Cutia de viteze îşi arǎta sufletul, pentru cel care voia sǎ-l
pǎtrundǎ, mai ales în schimbul de dupǎ amiazǎ. Dupǎ ce cǎtre searǎ, dupǎ operativa
de la ora 17 plecau acasǎ şefii şi culuarele se goleau de agitaţia paşilor
grǎbiţi, ca într-un stup unde albinele lucrǎtoare terminaserǎ de strâns polenul.
Parcǎ şi zgomotul, scos din mǎruntaiele strungurilor automate
ce mestecau înghiţând barele de metal, se aşeza mai paşnic, devenind mult mai
suportabil, armonizǎndu-se cumva, precum momentul de încǎlzire al unei orchestre
simfonice în aşteptarea baghetei care sǎ-i dea semnalul de început al
concertului.
Atunci era clipa când ea ieşea la plimbare pe falezǎ, într-o
rochie albǎ uşoarǎ… Urmǎream cum desculţǎ cǎlca pe dalele stropite de ulei,
pline de şpan, ca pe scoici în nisipul spǎlat de valuri şi nu curgea sângele,
cǎci briza mǎrii vindeca pe loc orice ranǎ. Continuam sǎ scriu versuri în punctual
meu de control final.
La montaj totul era pregǎtit. Costicǎ Turigioiu adusese
cǎruciorul cu cartere diferenţial, aşezate frumos pe ţepuşe. Mija trǎgea cu un
cârlig de la cabinele de zgomot ultimul coş de pinioane. Reuşise şi Sora sǎ
asigure numǎrul cerut de pǎtrate(axe readucere) şi furci. Toboiu îmbrǎcat de
plecare îi dǎdea ultimele indicaţii lui Mǎnel, sǎ schimbe reglajul la şevǎr şi
sǎ nu plece acasǎ dacǎ nu bagǎ în tratament şarja de trenuri pentru a doua zi.
Tudose cobora deja coasta pe jos spre Colibaşi fluierând în gând, mulţumit,
Cavaleria rosticanǎ, semn cǎ azi se pupase bine pata la cuplu conic.
Concertul începea la
montaj într-un ritm fabulos, dupǎ pauza de masǎ. Pistoalele cu aer comprimat şi ciocanele de cauciuc gâdilau timpanele... Echipa prinsese puteri. Nu
ştiu care dintre operatori adusese un bidon cu must. Fetele se înroşiserǎ deja în obraji,
iar bǎieţii aveau curaj şi spuneau glume deochiate. Se învârtea
turnichetul precum cǎluşeii în târg la Zǎrneşti, iar la bancul de probǎ zbârnâiau
cutiile fǎcând în câteva secunde întregul ciclu, pânǎ într-a cincea şi înapoi, însǎ
recitalul acela nu se lega niciodatǎ pǎnǎ la sfârşit. Ceva se strica!
O trompetǎ sau un corn englez slobozea din plǎmâni cǎtre
Vişan seful de echipǎ:
– Gheorghe, nu mai am axe de articulaţie. Atunci Vişan alerga pe culuarul principal spre atelierul
Diverse. Nu fâlfâia pe falezǎ nici o rochie albǎ.
Puiu Ancuţa dǎdea vinovat din umeri. Se stricase maşina de
filetat.
– Ar fi o soluţie, la magazia de piese neconforme,
ochelaristul şi dǎdu din cap cǎtre mine ce mǎ aflam în celǎlalt capǎt al
liniei, mi-a "arestat" mai devreme nişte piese cu canalul un pic excentric, dar funcţional
ar merge, nu se bagǎ de seamǎ. Mi-e teamǎ cǎ se trezeşte cetecistul din reverie!
– Sparge lacǎtul TU, eu mǎ duc sǎ ţin de vorbǎ ochelaristul!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu