vineri, 15 aprilie 2011

Tom prinţul


Se vor mai aşeza oare vremurile? Distanţele se vor fi irosit întratât încât să conteze doar clipele în desfăşurare, zbaterea inutilă într-un mediu mocirlos şi ostil în care poetul e luat în contumacie de mormoloci? Va mai izbândi Prinţul să-şi aşeze vorbele înmirezmate de măngăieri, pe oasele de argint filigranat ale poemelor, în auzul dedicat, atins de aer ca o livadă de cireşi înfloriţi? Sunt sigur că Tom cu vocea lui caldă învăluitoare  s-a retras un timp, discret, uşor nemulţumit să se rostească îngerilor până când noi ne vom liniştii                         
Ce bine că nu au venit televiziunile cu zgomotul de fond impardonabil! Ce bine că acest Fragmentarium ne-a strâns acolo la eveniment ca într-o capelă!
Au fost de faţă cu ocazia lansării: soţia, poeta şi redactorul cărţii, Cleopatra Lorinţiu împreună cu ceilalţi doi redactori, Ion C Hiru şi George Baciu, editorul Adrian Sămărescu, Dumitu M Ion, Virgil Diaconu, Mircea Bârsilă, Denisa Popescu, Ion Pantilie, Nicolae Petrescu, Vasile Ghiţescu, Octavian Mihail Sachelarie gazda, Directorul Bbliotecii Judeţene şi mulţi alţii.
Nedespărţiţi, nevăzuţi, Tom şi Nichita ascultau murmurul.
Mă bucur că am fost acolo şi vă pot oferii câteva respiraţii din carte:


          Gest

          Trec cu buzele
            Peste numele tău
            Ca peste şira spinării
            A unei Frunze.


            Un dialog

          Aşa vorbim noi, peste tranşee
            peste sahare
şi arizone
unul tace şi celălalt i-ascultă tăcerea
prin gâtul retezat
al sârmelor telefonice, sârme ghimpate

Cât a mai rămas

Cât a mai rămas din mine
depus pe fundul cuvintelor
tot mai crede că ar putea răsturna
un trup în iubire ca pe-un ceas cu nisip…

Fereşte-te

Fereşte-te, mâna mea decolorează
fereşte-te sunt leoarcă de muzică
fii cu grijă:
pot oxida oraşul

Foc mic

Când se aprind lămpile
în caravanseraiuri
când femeile imperiilor
scad calcinate
de nopţile dragostei
el singur
fierbe crini
la un foc mic,
de balegă uscată

Scriptorul

Sunt scrptorul
Staţi să-mi deschid lăzile.
Nu se vede nimic.
Sunt ca giamgiul
ce cară, cocoşat, cruci de sticlă,
dar privit de departe s-ar zice, ce şarlatan!
că transportă aer.

Sunt scriptorul,
îmi scot de la brâu, ca din maţe,
călimara şi pana.
nimeni nu-mi dă de lucru?
îmi scriu mie , scrisori
Pe care le trimit co poşta pneumatică.

Şi nici eu
nu-mi răspund.

Sunt scriptorul. Chiar nimeni
Nu are nevoie de mine?
S-ar zice că tot ce trebuia scris
s-a scris…

Gheorghe Tomozei

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu