Un lichid vâscos, se întinde leneş pe tăblia mesei fixată de puntea corabiei, sub umbrelă, dedesubtul butoiul cu bere. Galbenul florii soarelui îngheţat în ecranul televizorului, în amiaza toridă, răneşte cu ultimul cadru peretele din lemn al castelului, spre pupă.
Pare că s-a degradat fixatorul şi un ulei fierbinte se scurge prin ţesătura imaginilor,topind-o în bulboane ale caror stropi ameninţă să sară depăşind buza de aramă a cazanului în care soarele verii îşi lăbărţase oasele bătrâne. Stalactite de ceară ca nişte pilostrii uriaşe, abia de susţin şandramaua transparentă a cerului, îtr-atât de subţire, ca o pojghiţă de gheaţă gata să crape şi să se prăbuşească spre a împlini slovele Apocalipsei.
Gulerul de un deget al spumei de bere se înalţă încet sub privirea flămândă, până la semn. Mă ţin strâns de halbă. Cerul şi pământul se cutremură. Nu-i atât de simplu să mă echilibrez.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu