit la televizor, mă pun la punct cu evenimentele. Aflu că la Paris la Târgul de carte unde România este ţara invitată special merge Pontonel, singur fără Antonel, călare pe Calorifer.

          În plin absurd la Montparnasse Ionescu & Brancuşi făcându-şi anamneza:

          – Ce ştii, îşi ia şi teza?

Ce-mi zice mie Gogol

           Am citit întâmplător în revista Acolada nr.2, , februarie 2013, un panseu de dimensiuni mai lungi semnat de Dumitru Ungureanu, pe care acum dacă vreau să-l citesc trebuie să-l caut ceva mai mult, ca pe un stâlp sătul de propria-i casă, plecat în lume să prindă alte rădăcini şi să asculte dimineaţa în coroana sa nouă, înverzită, glasurile păsărelelor. Ca şi cum te-ai putea întoarce în pădure măcinat de scorbura timpului pe dedesubt.

          Părerea mea, neautorizată nefiind membru al Uniunii, e că îi şedea bine la locul lui. Nu comentez opţiunile, Domnia sa ştie mai bine. Casa de unde a plecat, o casă onorabilă dealtfel, dacă mă iau după textul din Acolada, pare să fi fost bântuită.

          În „Şobolanul Akaki Akakievici”, după cum spune şi titlul, domnul Dumitru Ungureanu se foloseşte de GOGOL, prea fin, prea intelectual ca să poţi atinge, subiectul.

          Era mult mai practic dacă  se folosea de GOOGLE, pentru o alertă! Sau şi mai sigur, pe Facebook, să ceri like-uri de susţinere pentru Marea cursă.

          Cine ştie, pricepe!

P.S.
          – Ionescule, iar ai fluierat în biserică. Dracu te mai publică!

Unchiul Google e ungur

            Ce-mi zice mie Google?

            "După examinarea profilului tău, am stabilit că unele conţinuturi (de exemplu, texte, imagini sau nume) încalcă Politica Google+ privind conţinutul postat de utilizatori şi comportamentul acestora sau Politica Google+ privind numele.

          Pe durata suspendării, nu vei putea utiliza în totalitate serviciile Google pentru care trebuie să ai un profil activ, precum Google+, Google Reader şi Picasa"

*

          Unchiul Google, dacă analizez ce mi se-ntâmplă am toate datele să cred că e ungur. Altfel nu-mi explic de ce a suspendat dreptul la liberă circulaţie al Păsării ceţii, blogul în care scriu eu, obligându-mă la un soi de mişcare limitată, doar pe coclauri. Dau mai jos un citat din răspunsul primit când am cerut explicaţii:

          „We have re-reviewed your Google+ profile and have found that it is still in violation of our Google+ User Content and Conduct Policy: www.google.com/intl/en/+/policy/content.html. Please note that your Google+ profile appeals are limited. We ask that you update your profile to comply with our policies, and then you may request a re-review.” 

          M-a pus dracu în urmă cu două săptămâni la Nădlac să intru în Schengen cu 4 litrii de ţuică, la paporniţă. Vameşul ăla ungur, zelos, a scos PET-ul cu două degete, a desfăcut tacticos dopul şi a mirosit înghiţind în sec aroma prunei distilate în alambic. A urmat şi celălalt recipient de plastic. L-a clătinat scurt, descompunându-şi mişcările ca un Iozefinii malefic într-un truc de magie. Nările i s-au dilatat flămânde, iar buzele au articulat cu dispreţ în româneşte, stâlcit, că produsul e de contrabandă, nu are etichetă şi nu e recunoscut în comunitatea europeană neavând permis de consum.       
            Degeaba i-am explicat că e pentru uz intern, personal. Concesiv, mi-am călcat pe inimă şi i-am propus să împărţim frăţeşte. O sticlă el, una eu. Halal compromis! Să mă fac frate cu ungurul pentru doi litrii de ţuică!... 
             Nici în cel mai urât vis nu m-aş fi gândit!... Dar nici asta nu la convins. Nebunul nu s-a dat invins, m-a tratat cu refuz şi m-a lăsat mofluz. E un abuz!

          – Asta e legea maghiară. Dacă nu ţi-e clar, dai mata un telefon la Barosso pentru detalii şi informaţii! Până atunci, 80 euro amendaţii!(V-am zis că vorbea prost limba)

          – Staţi-ar în gât! O să te încondeiez pe blog. Şi o să fac reclamaţii şi la Parlament, şi la Curtea de la Haga. Te fac erou de saga.

          Din acel moment Google mi-a limitat contul, iar pe Google + şi PICASA sunt blocat.

          Am fost şi la Parlament şi la Curtea de la Haga, dovadă fotografiile postate, dar Pasărea ceţii zboară tot cu aripile tăiate.                                                                                                      De-aia vă zic, eu cred că Unchiul Google e ungur.

Alerta Google. Gasit pe net

Viena văzută de Ion I

De parcă am intrat ȋntr-o sală de bal, singurul bărbat ȋnconjurat de prinţese şi de valsurile lui Johann Strauss. La cine să privesc admirând, cu cine să dansez mai ȋntȃi ca să nu jignesc?

Marii artişti ai lumii sculptori, arhitecţi, pictori, muzicieni au dăruit Vienei faima pe care o merită. Capitală a imperiilor a strâns bogăţii câtă apă s-a scurs în jos pe Dunăre, dar opulenţa nu e afişată şi aerul nu e încărcat de greutatea apăsătoare a comorilor. Se respiră liber spaţiu, căci monumentalele clădiri înconjurate de grădini şi parcuri străjuite de statui, au păstrat vie o epocă în care arta încă se descoperea cu bucurie, nu-şi descoperise limitele, iar ideea de frumos era dominanta, scopul în sine mai presus de utilitatea demersului.

Nu sunt de loc pregătit de a susţine doct o disertaţie orgolioasă despre stilul baroc şi clasic al arhitecturii, sau despre alte lucruri din istoria oraşului vechi înscris de UNESCO în lista monumentelor patrimoniului mondial. Las ca deobicei Nikonul, el oricum îşi expune mai repede  si mai obiectiv decât mine impresiile.