marți, 22 octombrie 2013

Larmǎ de carte. Nicolae Radu. În loc de semnal



          De dimineaţǎ m-am trezit cu chef de lecturǎ. Am deschis calculatorul și mi-a sǎrit în ochi un document primit pe email cu o searǎ înainte de la Nae (Nicolae Radu) prietenul meu vechi pe care l-am recuperat mai întâi ca personaj, în Dosarul Albaștrii și abia apoi dupǎ patruzeci de ani am început sǎ-l recompun, ca prieten. Am în faţa mea prima variantǎ a cǎrţii sale, Povestiri aproape fantastice. Din lumea întunecatǎ prin care a rǎtǎcit ani luminǎ, a capturat pe radar fulgurǎri aproape fantastice cu care și-a însufleţit personajele stranii. Apoi le-a împins pe o scenǎ numai a lui și le-a pus sǎ joace.

            Ulterior, întâmplarea a devenit un spectacol de autor pentru doi cititori: Vasile Iordache și cu mine. Ne-am prins în joc și am chemat un al treilea, mai exigent decât noi sǎ participe, pe Magda Grigore. Ea și-a intrat în rol ca o profesionistǎ ce se aflǎ și n-a mai putut sta de-o parte. “Spectacolul original trebuie montat și scos în lume.”

            Se joacǎ târziu prima lui carte, important cǎ se joacǎ!

            L-am vǎzut alergând și strigând entuziast, fabulos, dupǎ un personaj ideal, în tinereţe sa; Unde fugi Corina? Se pare cǎ ea nu i-a împǎrtǎșit idealurile, n-a mai vrut sǎ alerge și s-a culcat cu securiștii. Lovitura pare sǎ fi fost crâncenǎ.

            Acum cu vârsta, respiraţia șuieratǎ, mersul împiedicat, într-o lume bântuitǎ de tristeţi și iubiri pierdute, personajele sale se dau jos din trenurile fantomǎ și întreabǎ la ghișeul de informaţii unde stǎ autorul, la ce orǎ începe spectacolul?

            Va fi curând!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu