Vîj – vîj cu
praştia după îngeri.
(La o expoziţie cu lansare de carte. Cristian Bǎdiliţǎ)Nu bǎnuiam ce alegere inspiratǎ am fǎcut! Numai Sfântul Duh mi-a putut cǎlǎuzi pașii spre Biblioteca Judeţeanǎ, altfel de unde sǎ fi știut cât geniu poate sǎlǎșlui în aerul pe care-l îmbracǎ, îl degustǎ, și-l atârnǎ pe pereţi, Cristian Bǎdiliţǎ. Bine cǎ am avut la mine un braţ de posti-it-uri!
Vîj – vîj cu
praştia după îngeri.
Totdeauna e o alegere inteligentǎ sǎ
vi la bibliotecǎ. Afli aici cǎ poezia se poate scrie în multe feluri: pe bucata
de sǎpun din pușcǎrie, în spuma berii la berǎrie, pe cruci de apǎ, pe cǎlcâiul
urmei vinului de la agapǎ, pe cornul lunii, sau pe izmenele nebunii, pe frunza moartǎ
de stejar, pe-o gutuie, sau pe-o hartǎ, cu Românica batutǎ-n cuie, pe pǎlimar.
Vîj – vîj cu praştia după îngeri.
„Te iubesc la
nemurire, un rai de-ai fi tot mi-ar fi dor de tine.”
Pe postitul ǎsta nu mai e de scris nimic!
Vîj – vîj cu praştia după îngeri.
Alex Stefǎnescu în ropote de aplauze/ povestește în pauze/
cum a vrut el/ sǎ se facǎ în tinereţe poet rebel/ Circa un metru cub de culturǎ/
a marturist discret/ și deschis/ cu mǎsurǎ în sens gabaritic/ cum/ cineva în
vis/ înfǎșurat în fum/ i-a șoptit cǎ se va naște Cristian Badiliţǎ/ și s-a fǎcut
scrum…/ pardon critic/ iar Nichita criţǎ…
Vîj – vîj cu praştia după îngeri.
În antichitate/ nimeni nu citea în gând poezia lui Bǎdiliţǎ/
genialǎ în unanimitate/ O citea cu voce tare/ ca sa aibǎ ecou/ n-o ţinea ascunsǎ
dupǎ soare/. Azi, poezia lui tace/ cusutǎ/ pe buzunarele de la spate/ sau
pe parașutǎ/ scrisǎ cu fir de mǎtase/ desenatǎ/ pe tricou/ sau încondeiatǎ/ pe șase
coji de ou/ pe pǎlǎria de paie/ sau pe piele de oaie/ Ea vibreazǎ/ mutǎ/ în ramǎ/
sau pe fofezǎ/ de pasǎre slutǎ . Ce dramǎ!
Vîj – vîj cu praştia după îngeri.
A venit la lansare și Preafericitul Calinic. Am fost încântat
de cuvântul Preasfântului, dar, n-am înteles mai nimic, cǎ vorbea cu har contra
vântului.
La un moment, a rostit „vorba volent”. Scrieţi bǎieţi, scrieţi de-a lungul vieţii și pictaţi toţi pereţii!
*
„ Unde începe şi unde sfîrşeşte/ umbra sufletului meu de pripas?/ Cineva
azvîrle toată noaptea pietre vii/ în trupul celui mort. Cel mort/ se preface
numai că mişcă. Dar tace! ”
Cristian Bǎdiliţǎ, întreb și eu, vîj-vâj cu praștia dupǎ îngeri. Când poţi sǎ scrii așa,
de ce-ţi mai trebuie clopoţei?
Fotografiile prietenului meu Aurel Sibiceanu.
Cristiana Doi Eu cred ca dl. Cristian Badilita, fiind un om extrem de inteligent - dovezi stau Septuaginta si traducerile din Noul Testament - se joaca, ba, mai mult, se distreaza pe seama ignorantei unora care sunt fie critici (Alex Stefanescu tot cauta si el un mare scriitor pe care sa-l promoveze!), fie prelati (palaria de ,,cardinal ortodox" a IPS Calinic, care i-a si cumparat doua lucrari ciudate, pe langa sprijinul mai vechi), fie directori (sa ii cumpere cartile), fie gura casca. Eu i-am cumparat ieri volumasul ,,Fata frumoasa". Acolo, da, este poezie adevarata. Pe pereti si-n vitrine, glumite. Cred ca acesta e modul sau de a se relaxa dupa ce a stat 12 ore aplecat pe ,,n" editii de evanghelii apocrife.
RăspundețiȘtergereacum aproximativ o oră · Îmi place