Astăzi despre Dan Grigore. Nu artistul uriaş, ci demisionarul din
CNA sub povara de presiuni şi vorbe de
ocară. Hulitul care a îndrăznit să cugete curat, cântărind cu instrumentele
dreptăţii şi neascultând de poruncile venite de la Partid.
Se întâmplă în preajma zilei de 9 martie, zi ce aduce aminte de povestea
celor patruzeci de mucenici, soldaţi creştini, siliţi să se închine idolilior şi
refuzând închişi în temniţă să-şi trădeze credinţa, iar după 8 zile, condamnaţi
la moarte prin îngheţare în lacul Sevastiei şi bătuţi cu pietre.
Picătura ce-a umplut paharul a fost greaua vorbă şi necugetată a celui
care se crede viitor preşedinte, ca o umbră aruncată maestrului, cum că ar fi „lipsit
de onoare”.
În ce lume, la noi sau aiurea, falnicul Stejar poate fi umbrit de un
crin!
Nu mai punem la socoteală statura umbrei _ cea morală, cea profesională,
cea a bunului simţ, clamată într-o revoluţie(de ce-or fi devenit revoluţiile
caricaturi?...) şi, care nu se ridică falsului preşedinte, nici până-n
genunchi.
Mă uit în jur, tare mi-e teamă că repetăm povestea celor patruzeci de
mucenici. Doar unul singur nu şi-a dat duhul atunci!
Ne-a rămas imaginea în spatele convoiului de căruţe urnit către râu,
mama lui, purta pe umeri trupul strivit al feciorului încă viu, înălţând către
cer rugi fierbinţi de a-i fi primit fiul, în rândul celor morţi.
Dea Dumnezeu, să nu-i încremenească pe umeri crucea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu