Am intrat de dimineață într-o prăvălie. Întâmplător era o
Prăvălie culturală. M-am uitat pe rafturi. Marfă de marfă, prezentată frumos,
pachete de cărţi legate cu eşarfă roşie, ca într-un magazin de antichități unde
printre statuete de Tanagra și ceramică de Delft, sfeșnice din bronz și
tablouri, găsești dacă vrei până și smartphone-uri de ultimă generaţie pentru cadouri.
Chiar în umbra vânzătoarei –
ușor de aflat dacă ai fi trimis-o să-ți aducă un corp de iluminat cu Ninsoarea
electrică, marca Traian T Coşovei, ediţia II-a de la Vinea – îl văd pe Suciu însămânţat în aldine negre pe un cer de
carton alb, iar pe cealaltă parte, căluţul în frâu de la Tracus Arte. Ceva mai
jos, amândouă coperţile adunaseră din gudron şi bolovani nişte mogâldeţe ce
urcau agale de mii de ani spre vârful muntelui, într-o Direcţie mereu 9. O
mulţime dezordonată de felinare oarbe, mânată de la spate de limba clopotului
ce sfârşea cumva îndoitura cârjei papale, ca o pâlnie răsturnată…
Acolo Suciu, adăstase sub un măslin, culegând merluciu fără
oase din pom, merindele îngerilor, să prindă puteri de profet popular, iar în
pahar clătina chipuri de femei îndulcite cu ierburi de leac vrăjite, tot să le
bei, încet, încet, în vin sângeriu. Şi-ntr-u târziu să le urci în prepeleac de
plăceri, până sus la zei, de ofrandă… Să nu rămână nesfinţite, ca marfă de contrabandă, . (Cuvintele mi se par aici mai puţin potrivite, am să revin! …)
Se vinde Profetul? Dau cu zarul discret către librar.
Nu, că n-are preț!... mi-a răspuns cu erată Geta Munteanu de
la Librăria Sadoveanu mutată pe Edgar Quinet .
Harul nu se vinde niciodată! Cartea DA, dacă eşti poet!
Pe seară scot cartea şi citesc:
Suciu avea o pisică destrămată care se trezea la trei
dimineaţa pe fond nervos şi lătra profund. Vremurile-s grele şi întoarse pe
dos, aia-i din ce în ce mai scurtă şi timpul se rostogoleşte rotund pe burtă …
Au trecut zile şi nopţi, file după file şi am văzut că sunt
bune şi ne-a durut pe toţi la turtă pe coji de alune…Mi-e puţin frică, aş putea
continua cu budinca de păsărică şi tavanul văruit…
Cum fiecare scrie pe pielea vacii lui, cei slabi şi
neîncheiaţi apucă să se ducă pe calea erudiţiei desfăcându-se tăcut în cele ce
erau de desfăcut…
Doamne Tu nu ştii cum e să scrii cu moartea în sânge. Să
naşti un copil înseamnă să dai de lucru morţii.
Suferi numai de bolile tale! Rareori, o scânteie scapără-n
beznă, dar numai ca s-o facă mai neagră. Cântă un om singur pe stradă şi nimeni
nu deschide fereastra, iar tu femeie va trebui să-i strâmtezi hainele noaptea
din memoria degetelor…
Iubesc poezia ca pe o mamă vitregă, mă uit la ţâţele ei
şi-mi vine să muşc, îmi înfrânez crunt poftele ş-mi umplu paharul cu ţuică.
Mi-aduc aminte că sunt fiul văduvei.
Voi aprinde o flacără atât de subţire încât Dumnezeu îşi va
ţine suflarea să nu o stingă...
Ies din carte. Privesc în mine. A început să ningă cu
vulturi tandri…
Tablete în alb şi negru. Carte în pregătire
