Sunt supărat pe mine însumi. Corăbiile în care m-am urcat pe rând cu dorința de a traversa oceanul încercat de furtuni al ultimilor ani, dar și a celor de mai înainte, au plecat din port sau se pregătesc să plece. Rămâne de aflat dacă apele învolburate au șters toate adnotările din paginile jurnalelor de bord, sau, răsfoite de un vânt prielnic, au atins meridianele de suflet ale potențialilor cititori, înălțând toate pânzele sus la catarg(!).
Sau, – iarăși sau – se poate și așa, – nemișcate!... E de presupus, corăbiile s-au pierdut undeva în larg în imensitatea oceanului...
Cum hazardul și Roza Vânturilor nu pot fi controlate în niciun fel, se pare că soarta călătoriilor mele rămâne cumva la latitudinea criticilor. Și cum spuneam în altă carte, recunosc pot să mă înșel, criticii nu sunt cei mai buni marinari...
Ionescule, iar n-ai ce face, te pui cu cei mari și tari din Uniune, nimic nu-ți place! Te-a molipsit propaganda de doi lei venită dinspre ruși? Vrei teritorii noi cu război, sau vrei Groenlanda apăsând un buton la pupitru...
Ce ești tu în meciul cu tine însuți, ești arbitru?...
Aceste aserțiuni mi-au venit în minte căutându-mi numele NICĂIERI, într-un editorial al prietenului meu Virgil Diaconu, din nr 1 al Cafenelei literare, 2026 / ANI LITERARI BOGAȚI PENTRU SCRIITORII DIN URBEA PITEȘTILOR.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu