Călătoresc prin timp răsfoind paginile recentului nr 6
al Cafenelei literare, ajutat de imaginea-copertă a revistei, reprezentând mecanismul
unui ansamblu de roți dințate maximizat până la ultimul detaliu, adunat și
multiplicat apoi ireal ca orologiu pe toate turnurile bătrânei Londre, până la
pastișă, de parcă își găsiseră o nișă și făcuseră pactul să semneze contractul
de angajare, fără mita și darul afferent, să fie toți și toate paznici la
faruri evident.
În aerul suspendat de nori pluteau amestecate
vizionar, OZN-uri, diverse aerostate cu gaz încălzit, dirijabile colorate,
libelule, fluturi în asfințit, poate și ciori, tot felul de alte zburătoare din
universul planetar ce-și învârtesc mersul în alergare, după soare.
Jos în stradă ieșite la promenadă, mulțimile pestrițe
de doamne cu pălării și rochii lungi, însoțite de domni curtenitori și timizi(nu
le ajungi cu prăjina la nas când se află la volanul unor bolizi!), se pregăteau
să intre în Cafenea.
Intru și eu cu Tora mea la braț. Îmi socotesc arginții
și cu ochii minții mă regăsesc în barul Union cu niște domni alături. Am mai
fost adunați împreună cândva, când eram niște tineri ratați.
La primele pagini avem imagini din călătoriile cu
dirijabilul în Străinezia lui GHEORGHE TOMOZEI. Îi datorăm toți cei despre care
vreau să fac aici vorbire câte ceva, lui Tomozei! Și-i mulțumim CLEOPATREI LORINȚIU
că ni la readus în amintire pe Prințul Tom.
Între noi și el numai 12-15 ani, doar că mutase la
Pitești într-un fel, Turnul Eiffel, și plantase între meri și pruni să stai la
umbră vara, și câțiva platani mai înalți. Tineri cum eram funcționam în CT(Casa
Tineretului), bieți nebuni albaștri în Cenaclul Ion Minulescu. Ca vecini săream
gardul, culegeam prune din pruni și visam Nichita Stănescu. Tom ne privea pe
geam.
“Du-te ROTARU Lui DAN și ia poezii de la copiii ăștia
să le publicăm în revistă!”
Răsfoiesc
în continuare în CAFENEA, sume de Polemici.
CHRISTIAN W. SCHENK. Apostolii
zburători ai Literaturii sau cine plătește când scriitorul își plimbă
genialitatea prin lume.
JEAN DUMITRAȘCU. Generația 60. Tiberiu Utan, scriitorul student moscovit, a dat ochii cu Stalin.
Și Jean e de-al nostru, congener important, chiar dacă n-am băut
împreună vinul, el a rămas cu clasicii la Cenaclul Liviu Rebreanu din Palatul
Culturii. Dincolo de Kant și de Viața și opera lui Vladimir Streinu Jean rămâne
cel care a luptat și a întemeiat Filarmonica, de-i stă la picioare tot orașul.
Urmează ADRIAN DINU RACHIERU. Calea și adevărul lui Victor și o
proză de GABRIEL KLIMOWICS. Apoi o cronică de roman scurtă și densa a LILIANEI
RUS și ȘERBAN CODRIN DENK 80.”Ceea ce te cutremură şi te face,
orbeşte şi pe muteşte, să te izbeşti de un trunchi de măr pădureţ, cu ghimpi şi
cioturi, încât, cu mâinile în cap, te râd şi ciorile, iar tu înjuri cu totul
nepotrivit dinaintea solemnităţii păsăreşti a momentului”.
Și apare Virgil Diaconu la pagina
3, șeful acestei reviste minunate și prietenul meu cu întrebările lui.
„Haide frate să facem împreună o
revistă!” Obținuse el într-o clădire de birouri
lângă Piața Mare la revoluție, de la primărie, o încăpere. „Hai cu literatura
la putere!” Și nu prea găsea scriitori.
Asta era înainte de Cafenea.
Cine mi-a răscolit manuscrisele,
aceste scrisori de dragoste pentru
nimeni,
pe care le scriu încă de la
începuturi,
de parcă aș scrie cartea Facerea?
Și din cana cu apă cine a băut?
Cred că se întâmplă ceva peste
puterile mele...
Vederea mi se tulbură, gândurile se
întorc din lume acasă.
Ele, care au locuit în palatele
Domnului
și la pieptul Prințesei, se întorc
acasă.
Se întorc în camera de lucru, în
scriptorium,
unde vor sta alături de toate visurile
și rătăcirile care m-au consacrat...
El e întâiul cavaler și va rămâne
primul Cavaler al mesei rotunde din Cafeneaua lui.
Desigur, eu îmi fac veacul
între cartea Facerea și
clinchetul râsului tău...
Eu sunt un clopot de bronz care
vibrează când îl atingi,
eu sunt un clopot care vorbește...
Ia-mă în brațe și ascunde-mă bine –
a spus poetul care a scris cartea Facerea, ia-mă
în brațe...
Urmează
singuraticul MARIAN BARBU(pag 4). Un alt cavaler eu îi spun Enigma, pentru că
brusc după ce mi-a scris cronici elogioase de guștere l-am pierdut ca prieten
pe facebook, folosind tăcerea celei de-a optsprezecea literă, sigma, din
alfabetul grecesc...
a descifra hieroglifele deocamdată
pasagere
ale acestor plecări și întoarceri
și întoarceri plecări cu un capăt
în vis,
cu un capăt în moarte
comprimând refugii într-un labirint
de nestrăbătut până la capăt -
popasuri și așteptări, simulacrul
unui somn adânc
pentru a îmblânzi durerea primei
lovituri
de corn sau labe cu gheare
sau mușcătura gurii cu colți
a necunoscutei jivine care pândește
întreruperea citirilor rostite
inutil
de-a-ndoaselea ca o privire adâncă
peste umăr
într-o inutilă și sângeroasă clipă
de grație
în care cobor și rostesc fără să
rostesc
aud fără să aud și mi se pare că
văd
mereu pentru ultima oară.
La pagina 19 apare cât o rază de
soare după ploaie, din of, un alt prieten filosof pe care nu l-am văzut de
mult, dornic să-l ascult lecturez. Încă plouă. STAND-UP PHILOSOPHY 89.
TITUS MAXUS.
A „Acolo jos este mult loc” – sau cum au învățat atomii
să râdă de Platon. Doamnelor și domnilor, filozofi ai CAFENELELOR, inițiați ai
supermarketurilor și mistici ai metroului...
Am o întrebare simplă: vi s-a întâmplat
vreodată să vă simțiți foarte mici?
Nu emoțional, ci fizic… ca și cum,
în mijlocul universului, sunteți mai puțin importanți decât un fir de praf pe
cotorul unei cărți uitate în bibliotecă? ”
M-am bucurat la maximus să-l regăsesc
Am să cobor aici.
Mai sunt multe capcane să nu credeți cumva că efortul meu a fost doar să vă
amăgesc și în fond să vă oblig să vă întâlniți cu Tora. Stația de la pagina 28
e mai departe!
.webp)
