duminică, 4 august 2024

Un an de când Adevărul

Un an de când Adevărul... 

        Nu ştiu la 76 de ani, după 20 de cărţi, poezie, eseu şi proză intrate pe uşa din faţă în literatură, zic eu mai zic şi alţii, te numeşti scriitor sau eşti tot infractor, dacă nu ai legitimaţie cu poză şi semnătură oficială valabilă!?... Am rămas se pare nelămurit şi marcat cu un semn de întrebare pe frunte, de la fierul înroşit... Un fel de pedeapsă în formă continuată din vremea ailaltă, când mi se luase dreptul la publicat.
        Şi iată cum a redevenit cazul meu de „albastru" vendetă, repus pe tapet în primul Weekend adevărul, din august anul trecut, de o manieră discretă pe trei pagini, text şi imagini şi m-am transformă într-o mică vedetă...
Mulţumesc Denis Grigorescu!
Şi mulţumesc adevul.ro


miercuri, 31 iulie 2024

Vis cu Dumnezeu.

                La sfârşit de iulie 2022 aşteptam să iasă de la Editura Hoffman romanul meu Casa Roşie. Era cea de-a douăzecea carte pe care urmam să o pun pe raft, o carte jubileu. Cu o noapte înainte avusesem un vis. Mă vizitase Dumnezeu şi pentru că mi s-a părut un om deschis la minte şi priceput la cuvinte am făcut o înţelegere cu El.

            Nu m-am mirat! Ştiam din Sfânta Scriptură că El a inventat primul cuvântul-cărămidă de zidit palate în literatură. La început, să mă fac auzit, am vorbit mai tare. Mă luasem după bârfa veche a unora că la bătrâneţe, ar fi surzit de-o ureche…

            — Doamne sunt disperat! Mă tem că timpul meu limitat e isuficient să ajung să-mi termin opera!

            — Omule nu fi disperat! Facem şi noi evident cât putem, câte ceva din toate!

            — Doamne, ştiu că ştii... Am păcate! N-am postit vai, nici miercuri, nici vineri, dar vream să-Ţi spui că nu-i numai vina mea. Un dosar la Securitate când eram tineri puştani, l-a oprit pe poet în ascensiune lui şi de-atunci lucrurile au mers ani la rând pentru mine împiedicat şi încet. Dacă n-ai citit Dosarul Albaştrii, dar nu-mi vine să cred(!), am să Ţi-l trimit neapărat cu smerenie, mâine la primul ceas după utrenie. Eu nu-l mai posed, dar promit să fac rost de el. Cunosc doi sihaştrii la Uniune, încerc prin ei. Singurul exemplar afundat în imersiune de ani grei, ăla de candidat refuzat a rămas la ei.

            Convenţia ce-am semnat-o în vis între mine şi Dumnezeu suna cam aşa:

            “Pentru fiecare carte de poezie, fie roman scris de autorul semnatar al documentului, i se va scade câte un an din anii vârstei dumnealui, irosiţi excedentar cu securitatea!...     Aşadar, poruncesc şi-i dau libertatea să întinerească un an la fiecare carte tipărită, până când Uniunea Scriitoricească îl va recunoaşte ca tânără speranţă, îndreptăţită să poarte titlul de “scriitor român contemporan” şi-l va trimite gratis în vacanţă la Neptun. Altfel îi reneg pe ei, şi-i fac moaşte! Cine ştie cunoaşte!...A început să se întâmple...

            Ce vis! Ce vis! Abia acum înţeleg ce e o putere cerească!...


 

            










       

marți, 30 iulie 2024

BRAVO DAVID!


Din seara asta de 29 iulie ar trebui schimbat sistemul valorilor cu unităţile sale de măsură, altfel riscăm să nu putem înţelege cum David Popovici este doar un băiat simplu care înoată repede şi n-am putea realiza câtă imensitate de parcurs încape în două sutimi de secundă. Başca, greutatea întreagă pe care a pus-o pe umerii săi un popor care nu are prea des prilejul să se bucure.
Să ne bucurăm aşadar de victoria acestui băiat minunat, să-i dăm un drapel să-şî şteargă lacrimile descătuşate la sfârşitul cursei şi să ascultăm împreună cu el imnul. BRAVO DAVID!



duminică, 28 iulie 2024

CEASURILE MAGIEI

 












        Sunt ceasuri magice ale planetei când oamenii îşi dau pe faţă măsura întreagă a bucuriei şi frumuseţii vieţii, luându-şi libertatea de a o sărbători în deplină armonie cu arta, cu natura, cu zeii, cu valorile perene şi idealurile care ne călăuzesc.  

              Nu iese întotdeauna fericirea visată, dar încercarea de a ne desprinde de ternul zilelor pline de conflicte, nedreptăţi sociale, anomalii climatice, crize economice, diversităţi culturale şi religioase, nu ne poate opri să ne reunim din patru în patru ani sub acoperişul cercurilor olimpice, să întreţinem vie flacăra unei idei geniale pusă în operă de mintea omenească.

              Nori negri au deversat deasupra Parisului vineri o ploaie mocănească, dar cu atât mai mult ceremonia de deschidere a strălucit. Nu se putea altfel într-o Franţă mereu a spiritului deschizător de drumuri!

              Nu am să spun nimic despre simbolurile alese de creatorii acestui măreţ spectacol, despre aluziile culturale şi religioase, despre personalităţile trecute în revistă care au marcat istoria şi arta Franţei, despre efervescenţa spumoasă a modernismului şi libertarismului manifest francez în capitala iubirii...  

              Am să aleg dintre imaginile memorabile, barca în care Nadia Comăneci cu ceilalţi trei sportivi de legendă, Carl Lewis, Rafael Nadal şi Serena Williams au purtat făclia olimpică pe apele Senei luând în stăpânire locurile meritate în istoria de ieri, de azi, de mâine şi dintotdeauna a olimpismului.

              Primele zile au început bine pentru sportivii români. Să sperăm că bilanţul ne va face să fim mândri!