Vîj – vîj cu praştia după îngeri. Cristian Bǎdiliţǎ

Vîj – vîj cu praştia după îngeri.

(La o expoziţie cu lansare de carte. Cristian Bǎdiliţǎ)

          Nu bǎnuiam ce alegere inspiratǎ am fǎcut! Numai Sfântul Duh mi-a putut cǎlǎuzi pașii spre Biblioteca Judeţeanǎ, altfel de unde sǎ fi știut cât geniu poate sǎlǎșlui în aerul pe care-l îmbracǎ, îl degustǎ, și-l atârnǎ pe pereţi, Cristian Bǎdiliţǎ. Bine cǎ am avut la mine un braţ de posti-it-uri!

Vîj – vîj cu praştia după îngeri.

          Totdeauna e o alegere inteligentǎ sǎ vi la bibliotecǎ. Afli aici cǎ poezia se poate scrie în multe feluri: pe bucata de sǎpun din pușcǎrie, în spuma berii la berǎrie, pe cruci de apǎ, pe cǎlcâiul urmei vinului de la agapǎ, pe cornul lunii, sau pe izmenele nebunii, pe frunza moartǎ de stejar, pe-o gutuie, sau pe-o hartǎ, cu Românica batutǎ-n cuie, pe pǎlimar.

Vîj – vîj cu praştia după îngeri.

          „Te iubesc la nemurire, un rai de-ai fi tot mi-ar fi dor de tine.”

Pe postitul ǎsta nu mai e de scris nimic!

Vîj – vîj cu praştia după îngeri.

Alex Stefǎnescu în ropote de aplauze/ povestește în pauze/ cum a vrut el/ sǎ se facǎ în tinereţe poet rebel/ Circa un metru cub de culturǎ/ a marturist discret/ și deschis/ cu mǎsurǎ în sens gabaritic/ cum/ cineva în vis/ înfǎșurat în fum/ i-a șoptit cǎ se va naște Cristian Badiliţǎ/ și s-a fǎcut scrum…/ pardon critic/ iar Nichita criţǎ…

 Vîj – vîj cu praştia după îngeri.

În antichitate/ nimeni nu citea în gând poezia lui Bǎdiliţǎ/ genialǎ în unanimitate/ O citea cu voce tare/ ca sa aibǎ ecou/ n-o ţinea ascunsǎ dupǎ soare/. Azi, poezia lui tace/ cusutǎ/ pe buzunarele de la spate/ sau pe parașutǎ/ scrisǎ cu fir de mǎtase/ desenatǎ/ pe tricou/ sau încondeiatǎ/ pe șase coji de ou/ pe pǎlǎria de paie/ sau pe piele de oaie/ Ea vibreazǎ/ mutǎ/ în ramǎ/ sau pe fofezǎ/ de pasǎre slutǎ . Ce dramǎ!

Vîj – vîj cu praştia după îngeri.

A venit la lansare și Preafericitul Calinic. Am fost încântat de cuvântul Preasfântului, dar, n-am înteles mai nimic, cǎ vorbea cu har contra vântului.

La un moment, a rostit „vorba volent”. Scrieţi bǎieţi, scrieţi de-a lungul vieţii și pictaţi toţi pereţii!

 *

„ Unde începe şi unde sfîrşeşte/ umbra sufletului meu de pripas?/ Cineva azvîrle toată noaptea pietre vii/ în trupul celui mort. Cel mort/ se preface numai că mişcă. Dar tace! ”

Cristian Bǎdiliţǎ, întreb și eu, vîj-vâj cu praștia dupǎ îngeri. Când poţi sǎ scrii așa, de ce-ţi mai trebuie clopoţei?

A fost doar o șarjǎ. Expoziţia meritǎ a fi vǎzutǎ.

Fotografiile prietenului meu Aurel Sibiceanu.

Cristiana Doi. Un raspuns

            Încerc sǎ-i rǎspund Cristianei Doi, mai ales pentru cǎ e tânǎrǎ și frumoasǎ, dar și pentru cǎ privind la chipurile plagiate și manipulatoare care se învârt azi în politicǎ  și focalizând apoi majoritatea tinerilor plini de lehamite(mǎcar noi ne retrǎgeam în lecturi, nu în lehamite) – gǎndesc cu oarece îngrijorare cǎ vremurile acelea pot revenii și atunci e nevoie de tineri ca ea, nu de ceilaţi care în superba lor blazare nu merg nici mǎcar la vot pe motiv ca nu au între cine și cine alege. Dar la protest?...

            Am citit pe facebook un dialog la un comentariu despre Paul Goma, dintre ea și Aurel Sibiceanu, unde, cu un curaj și o frondǎ de care îmi aduc bine aminte, nu da nici un ban pe scriitorii trǎitori în perioada comunistǎ, așaziși opozanţi, cu referire specialǎ la zona Piteștiului. În acest context s-a pomenit si numele meu, Sibicenu încercând sǎ-i argumenteze cǎ mulţi au suferit atunci datorita securitǎţii, lucrǎtoare subtil, nu prin inteligenţa și devotamentul indivizilor securiști, ci mai ales prin perversitatea sistemului. Ei aplicau doar metodele și practicile, având scopul sǎ anihileze “rǎtǎcirile” vreunui ins cârtitor, aruncandu-l, dacǎ nu în pușcǎrie, în deșertul propriilor spaime și controlându-i destinul.

Citez din Cristiana Doi

            “Acum invocǎ pe poetul Ion Toma Ionescu, victimǎ în 1971, care era anchetat, dar putea sǎ citeascǎ poezii în cenaclul Rebreanu dupa anchetǎ, doar era liberatate, și apoi sǎ ajungǎ secretar de partid !!! Valentin Predescu, și el, apǎrea, în 1971, în biblioteca revistei Argeș. Il apreciez enorm ca poet pe dl. Sibiceanu, dar vreau sa aflu adevǎrul despre o perioadǎ tulbure. Eu sunt nǎscutǎ în 1990. Dar m-am sǎturat de atâţia revoluţionari și ataţia dizidenţi! Pe vremea lui Ana, Luca și cu Dej, da...”

Și sǎ-l citez și pe Aurel Sibiceanu, prietenul meu.

            « Domnişoară, cred că dumneata nu ai citit postările mele anterioare, aşa cum nu ai citit nici cartea şi foto-dosarul "Albaştii", întocmit de Securitate, semnată de I.T. Ionescu. Acolo afli şi cum a ajuns membru PCR şi apoi secretar de partid - au făcut un experiment cu el, unul demonic şi cu o motivare în plus, pe care nu pot să o mărturisesc, ţine de intimitatea omului. Văd că deliberat ignori şi faptul că au fost arestaţi mai mulţi tineri, că au fost bătuţi şi exmatriculaţi din facultăţi, licee, etc. Lui Valentin Predescu tocmai de la grupajul ăla de poeme i s-a tras, din biblioteca Argeş. Poemele pe care Predescu le-a dus la redacţie au fost predate de Dan Rotaru chiar Securităţii, după care i s-au înscenat o grămadă de chestiuni, i s-a interzis dreptul la muncă şi i s-a interzis să părăsească judeţul. Paza de la intrarea în bloc i s-a ridicat abia în seara zilei de 22 dec. 1989 ! Eu am vorbit de opozanţi, nu de luptători şi am făcut recomandarea să mergeţi la arhivele CNSAS, ca să vă lămuriţi. Că pentru dumneata nu contează că am fost arestat, dat afară din serviciu doi ani, că mi s-au confiscat două maşini de scris, că abia după ce am cerut expatrierea mi s-a mai publicat o carte, că am fost anchetat, intimidat, ademenit cu promisiuni, că nu am cedat şi multe altele nu contează, e altă poveste.”

            Exact la vârsta dumneavoastrǎ, pe scena Casei Tineretului, octombrie 1971, într-o salǎ înţesatǎ de lume adusǎ cu autobuzele de prin licee si intreprinderi, mǎ aflam într-un grup de tineri, bǎieţi si fete, studenţi și elevi de liceu, prieteni, cu ceva înclinaţii pentru literaturǎ și teatru, acuzaţi într-un proces public. Ne dǎduserǎ nume, “Albaștrii”. Ne organizaserǎ, eram dușmani ai poporului și trǎdǎtori de ţara. Comandantul securitǎţii citea cu voce tare rechizitoriul dintr-un scenariu de film prost. Din lateral și din fundalul scenei, baionetele câtorva soldaţi împungeau cortina decorului. În faţǎ era groapa cu miei, nu cu lei, iar câinii ciobanilor lǎtrau  înscriindu-se la cuvânt și înfierând cu patimǎ, citind de pe bileţele scrise dinainte de regizori și cerând condamnarea noastrǎ.

            Pe scena aceea noi, nu cu mult timp înainte montasem spectacolele, ne recitasem versurile si spectatorii ne aplaudaserǎ, iar într-o salǎ mai micǎ la etaj, ne ţinusem ședinţele de cenaclu. Da, în 72 puteam deja sǎ citesc la Rebreanu, cum precizaţi cǎ aţi descoperit într-un document, o sa-l postez și pe acela. (Unde aţi gǎsit registrul de Procese verbale al cenaclului Rebreanu cǎ la CNSAS, l-am cǎutat, nu l-am gǎsit, m-ar interesa…).

            Asta se și dorea sǎ revenim acolo de unde plecasem, în cadru controlat unde își aveau cuibul lor informatorii. De publicat, mai bine nu! Dosarul nostru s-a închis în 74, urmariţi zi de zi, cred cǎ și mai târziu. Mi se pǎrea, îmi închipuiam? Oricum, am ajuns la LSM, stam la coadǎ. Stiţi ce e aia LSM, domnișoarǎ? Nu am fost un erou. Nu am ieșit în faţǎ ca dizident. Știţi cumva ce eu nu știu?...  Nu am dat buluc la Uniunea Scriitorilor pentru stipendii, dupa 89. Am scris o carte, Dosarul Albastrii. Fenomenul Pitesti 1971, apropo de Goma. Cartea e scrisǎ  mai ales pentru tine, dacǎ vrei cu adevǎrat sǎ afli adevǎrul.

            Sǎ continui? Mai bine nu. Eu mi-am fǎcut datoria, am scris. Nu știu dacǎ mai gǎsești cartea pe undeva, tirajul e mic, îl face editorul Vlasie nu eu. Dar de pe blogul meu, Pasarea cetii (http://pasareacetii.blogspot.com), sau daca dai serch, pe SCRIBD – o poţi citi. Dupa ce faci efortul, sunt sigur ca nu va fi un efort, mai vorbim.

Codurile apocalipsei

            Lipsesc de câteva zile de pe blog. Nu fiţi îngrijoraţi de absenţă. Trebuie să predau măcar o carte din două la editură, până spre sfârşitul lunii. Sper să  nu coincidă cu sfârşitul lumii. Nu de alta, dar sunt ceva semne în piaţă, dacă mă uit la CODURI, mama ei de viaţă!

·        Codul de coabitare a lui Ponta şi Crin
·        Codul de bare al lui Dragnea în destin
·        Codul mazilirii procurorilor băsişti
·        Codul stelirizării maidanezilor trişti
·        Codul galben de la Roşia al mineritului
·        Codul genetic al tâmpitului
·        Codul insolvenţei Realităţii,
·        Codul roşu al sănătăţii lui Nicolaescu
·        Codul numeric al lui Oprescu
·        Codul bocancilor în justiţie
·        Codul bunelor practici de calviţie
·        Codul buzunăritului de la guvern al ţării
·        Codul minciunitului etern al bunăstării
·        Codul ciocnirii planetei cu soarele
·        Codul cutremurelor de la Izvoarele
·        Codul portocaliu al lui Noe
·        Codul rutier al lui Stroe

            Nu vă mai uitaţi la premier, nici afară, nici în gară la GFR, nici la OLTCHIM nici la televizor, nici la Mazăre pe vapor, nici la cămară şi nici la codul IBAN. Consumaţi zilnic pe muteşte minim doi litri de lichide şi circa 100 g de peşte. Nu guvide, daca se poate cod alb.

            Am citit eu undeva beneficiile pentru sănătate:

            Protejeaza sistemul cardiovascular şi scade numarul trigliceridelor iar pe troglodiţi îi rade

Mendelssohn Violin Concerto E Minor OP.64 (Full Length) : Hilary Hahn & ...

            Am părăsit butonul de panică şi într-o clipă de rătăcire m-am regăsit în partea luminoasă a lumii. 27 de minute am uitat de toate lucrurile mărunte. Mângâierea arcuşului pe corzile  violinei a spulberat ceaţa care mă ţinea captiv. Pare atât de simplu... Bună duminică!

            Lăsaţi încrâncenarea, politicienii, câinii şi sărbătoriţi şi voi respectând rânduielile lui Felix Mendelssohn BARTHOLDY!
            Nu pe cele ale celuilalt Felix...

Mai bine mai târziu

            În sfârşit, am primit fotografiile de la Aurel Sibiceanu cu evenimentul japonez de la Muzeul Literaturii, fotogrfii promise, trei postări mai jos pe blog. Mulţumesc frumos Aurele! Mai bine mai târziu! Sub semnul sintagmei, tocmai constat că lipseşte din dosarul transmis fotografia cu Maria Nicorescu. 

Credea că mă păcăleşte. Nu era nimic compromiţător să păstreze poza, cartuş pe ţeavă şi, la o adică, „pac la Războiul!”. Mai repede cred că din invidie, a vrut s-o păstreze doar pentru el.

            Maria e ploieşteancă, de vârsta mea. Nu s-ar crede nu-i aşa? Eu voi împlinii 65, nu se cade să spun şi vârsta ei!... Ne şade bine în poză, e de acord şi Nichita. Şi-a pus apostila în colţul din dreapta sus. Doar că destinul prevăzător, a prins în cadrul obiectivului cifra 12, avertizându-ne cu al doisprezecelea ceas. În treaba asta nu merge mai bine mai târziu, era mai bine, mai nainte să ne fi întâlnit.

            Ca să vedeţi că nu mă roade invidia am să v-o arăt pe Maria şi lângă Sibi. Hei ce spuneţi? La Sibi se vedea că e sub papucul prietenei. A trebuit să-i scurtez din picioare, să nu i se vadă pantofii. Eu i-am pozat. 
            L-am îndemnat să se-apropie de Maria, dar el nu şi nu, n-a cedat. Ce mai observ, abia acum când mă uit cu atenţie, e că destinul şi-a retras conceptul cifrei 12 din poza lui. Aurel e mai tânăr, el are dreptul!

            Ce darnic e marele blond, i-a aprobat şi lui!... Ar trebui să se hotărască şi lunatecul ăla pe cine are mai mult la inimă. E drept că apostila e în stânga în poza cu Sibi şi parcă de fapt se uită la Maria... Depinde de unde priveşti.

            A ajuns şi prietenul nostru de pe facebook, Nicolae Sirius, direct din aeroport, strălucitor ca steaua căreia îi poartă numele. Faţa lui surâzătoare a împrumutat mult din trăsăturile japonezilor. Mă întreb, căldura luminoasă ce i se citeşte pe faţă vine din interiorul numelui său? Mai repede cred că vine de la soarele care răsare undeva în spatele unei insule, de după un nor de ceaţă unde locuieşte el printre japonezi. Pură şi clară, n-avem de unde-o ştii. Până la noi ajunge murdară.

            M-am bucurat de prezenţa lui Rodian Drăgoi pe care îl ştiam doar din poeziile sale de aleasă sensibilitate şi profunzime. L-am putut felicita pe proaspătul ales preşedinte la Filiala de Proză a Uniunii, un fel de Barosso cu multă barbă, Aurel Maria Baros. 
            Am schimbat câteva vorbe cu Victoria Milescu, cea care a ţinut să-mi strecoare că a citit două din cărţile mele şi că-i place poezia din ele. Am rugat-o să nu mai spună asta nimănui, ca să nu-şi capete duşmani.

            Seara a fost scăpărătoare. Doi scriitori, Nicolae Sirius şi Ştefan Dorgoşan, două cărţi, două ţări, două culturi, căci Dor-go-şan a venit cu Impala lui.
            V-am lăsat şi câteva poze să mai priviţi o dată exponatele din Rotonda de la Muzeu.