O cafea cu Tora la Cafeneaua lui Virgil

 Mulțumiri Virgil Diaconu!

https://centrul-cultural-pitesti.ro/wp-content/uploads/2025/06/Cafe-06-25-rgb.pdf

EXTRATERESTRUL MITICĂ

 

Pământul e brăzdat de canale misterioase ascunse în miezul lui de negura timpului. Poți avea surpriza, intrând într-o peșteră undeva în Giorgia, să te trezești, urmărind luminița  de la capătul tunelului, în Egipt sub o piramidă. Sau în canalele subterane dedesubtul Mexicului.

          Structurile artificiale, lasă deschisă poarta de intrare către civilizațiile de demult, sau către civilizațiile interplanetare, poposite o vreme în tranziție cosmică în interiorul planetei albastre. Extratereștrii soseau numai noaptea în farfuriile lor zburătoare şi intrau în pământ, să nu-i vadă băștinașii care puteau crede că-i aproape sfârșitul lumii şi se instaurează Apocalipsa.

          Şi dacă din întâmplare vreun cercetător curios descoperea în catacombe vreo fosilă ciudată, obiecte stranii, sau vreun mecanism de neînțeles, se declara zonă interzisă şi armata federală sau armata roșie, după caz, lua în stăpânire locul minat

          Totuși lumea tunelurilor, pasajelor şi grotelor subterane, a dezvoltat o ramură specială a științei numită spelestologia. O grupare din cele mai active în domeniu își are sediul la Leningrad, “Mișcarea spelestologică din Leningrad”,  abreviat în limba rusă LSP. Azi rușii abreviază războaie hibride ilogice prin canale vide ascunse.

          M-am luminat dintr-o dată şi nu mi-a fost greu să fac legăturile, citind materialul documentar de pe net şi gândindu-mă la Liga Profesionistă de Fotbal. LPF-ul nostru vis a vis LSP.  După modelul ăsta a creat Mitică Dragomir, spelefotbalogia lui. Ce canale subterane construise el cu aprobarea lui Sandu Mircea prin anii 1990 - 2014 de la Bistrița la Cluj şi mai departe la București! Cum se făceau schimburile în catacombe şi circulau valizele cu bani, de la unii la alții, civilizat, fără să le vadă lumea. Iar tricourile de campioni, ajungeau în ultima clipă cu elicopterul, la vedere, pe stadion, odată cu trofeul pe care se încrusta acolo în fața tribunelor numele campioanei, ca să vadă prostimea că nu se fac mișmașuri.

          Şi a venit Becalii cu valiza lui. El a trimis-o cu Maybachul, nu prin fundul grădinii, sfidând canalele oculte ca un Cavaler al luminii.

         Ce vremuri, ce oameni domnule și ce tablete scriam eu prin 2013 la mine pe blog!

06.06 2013

Suav anapoda

 

Mă aflam

într-o complicată

eroare, listând

încă de la început

o erată, pentru

o lucrare

neredactată...

Concret,

înălțasem un zmeu

de carton

să pot recepționa

sau emite mesajul

sincron,

cu Dumnezeu...

Dar n-am știut

să strunesc

curenții de aer,

să fac corecțiile,

pentru că vântul

mă încăierase

din toate direcțiile.

Acul busolei,

cel cu dreapta cale,

parcă turbase

sub cadran,

rotindu-se bezmetic

precum elicea

unui aeroplan...

(una

lume

din cartier

ar zice,

că elice,

doar

la elicopter!...).

Mișcarea elicei

îmi răsucise brațul

– una cu sfoara zmeului –

în lațul

nodului gordian

spânzurat

deasupra capului.

Eram într-un

comic de situație

ca Mălăele actorul

la Dineul cu proști

când pălăria împinsă

cu piciorul

i-a aterizat pe cap

La fel și zmeul meu

– parașută mută –

în loc să-şi fixeze deschis

fața la soarele,

să recepteze

mesajele cifrate

din Paradis,

a confundat raiul

şi s-a trântit de pământ

cu fața la spatele,

amintindu-și

că iadul

i-a promis

nestematele...

Nu te supăra frate,

da şi răsadul

de roșii, se tăvălește

întâi în bălegar şi noroi

şi abia mai apoi

slujește

lumina în altar!...

Imagini Festivalul de zmeie Timișoara Kites

DURERI DE GENUNCHI

 

La ediția din acest an a BOOKFESTULUI am fost într-o singură zi, sâmbătă, numai două trei ore într-un exces asumat, “îngenuncheat” de o mică problemă de sănătate, trăgând nădejde că printre sutele de mii de cărți înșirate ordonat pe standuri, voi da cumva și de urma Gușterilor mei. Mizam mai mult pe Editura HOFFMAN care mi-a publicat prin mărinimia domnului Andy Barcan recentul roman de anul acesta, Ferma gușterilor. Tot dânsul îmi publicase mai înainte și Tobârlanii, și Casa roșie. N-am găsit niciodată, nici ocazia și nici cuvintele potrivite să-i mulțumesc îndeajuns. Ar fi fost un prilej!

Personajele romanelor mele pomenite mai sus sunt reale, au trăit și au căpătat sens și poate un strop de magie în gândirea autorului și circulă acum libere de colo până colo, cu sau fără vreun scop, în paginile celor trei cărți, precum gușterii pe coasta Văii Pribei când eram copil, fără să țină seamă nici de coperți și nici de hărți.

Vinovat de confuzie este fără îndoială Florin Dochia, prietenul meu pe care-l invoc uneori, cel care și-a pus amprenta personală, prin eleganță și stil la vedere, îmbrăcând coperțile în straie de gală. El le-a conceput pe toate trei. Și cum este de când lumea dacă ai chei sau prinzi porțile deschise, nu rămâi la vise răsfoind filele cu povești, ieși în stradă, urmezi mulțimile și într-o grămadă ordonată ajungi la BOOKFEST. Te rătăcești printre reclame, îți blestemi zilele de atâtea SCENE, CRIME, DRAME, mers pe jos la pas, BOOKZONE, BUKLET, HUMANITAS, TREI, POLIROM, RAO, EIKON, Paralela 45, cauți să înțelegi cine ești tu în univers...

Unde e Hoffmanul frate, că dacă știam îmi puneam opinci!? În rest Florine să mă ierți, daca nu aveam coperți nu mai căutam gușteri verzi pe pereți!

Am găsit Hoffmanul până la urmă, am găsit și Ferma Gușterilor, numai pe Domnul Andy Barcan nu l-am găsit! Am aflat când am ajuns acasă că era acolo. După ce că sunt șchiop mai sunt și chior!

*

BUNICUL TOBÂRLAN

(poezie care se pliază pe situație cu final deschis) 

Bunicul Tobârlan,

dinspre partea tatei,

avea un picior beteag şi baston.

Căzuse în grădina Dumitrei,

galanton,

la un an după ce împlinise 75,

urcat de dragul ei

să-i culeagă floare

din tei.

 

Dumitra, de tânără

fusese bună prietenă

cu bunica Lina...

Frumoase amândouă(!)

şi multe inimi au frânt

chicotind împreună

și povestindu-și

una alteia

aventurile.

 

Până ce Lina

i-a destăinuit

ca o proastă, într-o seară...

(Cum își face viața împletiturile!...),

așezate pe bancă

sub teiul din grădina

Dumitrei de peste drum,

că Mitică vrea

s-o ceară de nevastă.

 

Odată de pe fruntea

Dumitrei nori neguroși

au străpuns cerul

ce se înstela liniștit!

Și fulgere au țâșnit

din ochii ei frumoși!...

Avea pentru Mitică

Tobârlan un plan,

gândul ei ascuns.

 

Cu bunicul însurat,

Dumitra a păstrat legăturile

de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat...

Cum să lași fructul copt, necules!

Și, la timp potrivit

când bunica Lina rămânea grea

și slavă cerului a rămas des,

născând zece prunci

dintre care au trăit opt),

 

Cum spuneam,

la timp potrivit

li s-au împletit de-atunci

nu doar gândurile,

ci s-au înnodat

şi niscaiva rânduri-rânduri

de legături ascunse,

pe care le știa

toată Valea Pribei.

 

Probabil le aflase și teiul,

fragil la suflet și sensibil.

El ce să zică și cum să tacă?...

Nu s-a opus când Dumnezeu

a rupt o cracă

de sub picioarele

lui Mitică,

pedepsindu-i

călcătura strâmbă.

 

De la un timp(am 76!),

anii sunt tot mai grei...

Simt că mă junghie

şi pe mine genunchii,

s-au betegit şi ai mei

de când am început să înțeleg

buchea lumii

cu adâncimile ei

nepătrunse...

 

Pe femeile care şi-au cuibărit

în inima mea

gânduri ascunse,

indiferent că erau Ana,

Gena, Adriana. Lorena,

Lia sau Miruna,

le-am numit pe toate Maria,

ca şi cum ar fi fost una,

şi... m-am ferit să mă urc în tei.

 

Cu junghiul şi mintea de-acum,

nu mai sunt sigur

că atunci am judecat corect!

Îndoiala e tot mai mare!...

La ce bun a fost să respect

cele zece porunci,

să țin post şi să nu mă urc în tei

să culeg floare pentru

mai multe femei...

 

dacă genunchiul oricum mă doare?...

 

Întrebarea e, punem fără rost cazul;

Gușterele meu, ăsta e necazul

NU s-a născut Anacondă!

Iar domnul Andy dacă ar fi fost cu o blondă

cu siguranță că l-aș fi văzut!...

Satul

 

Satul părăsit pe trei sferturi

coboară de pe munte

de o parte şi de alta

a drumeagului rupt de viitură.

 

Nicăieri glasuri de copii.

Casele înseși, îngenuncheate,

par fantome cu ziduri

şi acoperișuri sparte.

 

Doar ploaia şi vântul

își mai găsesc refugiul

sub mormanele de cărămizi

acoperite cu șiță.

 

De mirare cum totuși  

au rămas oarecum in picioare

casele, după ce sufletele

s-au băjenit!...

 

Urnindu-se la deal greu

către cimitir, cu numele

încrustate șters

pe răbojul crucilor

 

Și la vale de-a rostogolul,

către oraș sau altă zare

deschisă, cu numele

încrustate nicăieri.”

Notă. Aceasta nu este o poezie ci un text rupt, nu din Tobârlanii cum s-ar putea crede, ci din Dosarul Albaștrii...

Îmi place

Comentează

Distribuie