O vacă la doi stăpâni

 

(După o întâmplare adevărată)

 

Povestea vacii cu doi stăpâni pare neverosimilă în vremurile de azi, când proprietatea ar trebui să fie sfântă, cum şi vaca e sfântă dacă am lua în considerație alte culturi...

Dar nici în vremurile de ieri cum vine vorba, nu ar fi putut fi verosimilă o astfel de întâmplare. Altfel cum s-ar mai fi proliferat la noi obiceiul ce parcă îl avem ca un dat în genă, să ne uităm peste gard cu ochii sârmă după capra vecinului.

Capra e capră!... Dar vaca!?...

Joiana despre care vorbim făcea parte dintr-un specimen rar de vacă furajată fericită și pentru că fusese luată din proprietatea comună când s-a destructurat CAP-ul, pentru o anume continuitate a ideii, au luat-o împreună doi vecini la licitația organizată la grajdurile ce urmau a fi dărâmate.

Şi probabil că așa va rămâne fericită în destin, până în ultima clipă când de atâta fericire i se va lua de viață(!), şi, plictisită va cere să fie dusă la abator pentru propria-i plăcere, să-și vadă filmul vieții cu ochii ei, retrospectiva documentară, cu toate realizările consemnate pentru viitor în istoria recentă, necesară a bovinelor.

Îi auzise pe cei doi țărani, stăpânii ei de pe Valea Boierească din Merișani, discutând la gard, cum le șade bine unor vecini cumsecade, despre marea descoperire a unor oameni de știință americani că după ce mori, creierul mortului rămâne să mai trăiască în jur de 15 minute, timp în care ți se derulează tot filmul vieții tale.

Poate că nu era sigură dacă în mintea ei de vacă, după ce moare, creierul îi va funcționa la fel ca la om, dar nu putea să lase răspunsul în pom! Avea o curiozitate bolnăvicioasă de animal domestic de curte, să știe dacă în cele 15 minute magice, când se va derula imagine cu imagine filmul, îi va produce declicul pe ultrascurte şi va afla în sfârșit, cum şi când a dat peste ea fericirea să aibă doi stăpâni? Uitase multe, marcată de revoluția din decembrie!...

S-a trezit așa în zăpada însângerată, tocmai ce fătase, o vacă singură la doi stăpâni!...

Din două în două săptămâni, schimba domiciliul, mutându-l  dintr-un grajd într-altul, de la un vecin la celălalt, all inclusive, cu castronul şi lingura după gât şi șprițul asigurat în jgheabul de la cișmea. Fără griji, beneficiind întotdeauna de un confort sporit cu fânețuri grase, cu aromă de rozmarin sau alte verdețuri sofisticate(canabis, semințe de in?...), care mai de care mai speciale, căci era o adevărată competiție între vecini.

Cei doi nu erau săraci, aveau case mari cu panouri fotovoltaice pe acoperiș, nu-i atinsese criza şi puteau avea ca în vremuri arhaice două vaci. Câte una pentru fiecare. Miza mare era că nu le plăcea risipa.

Produsele derivate, laptele şi carnea de vițel, erau tot în proprietate comună. Prin urmare împărțeau fiecare mulsoare peste gard. Vițelul când îl tăiau, îl tăiau că nu era leopard să-l ducă la grădina zoologică, îl porționau într-o gândire logică, jumătate/jumătate. Pulpele din față le păstrau pentru ei, cele din spate pentru studenți. Am uitat să spun, un vecin avea fiul, celălalt fiica, studenți în București unde se frigea cărnica şi se bea vinul, să mulțumească toți mușteriii de pe palierul căminului din Grozăvești...

Cam prin anul trei după trei viței, băiatul şi fata, au hotărât să se înjuge pe același drum și au trăit fericiți până la adânci bătrânețe...

Şi vaca?

Atenți la detalii, în acord şi cu dorința vacii, dumnealor parentalii au sacrificat-o de Saturnalii, la nuntă...

 

Vestea tristă e că textul acesta tâmpit nu l-a publicat nicio revistă. Luați-l de-aici, eu cu dragă inimă vi l-am oferit...