Domnule/Doamnă,
Aş
vrea să vă propun o afacere frumoasă din care dumneavoastră aparent nu
câştigaţi nimic, în afară de stimă din partea mea şi poate a altor câţiva
confraţi. E o vară păcătoasă!... Covidul SARS-Cov-2 ne-a mascat, înstrăinându-ne
şi distanţându-ne între noi şi raţionalizând berea de la terasă. Folosesc
cuvinte puţine ca să mă fac înţeles şi să nu vă răpesc din timp, dar tot o s-o
dau un pic după cireş...
Apelez
la bunăvoinţa, mai ales a acelora care n-au avut putinţa să citească Guşterele la
firavele lui apariţii în două ediţii succesive, dar au auzit câte ceva despre
el şi-mi cer iertare pentru cele 15-16 cărţi pe care le-am comis colateral ca
modest şi trist criminal în serie, şi le-am ascuns, ca să nu oripilez opinia
publică şi să mai salvez ceva în republică, din reputaţia şi onoarea mea de familist.
Este evident că am plătit cum se face din buzunarul propriu, toate cheltuielile
pentru „înmormântarea” lor, dar îmi place să cred şi consider că Guşterele ar
merita un alt tratament!
Referitor
la „cheltuieli de înmormântare”, opinez că la un tiraj de 100, maxim 200 de
exemplare pe care mi le-a permis buzunarul subţire, chiar dacă unii critici ar
fi fost tentaţi să cânte veşnica pomenire, nu s-au auzit, şi
tot moarte sigură s-a numit!... 100 de cărţi, abia de ajung evident să le pui
la pachete, şi să le împarţi cu paharul de colivă, punga de crochete şi doi
mici, plus paharul de vin aferent, neamurilor şi literaţilor pe care-i ţii de
amici, nutrind speranţa activă că va aprinde careva vreo lumânare, de sâmbăta
morţilor…
Cum
ziceam, sau nu ziceam, dar zic acum. Am terminat ediţia III-a la Guşterele,
roman căruia, i-am mai adăugat aproape 50 de pagini şi mă bate gândul, să-i
schimb şi numele de botez, e o decizie importantă(Tobârlanii e o variantă, nu
ştiu, optez!… Aştept şi părerea doamnei Eva Monica Szekely care pregăteşte un
studiu introductiv…). Cartea e cel puţin surprinzătoare şi cred că o editură
bună ar putea-o vinde măcar în câteva mii de exemplare. Însă editorii pe care-i
ştiu eu, ori sunt gregari, ori nu citesc manuscrisul, ori aparţin unor edituri
mici şi nu au spirit practic de aventură, să împlinească visul Guşterelui care
ar vrea să intre pe cai mari în literatură. Ştiu şi eu, ştiţi şi dumneavoastră
nu va trebui să explic, cum Ghepardul a crescut un colos de editură, din
nimic!...
Dar
să rămânem în ograda noastră, n-aş vrea să sar gardul, dar nici să-mi pun
ştreangul de gât!... Guşterele meu nu e Ghepardul lui Lampedusa, dar
orişicât!... Revenind de după cireş, nu văd în zare, neicanimeni cum sunt, să pot face crocodelul să zboare! Chiar dacă
i-am promis că-i obţin aprobare pentru un transplant de aripi.
De-aia
zic, poate ne „înfiaţi” pe amândoi Domnule/Doamnă şi împreună scoatem în
sfârşit romanul românesc din nevoi… Să fie citit!
M-am
jucat, dar m-am jucat pe bune. Sper după câte vă cunosc, să nu fi produs
suspiciune. Dumnezeu ţine cont de faptele bune şi mai face din când în când, o
minune.
Aşteptăm
cu emoţie, ca doi norocoşi, eu şi Guşterele un răspuns şi un tuns la promoţie,
să dăm în vitrină frumoşi.
N. A.
Stau la dispoziţie cu manuscrisul viu, dacă se încumetă cineva. Nu vreau să par
ironic dar parcă n-aş vrea să-l înscriu în registrul electronic din SEAP.
