Ce
resorturi mentale, ce legături greşite între bornele + şi – se pot face în
mintea scurtcircuitată a unor români, care ţin ei cu tot dinadinsul să umbrească
strălucirea unei victorii, vrând să etaleze o viziune proprie doar a lor care
să le gâdile orgoliul nemăsurat? Ei,
defetiştii de serviciu, contează mai mult decât adevăraţii eroi, cei mai buni!
Cu atât mai de neînţeles cu cât ca ziarişti şi formatori de opinie, trăitori în
lumea sportului din care se hrănesc, ar trebui să ştie ce înseamnă competiţia adevărată
a valorilor şi să fie cei mai în măsură s-o preţuiască.
Ce-i
îndeamnă să împrăştie din belşug deodorantul, desigur de proastă calitate, cu
aerul unui raţionament lucid, împachetând transpiraţia şi mirosul jegului de
sub haine în cuvinte perfid alăturate, semănând ură şi dispreţ? Ajung ei
vreodată, nulităţi profunde, să înţeleagă câtă muncă şi cât talent presupune
faptul de a te afla măcar o dată recunoscut „cel mai bun din lume”, în domeniul
tău? Dar când atingi această culme de trei ori, cum a făcut-o marea noastră
handbalistă, Cristina Neagu, mai poţi
avea dubii?
Cum
să susţii că acest al treilea titlu acordat de Federaţia Internaţională este nemeritat, el nefiind însoţit de
câştigarea cu echipa a unor medalii la campionatele europene, mondiale sau olimpice.
Cu atât mai evidentă şi de apreciat ar trebui să fie performanţa.
Când
se întâmplă, destul de rar de altfel, să fie recunoscută pe drept o mare
valoare sportivă precum Simona Halep sau Cristina Neagu, unii ţin să ne arate
şi reuşesc uneori, cât sunt ei de mici.
Dragilor,
de mici ce sunteţi nu vă scriu nici măcar numele! Nişte „ştuci” anonime..
