Exerciţii de respiraţie

                                                                                        Foto: marincristian.ro

Noaptea a urcat pe munte luând cu sine roua de pe cuvinte. Întins în iarbă, tac, aşteptând să apară printre tufele de trandafiri ghimpaţi, prada. Am mai măturat o dată cu obiectivul DSRL-ului banca strălucind albă la capătul aleii. Ultima, din parcul imens, la care nu mai ajunge nimeni.

Alături, găleata cu vopsea şi pensula mă provocau să testez aparatul imortalizând cadrul nefiresc. Dar o mişcare imperceptibilă a aerului m-a neclintit ca un arc întins. Era aceeaşi rochie uşoară, albă, ce-i mângâia pulpele pendulând ca o limbă de clopot în mintea mea. El s-a aşezat pe bancă şi ea în braţele lui sărutându-l. Simţeam pe buze gustul ştiut de rodie. Uitasem pentru ce venisem. Imagini vechi se dedublau în focarul obiectivului, disimulându-se ca o pânză de apă peste memoria peliculei unui film vechi, mut. Timpul s-a comprimat îndelung.

Când s-a ridicat de pe bancă, bărbatul avea pe spate dungi albe de la scândurile proaspăt vopsite.

            Rochia ei se şifonase puţin.

O carte si doua edituri

O aparitie editorială nouă, face parte dintre rarele mari bucurii pe care timpul cu parcimonie mi le-a dăruit. Dându-şi seama probabil că balanţa a stat înclinată prea îndelung spre tristeţe, cel care aranjează cumva starea lucrurilor, a vrut să compenseze situaţia şi a găsit cu cale ca ultima carte pe care am scris-o, Bursa îngerilor să apară de-odată în două edituri.

Faptul mi se pare nefiresc să mi se întâmple tocmai mie şi „vinovat” de asta se face doar prietenul meu Emanuel Pope. Căruia trebuie să-i mulţumesc pentru că a ales cartea mea să facă parte din Colecţia Print în cadrul proiectului Cititorilor de proză şi să fie tipărită la Editura Transilvania.

Cum se cade să mulţumesc şi celuilalt vechi prieten, Călin Vlasie care a pus sigla Editurii Paralela 45 pe trei dintre cele patru cărţi pe care le-am comis până acum cu îngăduinţa dumneavoastră.

Deocamdata coperta de la Editura Paralela 45.

Interviu cu un personaj

       Revista Pietrele Doamnei prin aceeasi sensibila Mihaela Cavescu ia un interviu unuia din personajele vii ale cartii mele Dosarul "Albastrii". Pentru lectura clic pe fotografie.

Singurul mucenic

Astăzi despre Dan Grigore. Nu artistul uriaş, ci demisionarul din CNA  sub povara de presiuni şi vorbe de ocară. Hulitul care a îndrăznit să cugete curat, cântărind cu instrumentele dreptăţii şi neascultând de poruncile venite de la Partid.

Se întâmplă în preajma zilei de 9 martie, zi ce aduce aminte de povestea celor patruzeci de mucenici, soldaţi creştini, siliţi să se închine idolilior şi refuzând închişi în temniţă să-şi trădeze credinţa, iar după 8 zile, condamnaţi la moarte prin îngheţare în lacul Sevastiei şi bătuţi cu pietre.

Picătura ce-a umplut paharul a fost greaua vorbă şi necugetată a celui care se crede viitor preşedinte, ca o umbră aruncată maestrului, cum că ar fi „lipsit de onoare”.

În ce lume, la noi sau aiurea, falnicul Stejar poate fi umbrit de un crin!

Nu mai punem la socoteală statura umbrei _ cea morală, cea profesională, cea a bunului simţ, clamată într-o revoluţie(de ce-or fi devenit revoluţiile caricaturi?...) şi, care nu se ridică falsului preşedinte, nici până-n genunchi.

Mă uit în jur, tare mi-e teamă că repetăm povestea celor patruzeci de mucenici. Doar unul singur nu şi-a dat duhul atunci!

Ne-a rămas imaginea în spatele convoiului de căruţe urnit către râu, mama lui, purta pe umeri trupul strivit al feciorului încă viu, înălţând către cer rugi fierbinţi de a-i fi primit fiul, în rândul celor morţi.

Dea Dumnezeu, să nu-i încremenească pe umeri crucea!

Psalm de ziua femeii

                                 

                                                3722483.jpg picturiweebly.com

                   

a privit împrejur cumpănind

iscusitul meşter

cerul cu focul luminãtorilor

apele şi pãmântul cu verdeaţã

lucrul era bun

şi-a împreunat mâinile

şi-n rugãciunea lucrãrii sale

l-a zămislit pe om dupã propriul chip

dându-i duh

şi-a mai trecut o zi

dar şi o noapte

cum sã laşi  pradã singur omul

sã pãzească via

cu grijă mare a scos o coastã

din somnul lui

şi a strãpuns cu ea

bulgãrele albastru storcând deasupra

boabe de rodie

îi plãcea cum se împlineau

în cãuşul palmelor

rotunjimile coapselor

şi ascunzişurile femeii

astfel a fost searã

cerul apele si pãmântul

s-au potolit  traversând

împreunã ispitele nopţii

în dimineaţa celei de-a şaptea zi

i-a poruncit omului

cu gândul curat

toate zilele vieţii lui

să-şi zidească femeia în iubire

şi înluminându-se

s-a depărtat

Din volumul sub tipar Bursa îngerilor