Cu telescaunul la Vatra Dornei

          Am plecat din Iaşi spre Vatra Dornei, după ce Cristina vorbise pe net despre posibilităţile de cazare la o pensiune. O deplasare lejeră, fără a supune efortului suplimentar kilometrajul şi amvelopele maşinii obişnuite anul ăsta cu distanţe mai lungi pe autostrăzile europene. Serpentinele întortocheate ale drumului şi peisajul deschis privirilor noastre şi ale Nikonului, m-au făcut să recunosc tacit că strategia guvernelor de după 89 de a nu construi autostrăzi, face parte dintre puţinele reuşite ale viziunii integratoare a partidelor politice.

          Vă închipuiţi ce ar fi însemnat pentru turism, în loc să priveşti de la volanul maşinii sau de alături, superbele văi şi vârfurile împădurite ale munţilor, desfăşurând un joc neasemuit al culorilor şi o sarabandă a liniilor într-un ritm pe care doar geniul artistic al lui Dumnezeu l-a putut surprinde, să fi obligat tu ca turist să vezi permanent comform normelor europene un lanţ de panouri publicitare, nesfârşite, terne, care să ascundă frumuseţile ţărişoarei.

          Şi dacă ideea preşedintelui de a dezvolta turismul străbatând ţara cu elicopterul, încă nu poate capacita şi unii eforturile USL-ului, ca un corolar al coabitării, dincolo de orgoliile de înţeles ale puterii majoritare (nimic despre accesarea fondurile europene, mutarea e-n plic!), ar fi bine măcar ca marii bărbaţi ai neamului Ponta şi Crin să profite de destin şi de divorţul Elenei Udrea, să cadă la pace cu ea. Nu vrem confuzii, să nu-şi facă nimeni iluzii! Am zis să cadă la pace nu la pat, că la o adică în pat, unul doarme la greu, celălat e mereu cu televizorul în direct şi nu e corect îi strică fetei viitorul, mapa profesională. Poa’ să ceară şi daune la o adică, să-i bage-n cerneală la CEDO.

          Eu vorbeam de telescaune.

          Programul început de madam Udrea când era ministru.

          Cum s-ar vedea toată ţara împânzită de telescaune? Să stea telescaunul la marginea drumului ca bicicletele la olandezi. Fără îndoială că ai avea ce să vezi:

 

La Iasi Nikonul s-a indragostit

          Revin la periplul ieşean pentru că Nikonul a lucrat cu osârdie bântuind patru din cele şapte coline pe care se întinde oraşul şi arhivând mii de imagini cu fervoarea cu care maratonistul caută în traseu locurile amenajate în care poate să bea sau să se ude cu apă.

          După prima zi ne-am hidratat şi noi cu bere rece la Oscar, ne-am făcut plinurile, dar şi planurile de a doua şi a treia zi. Localul ăsta mi-a mers la suflet, împarte premii speciale ca la carte, mai ceva ca americanii; regie, imagini, scenariu, are pentru toate gusturile de la periferie sau din centru, dar mai ales pentru plăieşii întorşi din bătălie şi îţi dă degeaba dacă n-ai toţi banii.

          Marele premiu barosan, primit de nevastă-mea, de departe a fost fasolea cu ciolan pe care l-a împărtăşit cu mine dintr-un ceaun uriaş. Nu poţi să ocoleşti nici pârjoalele moldoveneşti. Burţi să ai să-ţi rămână loc şi pentru papanaşi, sau pentru clătite umplute cu brânză la mijloc. Trăieşti periculos la grătar înmuind ochi-n osânză pe jar şi deschizându-i domol la profiterol. Toate topite în bere rece.

          Moldovenii ăştia, ştiu că ştiu petrece.

          Până la urmă s-au conturat şi planurile. N-am ocolit Cetăţuia, plopii fără soţ că erau în drum, teiul lui Eminescu de la Copou, teatrul renovat şi multe altele. Ce-mi aduc aminte vă arăt mai jos:

La Cetăţuie

 Pe aici au trecut paşii lui Ion Creangă

 

 Aici din beciurile manastirii se incarca un desant cu vinuri pentru ministerul de interne. Ioni, nevasta-mea a cercetat cazul

Pe lângă plopii fără soţ am trecut şi noi...

Ioni, cu cerbicie, vrea să numere plopii. Se vede cu ochiul liber că postmodeniştii ăia triştii au vrut să-l compromită pe Eminescu şi au mai tăiat din copaci. Numai că natura le-a fost potrivnică, doi plopi au crescut într-o singură tulpină şi acolo poţi număra cum vrei... tot fără de soţ iese!

Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri"

Şi am ajuns la Copou către seară

 

Aici s-a intamplat ceva paranormal au trecut doua moldovence si sensibil cum e Nikonul a tremurat de emotie.

 

Nu departe, Ciprian Porumbescu a tinut sa se fotografieze fara bust. Marturisesc n-am mai trecut pe aici deci nu sunt dintre cei care se intorc la locul crimei...

Ioni, mai curajoasă, le arată pumnul celor care fură. Lasă dragă că sunt prea mulţi!...

Parasind Copoul am luat-o agale coborand spre oras

Târziu în noapte ne-am retras la bază. Niciunul dintre noi nu simţea oboseala, iar Nikonul părea fericit