Cristiana Doi. Un raspuns

            Încerc sǎ-i rǎspund Cristianei Doi, mai ales pentru cǎ e tânǎrǎ și frumoasǎ, dar și pentru cǎ privind la chipurile plagiate și manipulatoare care se învârt azi în politicǎ  și focalizând apoi majoritatea tinerilor plini de lehamite(mǎcar noi ne retrǎgeam în lecturi, nu în lehamite) – gǎndesc cu oarece îngrijorare cǎ vremurile acelea pot revenii și atunci e nevoie de tineri ca ea, nu de ceilaţi care în superba lor blazare nu merg nici mǎcar la vot pe motiv ca nu au între cine și cine alege. Dar la protest?...

            Am citit pe facebook un dialog la un comentariu despre Paul Goma, dintre ea și Aurel Sibiceanu, unde, cu un curaj și o frondǎ de care îmi aduc bine aminte, nu da nici un ban pe scriitorii trǎitori în perioada comunistǎ, așaziși opozanţi, cu referire specialǎ la zona Piteștiului. În acest context s-a pomenit si numele meu, Sibicenu încercând sǎ-i argumenteze cǎ mulţi au suferit atunci datorita securitǎţii, lucrǎtoare subtil, nu prin inteligenţa și devotamentul indivizilor securiști, ci mai ales prin perversitatea sistemului. Ei aplicau doar metodele și practicile, având scopul sǎ anihileze “rǎtǎcirile” vreunui ins cârtitor, aruncandu-l, dacǎ nu în pușcǎrie, în deșertul propriilor spaime și controlându-i destinul.

Citez din Cristiana Doi

            “Acum invocǎ pe poetul Ion Toma Ionescu, victimǎ în 1971, care era anchetat, dar putea sǎ citeascǎ poezii în cenaclul Rebreanu dupa anchetǎ, doar era liberatate, și apoi sǎ ajungǎ secretar de partid !!! Valentin Predescu, și el, apǎrea, în 1971, în biblioteca revistei Argeș. Il apreciez enorm ca poet pe dl. Sibiceanu, dar vreau sa aflu adevǎrul despre o perioadǎ tulbure. Eu sunt nǎscutǎ în 1990. Dar m-am sǎturat de atâţia revoluţionari și ataţia dizidenţi! Pe vremea lui Ana, Luca și cu Dej, da...”

Și sǎ-l citez și pe Aurel Sibiceanu, prietenul meu.

            « Domnişoară, cred că dumneata nu ai citit postările mele anterioare, aşa cum nu ai citit nici cartea şi foto-dosarul "Albaştii", întocmit de Securitate, semnată de I.T. Ionescu. Acolo afli şi cum a ajuns membru PCR şi apoi secretar de partid - au făcut un experiment cu el, unul demonic şi cu o motivare în plus, pe care nu pot să o mărturisesc, ţine de intimitatea omului. Văd că deliberat ignori şi faptul că au fost arestaţi mai mulţi tineri, că au fost bătuţi şi exmatriculaţi din facultăţi, licee, etc. Lui Valentin Predescu tocmai de la grupajul ăla de poeme i s-a tras, din biblioteca Argeş. Poemele pe care Predescu le-a dus la redacţie au fost predate de Dan Rotaru chiar Securităţii, după care i s-au înscenat o grămadă de chestiuni, i s-a interzis dreptul la muncă şi i s-a interzis să părăsească judeţul. Paza de la intrarea în bloc i s-a ridicat abia în seara zilei de 22 dec. 1989 ! Eu am vorbit de opozanţi, nu de luptători şi am făcut recomandarea să mergeţi la arhivele CNSAS, ca să vă lămuriţi. Că pentru dumneata nu contează că am fost arestat, dat afară din serviciu doi ani, că mi s-au confiscat două maşini de scris, că abia după ce am cerut expatrierea mi s-a mai publicat o carte, că am fost anchetat, intimidat, ademenit cu promisiuni, că nu am cedat şi multe altele nu contează, e altă poveste.”

            Exact la vârsta dumneavoastrǎ, pe scena Casei Tineretului, octombrie 1971, într-o salǎ înţesatǎ de lume adusǎ cu autobuzele de prin licee si intreprinderi, mǎ aflam într-un grup de tineri, bǎieţi si fete, studenţi și elevi de liceu, prieteni, cu ceva înclinaţii pentru literaturǎ și teatru, acuzaţi într-un proces public. Ne dǎduserǎ nume, “Albaștrii”. Ne organizaserǎ, eram dușmani ai poporului și trǎdǎtori de ţara. Comandantul securitǎţii citea cu voce tare rechizitoriul dintr-un scenariu de film prost. Din lateral și din fundalul scenei, baionetele câtorva soldaţi împungeau cortina decorului. În faţǎ era groapa cu miei, nu cu lei, iar câinii ciobanilor lǎtrau  înscriindu-se la cuvânt și înfierând cu patimǎ, citind de pe bileţele scrise dinainte de regizori și cerând condamnarea noastrǎ.

            Pe scena aceea noi, nu cu mult timp înainte montasem spectacolele, ne recitasem versurile si spectatorii ne aplaudaserǎ, iar într-o salǎ mai micǎ la etaj, ne ţinusem ședinţele de cenaclu. Da, în 72 puteam deja sǎ citesc la Rebreanu, cum precizaţi cǎ aţi descoperit într-un document, o sa-l postez și pe acela. (Unde aţi gǎsit registrul de Procese verbale al cenaclului Rebreanu cǎ la CNSAS, l-am cǎutat, nu l-am gǎsit, m-ar interesa…).

            Asta se și dorea sǎ revenim acolo de unde plecasem, în cadru controlat unde își aveau cuibul lor informatorii. De publicat, mai bine nu! Dosarul nostru s-a închis în 74, urmariţi zi de zi, cred cǎ și mai târziu. Mi se pǎrea, îmi închipuiam? Oricum, am ajuns la LSM, stam la coadǎ. Stiţi ce e aia LSM, domnișoarǎ? Nu am fost un erou. Nu am ieșit în faţǎ ca dizident. Știţi cumva ce eu nu știu?...  Nu am dat buluc la Uniunea Scriitorilor pentru stipendii, dupa 89. Am scris o carte, Dosarul Albastrii. Fenomenul Pitesti 1971, apropo de Goma. Cartea e scrisǎ  mai ales pentru tine, dacǎ vrei cu adevǎrat sǎ afli adevǎrul.

            Sǎ continui? Mai bine nu. Eu mi-am fǎcut datoria, am scris. Nu știu dacǎ mai gǎsești cartea pe undeva, tirajul e mic, îl face editorul Vlasie nu eu. Dar de pe blogul meu, Pasarea cetii (http://pasareacetii.blogspot.com), sau daca dai serch, pe SCRIBD – o poţi citi. Dupa ce faci efortul, sunt sigur ca nu va fi un efort, mai vorbim.