omul cu puşca o eliberase,
scăpase de frustrarea
umilinţei…
atâtea nopţi eşuate
în mângâieri sterile şi lungi…
trupul ei devenise
un sloi de gheaţă,
pe care mâinile lui
îl şlefuiseră,
închizându-l apoi
într-un chivot subţire
de tablă…
nu l-a putut ierta,
cum să-i ierţi neputinţa...
era împotriva firii,
el o crease…
întins pe spate,
trupul bronzat al femeii
priponit în miezul zilei de
raze,
pe aripa camionului
unde îşi plimba şi vânatul
în văzul lumii
şi sfidarea legii…
scăpat din zăgazuri, trupu-i gol
de căprioară rănită,
legat cu sfori, serba
ultima ei victorie…