Sfarsitul lumii s-a amânat pentru luna octombrie. Hei, aşa da! În sfârşit o dată rezonabilă, chiar dacă nu mai e atât de riguros stabilită. La 89 de ani, bietul pastor american poate şi el avea pierderi de glorie, n-a mai riscat o dată fixă din cutremurata dumisale memorie. Altfel devine treaba acum; te poţi pregăti creştineşte, se sparge mustul ăl nou, pui de o împărtăşanie, te cureţi la trup, îti scri testamentul literar şi memoriile albastre ca metodă de terapie, nu laşi aşa harurile în voia hazardului.
Ai timp berechet, în contextul literaturii moderne, vie, să te războieşti dacă vrei cu rechinii generaţiei 80, tu o biată lebădă, dacă tot s-a tras linie de sosire. Te poţi revoca centrului lor de putere dându-ţi demisia de la post-modernism. Lasă-i în oglinzile lor aburite să-şi înalţe "Nimic"-ul frumos, ei au ce pierde când vine dricul.
“ Săracule de albastru ai rămas verde! un condei duşmănos fără glas.”
Deunăzi, îmi zicea abil la exerciţiile de simulare ale sfârşitului, prietenul meu Virgil pe Trivalea Descărtăritului...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu