Astǎzi
nu simt cǎ pot sǎ am elocinţa necesarǎ pentru a combate ideea cǎ dacǎ victorie
nu e nimic nu e și cǎ rǎmân în istorie doar numele învingǎtorilor. Simona Halep
are resurselele necesare și timpul sǎ rescrie istoria, amânând doar pentru altǎdatǎ
câștigarea unui turneu de mare slem.
Sunt
competiţii sportive unde balanţa rǎmâne în echilibru și atunci amândoi combatanţii
împart onorurile. Nu este cazul sportului alb, aici totdeauna se intoneazǎ un
singur imn. Dar dacǎ spectacolul a fost total încrâncenarea în limite
incredibile, combatantele strǎlucind pe rând și doar hazardul a stabilit pânǎ
la urmǎ cine trebuie sǎ poarte coroana, spectatorii privesc cu admiraţie dar și
o undǎ de regret spre cel învins ridicându-se în picioare și aplaudând roua
lacrimilor.
Sǎ
dǎm Sharapovei ce-i al Cezarului! Ea s-a comportat ca o mare campioanǎ recunoscând
cǎ a fost cea mai grea finalǎ din cele cinci câștigate. Mǎ grǎbesc sǎ închei.
La malul mǎrii poate reușesc sǎ gǎsesc cuvinte mai optimste. În trei ore ajung
pe plajǎ. Sper sǎ fie soare, sǎ nu fiu obligat sǎ consum în vre-o cârciumǎ
tot Tristele lui Ovidiu