VERIGA MISIONARULUI

      Există un însemnat număr de prozatori şi poeți le vom spune blestemați, ale căror cărți ajung în mâinile cititorilor cu totul şi cu totul întâmplător. Nu valoarea din păcate este cea care dă șanse vieții cărților, spre marea dezamăgire a celor care cred că odată cu ultimul rând adăugat în manuscris, misiunea scriitorilor s-a încheiat şi se așteaptă să curgă mulțumirile şi aprecierile, se vor înghesui cronicile în reviste literare şi nu vor mai înceta aplauzele. Satisfacția e mare când știi că munca ta e cunoscută şi rezultatul ei a ajuns unde trebuie. Nu se pune problema de a fi şi răsplătită, ar fi prea mult!

Ne lipsește veriga misionarului, fără ea nu are cine să răspândească zvonurile, învățăturile, să incite gusturile, că doar nu ne permitem toți pârliții, PIAR-ul unui Igor Bergler spre exemplu. Despre circulația normală a obiectului carte n-ar putea fi vorba, la tirajul confidențial de 100-200 de exemplare, cum se poartă în majoritatea editurilor(din fericire mai sunt și excepții!), pe banii nebunilor orgolioși care vor să le rămână numele pe o copertă colorată şi în registrul ISBN, unde odată înscris te poți socoti deja nemuritor.

Dacă ar exista și un registru paralel cu rubrică în care să se consemneze și moartea cărților Doamne câte surprize am avea!

Sunt perfect conștient că la numărul imens de cărți tipărite, evident că n-are sens să gândești optimist! E greu să te regăsești pe listele cu cărțile citite şi comentate de critici, dar eu tot răsfoiesc lunar revistele literare, poate observ vreo mușcătură de „Guştere din Fermă”… sau măcar un „Dosar albastru”, O „Cruce de piatră”, sau aflu de vreun training media cu PIAR…

Există un însemnat număr de prozatori şi poeți le vom spune blestemați, ale căror cărți ajung în mâinile cititorilor cu totul şi cu totul întâmplător. Nu valoarea din păcate este cea care dă șanse vieții cărților, spre marea dezamăgire a celor care cred că odată cu ultimul rând adăugat în manuscris, misiunea scriitorilor s-a încheiat şi se așteaptă să curgă mulțumirile şi aprecierile, se vor înghesui cronicile în reviste literare şi nu vor mai înceta aplauzele. Satisfacția e mare când știi că munca ta e cunoscută şi rezultatul ei a ajuns unde trebuie. Nu se pune problema de a fi şi răsplătită, ar fi prea mult!

Ne lipsește veriga misionarului, fără ea nu are cine să răspândească zvonurile, învățăturile, să incite gusturile, că doar nu ne permitem toți pârliții, PIAR-ul unui Igor Bergler spre exemplu. Despre circulația normală a obiectului carte n-ar putea fi vorba, la tirajul confidențial de 100-200 de exemplare, cum se poartă în majoritatea editurilor(din fericire mai sunt și excepții!), pe banii nebunilor orgolioși care vor să le rămână numele pe o copertă colorată şi în registrul ISBN, unde odată înscris te poți socoti deja nemuritor.

Dacă ar exista și un registru paralel cu rubrică în care să se consemneze și moartea cărților Doamne câte surprize am avea!

Sunt perfect conștient că la numărul imens de cărți tipărite, evident că n-are sens să gândești optimist! E greu să te regăsești pe listele cu cărțile citite şi comentate de critici, dar eu tot răsfoiesc lunar revistele literare, poate observ vreo mușcătură de „Guştere din Fermă”… sau măcar un „Dosar albastru”, O „Cruce de piatră”, sau aflu de vreun training media cu PIAR…