Între două veşnicii. Lansare de carte

          O dupăamiază liniştită cu profesorul universitar Ion Popescu Sireteanu la pupitru – înconjurat de trei graţii, Magda Grigore, Alora Albulescu Serp şi Denisa Popescu Martin – prezentându-şi probabil a suta carte din panoplie, dacă cineva s-ar încumeta să numere pe rastel armele dumisale paşnice cu care cu siguranţă şi-a dorit să cucerească lumea. 
           „Între două veşnicii” – un titlu inspirat şi prolificul scriitor îşi face norma cantitativă pe care şi-a impus-o de întâi stătător în topul sclavilor pe plantaţia literelor argeşene. Sala, surprinzător de plină s-a lăsat cuminte cuprinsă în cadrele studiate cu ochiul profesionist al domnişoarei Carmen Dumitrache, Directoarea Centrului Cultural şi cameramană de servici, pentru ca la montaj, să nu fie obligată la cheltuieli inutile. Timpul e preţios, poate şi pelicula, iar responsabilitatea chivernisirii bugetului îi e cu prioritate înscrisă în fişa postului. 
          Şi pentru că am amintit de sclavi pe plantaţie, venerabilul Marin Ioniţă cu multă graţie, de la înălţimea staturii ne-a dat o lecţie vie despre soarta literaturii şi sclavie. Cu elocinţă şi-nţelepciuni.    

          Merită să rămâi printre frumoşii nebuni? Să-ţi sacrifici satisfacţii posibile, să ratezi întâlniri incredibile, să nu muşti din fructele coapte, să-ţi faci ziuă din noapte lustruind stele verzi? Biet scrib nu ştii ce pierzi! 
          Măcar Siretene eşti un norocos, tinerele doamne te-au vrăjit frumos! 
          Mă uit şi eu la Denisa ca la o vrăjitoare. Stă chiar în faţa mea. În alte vremi vrăjitoarele erau arse pe rug. Timpurile s-au schimbat, au venit ploi. 
          Vraja a rămas la ea, rugul arde la noi!

Balcicul Reginei Maria.

Bursa în haina nouă

           

           Bursa îngerilor, ultima mea carte de poezie şi-a găsit loc pe raft în Biblioteca Maiei Martin într-o haină nouă, inspirată, pentru care-i mulţumesc. Bucuria autorului este cu atât mai mare cu cât lectura gândurilor sale beneficiază de asemenea oportunităţi.

Clic pe link sau imagine si lectură plăcută:

http://en.calameo.com/read/000616912663fa3a083da

Traviata de ...Bruxelles

 

          Am văzut ieri în transmisie directă în faţa ochilor o desfăşurare de pasiuni de parcă se prelua de la Bruxelles la televizor Traviata, opera celebră în trei acte a lui Giuseppe Verdi şi eu neînţelegând limba, culegeam de pe buzele sopranelor si tenorilor doar trăirile pasionale.

          Nu era Violeta, curtezana atinsă de dragoste, dar şi de o boală incurabilă, era Viviane Reding îmbrăcată într-un taior portocaliu ce-şi împărţea sentimentele între Alfredo Ponta, credinţa ei în justiţie şi statul de drept.

          Alfredo rănit în orgolii, tânăr necopt, nu s-a arătat în spectacol susţinând că are treburi mai importante la guvern. Veneau doi cocoşi ai lui Francois Hollande să trateze la Bucureşti pentru Europa, pacea cu ţiganii. Îşi trimisese însă o haită de emisari s-o jignească pe Vivien şi s-o acuze de trădare, susţinând că la înşelat cu Băsescu.

          Giorgio Germont Hannes Swoboda, tatăl lui Ponta pe linie politică socialistă, i-a cerut cu fermitate comisarului pe justiţie şi lui Barosso să-l lase din braţe pe marinar în plata Domnului Obama, că poporul nu-l mai vrea preşedinte şi fata, Românica, trebuie să se mărite cu Crin!... în toamnă când sunt alegeri, vin nuntaşii la parlament şi el va fi socru mare. (Unde o fi acum bietul Crin?)

          La secvenţa asta, din sală s-a auzit ca un semn de-ntrebare că tatăl de fată, e socru mic. El Nu şi nu Nu, că are familia politică mai tare ca ALDE!... Aşa o fi, ce să zic!...

          Şi mai era acolo unul important. Un fel de dirijor. Stând jos la pupitru, număra secundele celor care cântau, grăbind să nu se risipească preţiosul timp european cu ochii fixaţi pe Zgonea şi Dan Şova. Nu s-a ridicat de loc în picioare, de parcă se temea să nu vină ăştia doi cumnaţi, să-i ia Doamne fereşte(!) scaunul de sub picioare.

           S-o fi schimbat ceva între timp, au trecut 9 ani. Sigur s-a schimbat Viviane cu Ursula, Românica pare că e în divorţ, iar în partide se pregătesc miri.

Romania megalitică. Spune-mi cu cine te-nsoţeşti ca să-ţi spun cine eşti

Fişe:

          Ghişe – e un cocoş pintenat jumulit de fulgi care s-a apucat de ouat şi înzestrat de natură cu gură de graur, a tot cântat prin bătătură că ouăle lui sunt de aur. Şi-ntr-un gest de protest liberal, singur, a mutat tezaurul de la Pietroasa la Braşov la spital.

          Crin – e o babă ţâfnoasă ce se pudrează-n oglindă mereu când e trează şi-ntreabă:

          – Oglindă oglinjoară cine-i cel mai fierbinte preşedinte din ţară, nu-i aşa că sunt eu?

Şi oglinda-i rărpunde supus, lapidară.

          – Eşti frumos ca un zeu, dar e unul mai sus, Zeus, la Cotroceni, la palat. El, se dă jos din pat si trânteşte oglinda de se face ţăndări grinda.

          Comisia de la Veneţia – a venit să întrebe doar, ce mai face Lucreţia.