E deja 12 și suntem tot în București. Nu-i bai, ajungem
noi! Ba e bai cǎ telegondola la Azuga urcǎ pe culmea Baiului doar pânǎ la orele
16, am citit pe net. Știţi care-i culmea, cǎ fiind domoalǎ, de fapt acolo sus nu
e nici o culme, e Șaua Baiului, pe ea voiam sǎ încǎlecǎm.
Sâmbǎtǎ a fost ziua lui Alex și dupǎ atâta agitaţie
Cristina ne-a propus în zi sfântǎ de duminicǎ, pe la prânz, câteva ore de
relaxare într-o baie de soare la Azuga. Iar dialogul de la început, l-am rostit
eu cât se poate de mut. Ce, era sǎ-mi rǎcesc gura degeaba precum cocoșu? cǎ nu
era volanul la moșu și nici planul de bǎtaie.
Drumul cât se poate de liber ne-a permis sǎ ne îmbarcǎm pe
gondolǎ cǎtre ora douǎ.
Sǎ-i dea Dumnezeu sǎnǎtate lui Nuţii, cum care Nuţii?/
blonda cu brandul de ţarǎ/ cǎ altfel n-aveam soluţii./ Mai urcam noi versantul muntelui
la primǎvarǎ când da frunza./ În raiul de
frumuseţe ce se desfǎșoarǎ privirii din
cer,/ ar trebui sǎ ridicǎm din kilometru în kilometru câte o pasǎre de-asta de
fier./ Am trage bǎnetul/ de la Bruxelles/ leul ar rage/ n-ar mai fi miel/ ar cǎpǎta
robusteţe/ am relaxa bugetul/ deficitul extern/ n-am mai taxa fumǎritul/ și/ ar
pieri/ bone jour tristeţe/ la fericitul/ guvern
Hai sǎ lǎsǎm pǎlǎvrǎgitul și sǎ dǎm drumul la poze cǎ și-a
pierdut rǎbdarea Nikonul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu